Statutul femeii în Islam

De:
Dr. ‘Abd Ar-Rahman ibn ‘Abd Al-Karim Ash-Sheha
د. عبد الرحمن بن عبد الكريم الشيحة

Traducere şi revizuire:
EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC)
المركز الأوروبي للدراسات الإسلامية

 
© WWW.ISLAMLAND.COM
[email protected]

Cuprins
● Prefaţă
♦ Lupta pentru emanciparea femeilor
♦ Egalitatea dintre sexe
♦ Recunoașterea drepturilor femeilor
● Statutul femeilor de-a lungul timpului
        ♦ Statutul femeilor în societatea arabă preislamică
        ♦ Statutul femeii în societatea indiană antică
        ♦ Statutul femeii în societatea chinezească antică
        ♦ Statutul femeii în societatea greacă antică
        ♦ Statutul femeilor în societatea evreiască antică
        ♦ Statutul femeilor în societatea creştină antică
● Drepturile femeii în islam
        ♦ Drepturile generale ale femeii
        ♦ Drepturile particulare ale femeii
1. Drepturile ca fiică în islam:
Dreptul la viață
Dreptul la alăptare şi întreţinere
Dreptul la educație și custodie
Dreptul la tandrețe, afecțiune și compasiune
Dreptul la cunoaştere
Dreptul la egalitate
Dreptul de a alege un soţ
2. Drepturile ca soţie în islam:
Dreptul la zestre
Dreptul la dreptate și egalitate
Dreptul la întreţinere
Dreptul la relaţii conjugale şi convieţuire
Dreptul la o convieţuire adecvată şi la un comportament bun
3. Dreptul ca mamă în islam
4. Drepturile generale ale femeii în islam
● Concepții greşite despre femei în islam
        1. Poligamia
        2. Femeia şi mărturia
        3.  Responsabilitatea (bărbatului față de familie)
        4. Dreptul femeii la moștenire
        5. Prețul sângelui
        6. Dreptul femeii de a lucra
        7. Decizia divorţului îi aparţine exclusiv soţului
        8. Femeia şi bărbatul nu sunt egali în momentul semnării contractului de căsătorie
        9. Călătoria femeii fără a fi însoţită de un mahram
    10. În islam, lovirea femeii este interzisă (de Ahmed Al-Amir şi Vivian Tsekoura)
● Concluzii

 
În numele lui Allah Ar-Rahman (Preamilostivul), Ar-Rahīm (Prea Îndurătorul)
Prefaţă
Toată slava și mulțumirea I se cuvin lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Său, Mohammed, asupra familiei şi a companionilor săi!
Allah Preaînaltul spune în Nobilul Coran:
„O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o femeie şi v-am făcut pe voi popoare si triburi, pentru ca să vă cunoașteţi. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi [...]” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 49:13]
Este o mare greșeală ca cineva să îi atribuie islamului ceva care nu îi aparține, așa cum ar fi, spre exemplu, să pretindă că acesta nu onorează și nu respectă femeia sau că o privează de anumite drepturi. Allah Preaînaltul spune în Nobilul Coran:
„Şi printre semnele Lui [este acela] ca El v-a creat din voi înşivă soaţe, pentru ca voi să trăiţi în liniște împreună cu ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi întru aceasta sunt semne pentru un popor care cugetă.” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 30:21]
În ultima vreme, au putut fi auzite tot mai multe voci pledând pentru drepturile femeilor, libertatea lor şi egalitatea cu bărbații. Aceste cereri pot fi justificate în anumite societăţi în care femeile au fost cu adevărat nedreptăţite şi cărora le-au fost negate drepturile elementare, însă societatea islamică nu poate fi acuzată de aceste lucruri, deoarece, încă de la apariția ei, a recunoscut și făcut obligatorii drepturile femeilor, acordându-le libertatea chiar înainte ca ele să o ceară, fără a accepta compromisuri. Nu putem nega faptul că unii musulmani maltratează femeile și le privează de drepturile lor, însă aceasta se datorează faptului că au deviat de la principiile şi învăţăturile islamului.
Cei care pretind că pledează pentru eliberarea femeilor și drepturile lor își bazează cererile pe trei criterii principale:
1.    lupta pentru emanciparea femeilor;
2.    egalitatea dintre sexe;
3.    recunoașterea drepturilor femeilor.

Lupta pentru emanciparea femeilor
Termenul de „emancipare” presupune existența unor restricții şi necesitatea ca acestea să fie înlăturate. Astfel, acest termen este folosit în mod greșit, deoarece insinuează că femeia este un sclav care trebuie eliberat. Însă libertatea absolută este imposibilă, pentru că potențialul și capacitățile omului sunt limitate în cadrul societății, fie ea avansată sau primitivă, fiindcă trebuie să se supună unor legi şi reglementări specifice, care guvernează şi organizează diferite chestiuni ale vieţii. Înseamnă aceasta că omul nu este liber? Libertatea în sine are în mod necesar limite şi, dacă acestea sunt depășite, se ajunge la anarhie și depravare.
Profesorul Henry Makow (gânditor, academician și cercetător american specializat în situația femeii în lume) a spus:
 „Emanciparea femeii este una dintre înșelăciunile noii ordini mondiale, o înșelăciune crudă care a ademenit femeile americane și a distrus civilizația occidentală.”
Islamul este prima religie care i-a acordat femeii libertatea de a efectua tranzacții directe în cadrul comunității, în timp ce înainte era nevoită să depindă de un tutore sau de un administrator. Islamul a privat femeia doar de o „libertate”: aceea de a se complace în desfrâu și vulgaritate; libertate de care a fost privat și bărbatul. Semnificația termenului de «libertate» în islam se regăsește în cuvintele Mesagerului lui Allah (ﷺ) :
„Exemplul unei persoane care respectă legile și restricțiile lui Allah şi al unei persoane care le încalcă este asemenea a două grupuri de persoane care trag la sorți pentru locurile lor pe o navă. Un grup a primit puntea superioară, în timp ce celălalt grup a primit puntea inferioară. De fiecare dată când grupul de jos avea nevoie de apă, trebuia să treacă printre oamenii din partea de sus a navei, fapt pentru care au spus: «Lăsați-ne să facem o gaură în partea noastră de navă, pentru a nu vă mai deranja.» Dacă persoanele din partea superioară ar fi aprobat planul lor, atunci toţi oamenii de pe navă ar fi fost pierduţi, iar dacă ei l-ar fi interzis, atunci toţi ar fi fost în siguranță.” (Al-Bukhari)
Acesta este conceptul de libertate în islam: actele individuale trebuie reglementate prin legi care protejează omul de prejudiciile pe care și le poate aduce lui însuși sau comunității.
Susținătorii emancipării femeilor ar trebui să se întrebe: care sistem este cel mai bun pentru bunăstarea și onoarea femeii și constituie cea mai bună protecție pentru societate? Ce sistem consideră că femeia îl completează pe bărbat și că este perechea lui (adică este egală cu el): cel islamic sau acele sisteme și legi stabilite de oameni, care au avut planuri și obiective ascunse prin care au încălcat sanctitatea femeilor și au făcut ca lucrurile interzise să devină legale, distrugând societățile și invadând țările?

Egalitatea dintre sexe
A pretinde egalitatea absolută între bărbați și femei este destul de absurd, pentru că natura bărbatului și cea a femeii sunt diferite, atât din punct de vedere fizic, cât și intelectual și psihologic.
Dacă în cadrul unui grup omogen egalitatea este imposibilă din cauza particularităților prin care se caracterizează fiecare individ, ce putem spune atunci când diferențele sunt cele dintre genuri? Allah Preaînaltul spune:
„Și din fiecare lucru Noi am creat perechi. Poate că voi vă veți lăsa îndemnați!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 51:49]
„Atunci când Allah a creat cele două sexe, El le-a atribuit naturi diferite, dar complementare. Când constatăm că o specie este împărțită în două genuri, trebuie să ne dăm seama imediat că această diviziune se explică prin necesitatea de a fi îndeplinite două roluri distincte, pentru că, dacă ar fi fost un singur rol de îndeplinit, specia nu s-ar fi divizat. Diviziunea în două genuri diferite demonstrează că fiecare dintre ele are propria particularitate, dar specia le reunește… De exemplu, noaptea și ziua sunt două genuri ale aceleiași specii, care este timpul. Această diviziune implică faptul că noaptea are un rol, acela de a asigura odihna, și ziua are, de asemenea, un rol, acela de a căuta mijloacele de subzistență. În același fel, bărbatul și femeia sunt două genuri ale unei aceleiași specii umane. În concluzie, există lucruri care sunt cerute de la ambele sexe și altele care sunt cerute numai de la bărbați sau numai de la femei. Astfel, putem spune că sunt două genuri ale aceleiași specii, care au funcții comune ca specie și funcții diferite ca gen.”  
Din cele de mai sus reiese că este imposibil să pretindem egalitatea absolută dintre bărbați și femei. De asemenea, este inutil să căutăm aceasta, pentru că ar însemna să încercăm să schimbăm natura înnăscută a bărbatului și a femeii și ar fi, în același timp, o jignire şi o umilire la adresa ei, iar aceasta va conduce la alterarea naturii cu care Allah Preaînaltul a creat-o și, de asemenea, la un rezultat foarte rău pentru societate.

Recunoașterea drepturilor femeilor
Nu există lege sau sistem, trecut sau prezent, care să fi apărat drepturile femeii și să îi fi ridicat statutul la fel de mult cum a făcut-o islamul. Într-adevăr, odată cu apariția luminii islamului prin intermediul Profeției lui Mohammed (ﷺ), s-a produs un eveniment extraordinar în inimile musulmanilor (credința în religia islamului) și, prin intermediul lor, acesta a fost transmis întregii omeniri. Acest eveniment, probabil cel mai minunat din istoria omenirii, este extraordinar prin diferitele sale aspecte: cu o rapiditate uimitoare, acest mesaj divin de dimensiuni universale, clar și în același timp plin de semnificații, a câștigat sufletele oamenilor, deoarece este în conformitate cu firea naturală a lor și nu este nici ambiguu, nici confuz. Să luăm drept dovadă a măreţiei acestui eveniment schimbarea pe care a adus-o în ceea ce privește statutul femeii și drepturile sale, dat fiind că acesta este subiectul discuției noastre.
Gustave Le Bon, autorul cărții Civilizaţia arabilor, a spus:
„Meritul islamului nu este numai acela de a fi îmbunătățit statutul femeii, ci putem adăuga că este prima religie care a făcut aceasta.”
De asemenea, el a afirmat că:
„Drepturile conjugale care au fost enunțate de Coran și de interpreţii semnificaţiilor acestuia sunt de departe mult mai bune decât drepturile matrimoniale europene.”
Dacă este necesar să revendicăm recunoașterea drepturilor femeii, acest lucru trebuie făcut în societățile care au privat-o de ele sau în acelea care i-au dat drepturi fără garanții, lucru care au împins-o la degradare și desfrâu și au făcut din ea un simplu instrument de divertisment și plăcere. Islamul a fost corect față de femei, le-a acordat și protejat drepturile generale și particulare, prin care au putut să trăiască fericite și în pace și și-au putut îndeplini îndatoririle pe care Allah Preaînaltul le-a stabilit pentru ele.

Statutul femeilor de-a lungul timpului
Statutul femeilor în societatea arabă preislamică
Femeia din societatea arabă preislamică era supusă la diferite tipuri de nedreptăți, drepturile îi erau încălcate și era considerată a fi un simplu obiect lipsit de valoare. Ea nu putea moşteni pentru că arabii considerau că numai cei care puteau călări un cal, puteau lupta și câştiga prăzi de război aveau drept la moștenire. Mai mult decât atât, ele însele erau moştenite împreună cu restul bunurilor, după moartea soţului. Dacă soţul decedat avea copii cu o altă femeie, cel mai mare dintre fii avea dreptul să o ia pe soţia tatălui în propria casă, moştenind-o la fel cum moştenea alte bunuri ale tatălui decedat. Ea nu putea părăsi casa fiului vitreg decât dacă plătea o răscumpărare.
Femeia nu putea reveni la soțul ei după divorț și bărbaţii aveau dreptul să aibă câte soţii doreau, fără niciun fel de limită. Ea nu avea dreptul de a-și alege soțul și nu avea niciun drept asupra soțului său. Niciun sistem de norme nu îl putea împiedica pe bărbat să fie nedrept față de soția lui.
Pentru arabii din perioada ignoranței preislamice, naşterea unei fete în familiile lor era un eveniment nefericit. Unii chiar considerau acest fapt a fi de rău augur. De asemenea, atunci când i se năștea o fetiță, tatăl era cuprins de un sentiment de tristețe și neliniște. Unii urau fetele atât de mult încât le îngropau de vii. Putem spune că această practică era destul de comună în unele triburi arabe, iar motivele variau în funcție de situația socială a familiei: unii își îngropau fetele de vii de teama rușinii, alții o făceau atunci când ele sufereau de o anumită dizabilitate fizică. Allah Preaînaltul a descris reacţia unui tată la auzul veştii că i s-a născut o fiică după cum urmează:
„Iar dacă vreunuia dintre ei i se vesteşte [naşterea] unei fiice, chipul lui devine negru şi el e plin de mânie, ~ Se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit. Oare îl va ţine în ciuda ruşinii sau îl va înfunda în ţărână? Oare nu judecă ei rău?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 16:58-59]
Alții, în schimb, își îngropau fetele de vii de teama sărăciei. Nobilul Coran a descris aceasta în următorii termeni:
„Şi nu vă omorâţi copiii voştri de frica sărăciei! Noi le vom asigura cele de trebuinţă ca şi vouă. Omorârea lor este un păcat mare.”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:31]
Femeia nu se putea bucura de drepturile sale naturale, deoarece anumite alimente îi erau interzise, acestea fiind permise în mod exclusiv  bărbaţilor. Allah Preaînaltul spune acest lucru în Coranul cel Glorios:
„Şi au mai spus ei: «Ceea ce se află în pântecele acestor vite este menit numai bărbaţilor noştri şi este oprit soaţelor noastre!» (…)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 6:139]
Singura onoare care i se acorda femeii în era preislamică era sprijinirea şi protecţia ei ca persoană, precum şi răzbunarea împotriva oricui o umilea sau o dezonora.

Statutul femeii în societatea indiană antică
Să vedem ce spune Veda, una dintre cărțile sfinte de referință ale brahmanismului, despre femeie:
„Legea brahmanică a stabilit o discriminare între bărbat și femeie în ceea ce privește valoarea lor umană și alte drepturi: femeia este deposedată de drepturile sale civile și se află sub controlul bărbatului în diferitele etape ale vieții sale, așa cum este prevăzut în legile lui Manu, care a decis că femeia nu are dreptul de a acţiona conform propriei voinţe în niciuna dintre fazele vieții sale, chiar dacă este vorba despre activitățile obișnuite din casa ei. În copilărie, ea se află sub tutela tatălui ei,  în adolescență se află sub tutela soțului ei și la moartea acestuia, tutela ei este transferată unchilor paterni, iar dacă nu are unchi, autorităților. În niciun moment din viața sa, femeia nu se bucură de liberate sau autonomie.”
Statutul femeilor din societatea indiană antică era același cu cel al sclavilor, ea era supusă soțului său și lipsită de voință. Mai mult decât atât, soţul o putea folosi drept miză și pierde la jocurile de noroc. Ea nu se putea recăsători după moartea soțului, pentru că nu avea dreptul să mai trăiască după acesta, fiind incinerată pe același rug cu el. În cărțile lor religioase, este scris:
„Este bine ca soţia să se arunce pe rugul aprins pentru incinerarea rămășițelor soțului ei. Când trupul soțului a fost depus pe rug, văduva înaintează cu faţa acoperită, preotul brahman îi îndepărtează vălul de pe faţă, ea își scoate bijuteriile și ornamentele pe care le împarte rudelor, apoi își despletește părul. Preotul o apucă de mâna dreaptă și face de trei ori înconjurul rugului cu ea. Femeia ridică piciorul soțului până la nivelul frunții sale în semn de supunere, apoi se întoarce pentru a se așeza aproape de capul său, punând mâna dreaptă pe el. În cele din urmă, focul este aprins și ea este arsă în același timp cu trupul soțului. Ei susțin că acest lucru o va face să ajungă în Paradis și că va rămâne cu el în cer timp de treizeci și cinci de milioane de ani. Mai mult decât atât, prin această incinerare, ea își purifică familia maternă și cea paternă, pe soțul ei și pe familia acestuia de toate păcatele. Din această cauză, ea era considerată una dintre cele mai pure, nobile și ilustre femei. Această practică era atât de răspândită încât au fost înregistrate aproape 6.000 de cazuri numai în deceniul 1815-1825. Acest obicei a fost practicat până la sfârșitul secolului al XIX-lea, atunci când a fost abolit împotriva voinței preoților hinduși.”
O altă dovadă a situației dezastruoase în care se afla femeia la acea vreme este acest pasaj elocvent din cărțile sfinte hinduse:
„Cele predestinate, vântul, moartea, iadul, veninul, șerpii și focul nu sunt nenorociri mai rele decât femeia.”
„Uneori femeia avea mai mulți soți și statutul său era același cu acela al unei prostituate.”

Statutul femeii în societatea chinezească antică
Femeia din societatea chinezească antică era, potrivit autorului cărții Istoria civilizației , dependentă de bărbat și își petrecea întreaga viață ascultând de el. Ea era considerată un minor, incapabilă (din punct de vedere juridic) și bărbatul îi servea în mod automat drept tutore. Femeia nu avea dreptul la învățătură sau educație și trebuia să rămână închisă în casă pentru a participa la treburile casnice. I se cerea să își taie părul la vârsta de 15 ani și să se căsătorească atunci când ajungea la vârsta de 20 de ani. Tatăl ei era cel care îi alegea un soț, cu ajutorul unui pețitor. Nașterea unei fiice era considerată de rău augur. W. Durant spune în cartea sa, Istoria civilizației:
„Tații îi implorau pe zei în rugăciunile lor să le ofere un băiat. A nu avea băieți era considerat a fi un motiv de rușine și un blestem pentru mame, deoarece băieții erau mai buni decât fetele la muncile câmpului și mai curajoși pe câmpul de luptă. Fiicele erau considerate o povară pentru părinți (pentru că trebuiau educate cu răbdare înainte de a fi trimise la soți) până în punctul în care era o practică obișnuită ca acestea să fie ucise. Atunci când într-o familie se nășteau mai multe fete decât era necesar, iar familia întâmpina greutăți în a le crește, acestea erau abandonate pe câmp, lăsate să moară de frig sau să fie ucise de animalele sălbatice, fără ca membrii familiei să simtă vreo remușcare.”
Un vechi proverb chinezesc spune: „Ascult-o pe soţia ta, dar nu crede niciodată ce spune.”  

Statutul femeii în societatea romană antică
Autorul cărții Istoria civilizației a spus:
„În general, nașterea unei fiice nu era dorită și, conform obiceiurilor, tatăl putea decide moartea nou-născutului, dacă acesta se năștea cu malformații sau dacă era o fată. În concluzie, își doreau cu ardoare să aibă băieți.”
În societatea romană, femeia era incapabilă din punct de vedere juridic și supusă în întregime puterii bărbatului. El avea drepturi depline asupra tuturor membrilor familiei, inclusiv dreptul de a decide moartea soției sale pentru anumite acuzații. Bărbatul avea autoritate deplină inclusiv asupra nurorilor sale, putând să decidă vânzarea, torturarea, exilarea sau uciderea acestora.
Rolul femeii era acela de a asculta și a se supune și nu avea nicio posibilitate de a se opune poruncilor sau de a-și revendica drepturile. Ea era privată de orice moștenire, deoarece bunurile reveneau întotdeauna primului fiu născut. Romanii puteau să integreze un străin în familia lor și să expulzeze un membru prin vânzare.

Statutul femeii în societatea greacă antică
Soarta femeii în Grecia antică nu era mult mai bună decât cea a femeilor din societățile menționate anterior. Ea se bucura de atât de puțină demnitate încât putea fi împrumutată, după cum explică Tarwilong:
„Se împrumuta femeia fertilă de la soțul ei, cu scopul de a naște copiii unui alt bărbat, pentru binele națiunii.”
Ea era privată de educație iar statutul ei era atât de degradat încât se spunea că era „o abominațiune, lucrarea diavolului”.
Femeia nu era protejată de nicio lege, era privată de dreptul la moștenire și nu avea capacitatea legală de a dispune de bunurile sale. Ea nu se bucura de libertate și își petrecea întreaga viață supusă autorității bărbatului. Divorțul, de exemplu, era un drept absolut al bărbatului.  
Grecii au mers atât de departe încât unii dintre gânditorii lor credeau că numele femeii trebuia să fie închis în casă, împreună cu trupul ei.  
Prin urmare, femeia nu era decât o ființă redusă la cel mai josnic nivel. În Civilizația arabilor găsim, de asemenea:
„În general, grecii considerau că femeile erau ființe josnice care nu foloseau la nimic altceva cu excepţia reproducerii şi a îngrijirii casei. Dacă o femeie aducea pe lume un copil urât, se descotoroseau de ea.”
Binecunoscutul lor orator, Demostene, a descris statutul femeii în următorii termeni:
„Noi avem prostituate pentru plăcere, amante pentru nevoile noastre zilnice și soții pentru a avea copii legitimi.”
Care poate fi soarta femeilor dintr-o societate în care intelectualii fac astfel de remarci?!    

Statutul femeilor în societatea evreiască antică
În tradiţia iudaică, femeia era considerată sursa păcatului, aşa cum se poate observa în Vechiul Testament .
Statutul femeii în societatea evreiască nu era unul de invidiat, deoarece legile evreieşti o aşezau pe femeie într-o poziţie inferioară, aşa cum este descris în Ecleziast:
„M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile, cu gând să înţeleg, să adâncesc şi să caut înţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei. ~ Şi am găsit că mai amară decât moartea este femeia a cărei inimă este o cursă şi un laţ şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.” [Biblia, Ecleziastul, 7:25-26]
Tatăl avea putere absolută asupra familiei şi în mod special asupra fetelor, inclusiv în alegerea soţului, şi putea chiar să le ofere sau să le vândă oricui dorea. (a se vedea Exodul, 21:7-11)
Autorul cărţii Istoria civilizaţiei a spus:
„Tatăl avea putere nelimitată asupra familiei sale, pământul îi aparţinea, iar copiii nu puteau rămâne în viaţă decât dacă ascultau de el. Acesta era autoritatea şi putea să îşi vândă fiica înainte de vârsta pubertăţii dacă era sărac, ea devenind astfel o sclavă. În acelaşi fel, el avea puterea absolută să o căsătorească cu oricine dorea, fără a îi cere consimțământul, chiar dacă aceasta însemna să îi încalce drepturile.”
Atunci când o evreică se căsătorea, tutela ei era transferată soţului și devenea parte a patrimoniului lui, la fel cum erau casa, sclavii și banii lui. Acest lucru este descris în Vechiul Testament, în Exodul, 20:17.
Mai mult decât atât, legea evreiască nu îi oferea fiicei dreptul la moştenirea tatălui său, dacă acesta avea băieţi, după cum este descris în Numerii:
„Şi să vorbeşti copiilor lui Israel: «Dacă un bărbat moare şi nu are niciun fiu, atunci moştenirea sa poate trece fiicei sale.»” [Biblia, Numerii, 27:8]
La evrei, atunci când femeia îşi pierdea soţul, ea trecea direct la fratele acestuia, fie că era de acord sau nu, cu excepţia cazului în care acesta refuza. Găsim aceasta în Vechiul Testament:
„Când fraţii vor locui împreună, şi unul din ei va muri fără să lase copii, nevasta mortului să nu se mărite afară cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s-o ia de nevastă şi să se însoare cu ea ca cumnat.” [Biblia, Deuteronomul, 25:5]
De asemenea, bărbaţii nu mâncau, nu beau şi nici nu dormeau în același loc cu soţiile lor atunci când se aflau în perioada menstruală, până când acestea se purificau. Legile lor stipulează următoarele:
„Femeia este impură încă din ziua în care începe să simtă că se apropie menstruaţia, chiar dacă nu există semne evidente, iar bărbatul nu trebuie să o atingă nici măcar cu degetul mic şi nu îi este permis să îi ofere ceva sau să primească ceva de la aceasta. De asemenea, nu este permisă aruncarea de lucruri între ei şi nu este permis să mănânce la aceeaşi masă decât dacă există ceva care să separe farfuria lui de a ei. Îi este interzis să bea apa rămasă în vasul ei, să îşi petreacă noaptea în acelaşi pat, sau să călătorească alături de ea cu acelaşi mijloc de transport sau navă. Dacă lucrau în acelaşi loc, aceştia nu se puteau atinge, iar dacă soţul se îmbolnăvea şi nu exista altă persoană care să aibă grijă de el, ea îl putea îngriji fără a îl atinge direct. Însă, dacă femeia era cea care se îmbolnăvea, soţul nu avea voie să o îngrijească, chiar dacă nu o atingea. Femeia era considerată impură timp de 7 zile dacă dădea naştere unui băiat şi timp de 14 zile dacă năştea o fată. Ea nu se spăla timp de 40 de zile în cazul în care copilul era băiat şi 80 de zile dacă era fată.”

Statutul femeilor în societatea creştină antică
Părinţii Bisericii din Evul Mediu au depăşit toate limitele atunci când au considerat femeia a fi originea păcatului și a tuturor nenorocirilor care s-au abătut asupra omenirii și sursa fărădelegilor. În ochii lor, legătura dintre un bărbat şi o femeie era impură şi trebuia evitată chiar şi în cadrul căsătoriei.
Sfântul Tertulian a spus:
„Femeia este calea de acces a diavolului către sufletul uman, iar ea este cea care l-a împins pe bărbat către copacul blestemat, încălcând legile lui Dumnezeu şi alterând imaginea Lui (a bărbatului).”
Wieth Knudesen, un scriitor danez, a descris statutul femeii din Evul Mediu după cum urmează:
„Femeia primea foarte puţină îngrijire din cauza credinţei catolice, care o considera a fi un cetăţean de mâna a doua.”  
Apostolul Pavel a spus:
„Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos (...) ~ Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. ~ În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; ~ Şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. ~ De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.” [Biblia, I Corinteni, 11:3, 7-10]
Învăţăturile creştine le obligă pe femei să se supună şi să asculte orbeşte de soţul său. Pavel spune:
„Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; ~ Căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.” [Biblia, Efeseni, 5:22-23]
Bernard Shaw, binecunoscutul scriitor englez, a spus:
„Din momentul în care o femeie se căsătoreşte, toate bunurile ei devin proprietatea soţului în conformitate cu legislaţia engleză.”
În plus, legea şi religia stipulează eternitatea şi perpetuitatea căsătoriei, divorţul fiind imposibil, indiferent de gradul de ostilitate şi de gravitatea problemelor dintre soţi. În locul separării legale, cu toate consecinţele adverse pe care aceasta le presupunea, bărbatul prefera să își caute amante, iar femeia făcea acelaşi lucru. În cazul decesului unuia dintre soţi, cel care supravieţuia nu avea dreptul să se recăsătorească. Decăderea statutului femeii și neglijarea rolului său au condus la reacţia violentă şi nefastă care caracterizează societatea occidentală modernă. Gânditorii și intelectualii au început să ceară drepturile şi libertatea absolută a fiecărui individ din societate, fie  bărbat sau femeie, conducând la depravarea fără margini a societăţii, precum şi la dezintegrarea familiei din cauza presiunii Bisericii şi a sistemului său strict şi nedrept, care se opune naturii înnăscute a omului.
    

Drepturile femeii în islam
După această scurtă trecere în revistă a situaţiei femeii în diferitele societăţi anterioare islamului, să vedem acum statutul şi drepturile pe care religia islamică i le-a acordat în mod obligatoriu. În islam, femeia are drepturi generale și particulare.

Drepturile generale ale femeii
a) Femeia este egală cu bărbatul în ceea ce priveşte responsabilitatea îndeplinirii legilor islamice. Atunci când sunt îndeplinite condiţiile (apartenenţa la islam, vârsta cerută - pubertatea, sănătatea mintală), femeia are aceleaşi obligaţii ca  bărbatul în ceea ce priveşte rugăciunea, dania anuală obligatorie, postul şi pelerinajul. Singura diferenţă este aceea că ea beneficiază, cu voia Legiuitorului, de anumite exonerări, cum este, spre exemplu, faptul că femeia este scutită de rugăciune şi post în perioada menstruaţiei şi a lăuziei, urmând să recupereze zilele pierdute atunci când se purifică (numai în cazul postului). Starea fizică şi psihică a femeii din perioada menstruaţiei şi a lăuziei sunt motivul acestor măsuri.
b) Femeia este egală cu bărbatul în ceea ce priveşte recompensa şi pedeapsa atât din această viaţă, cât şi din Viaţa de Apoi. Allah Preaînaltul spune:
„Noi vom învia, pentru o viaţă minunată, pe orice credincios, bărbat ori femeie, care a făcut bine. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după [faptele] cele mai bune pe care le-au săvârşit.”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 16:97]
c) Femeia este egală cu bărbatul în ceea ce priveşte natura sa umană. Ea nu a fost nici sursa păcatului original, nici cauza alungării lui Adam (Pacea fie asupra sa!) din Paradis şi nici nu este inferioară bărbatului, aşa cum pretind erudiţii religiilor anterioare. Allah Preaînaltul spune:
„O, voi oameni! Fiți cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură ființă și a făcut din aceasta și pe perechea ei și care a răspândit din cele două [ființe] mulți bărbați și femei! Fiţi cu frică de Allah în numele căruia vă conjuraţi [unii pe alţii] şi [fiţi cu frică de ruperea] legăturilor de rudenie, căci Allah este Raqīb [Veghetor] peste voi.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:1]
Prin acest verset, Allah Preaînaltul a afirmat că a creat ambele sexe, bărbatul şi femeia, din aceeaşi origine. Nu există diferenţe în ceea ce priveşte crearea lor şi nici a aptitudinilor, ei fiind egali. Pe acest principiu, islamul a abrogat sistemele anterioare care i-au atribuit în mod nedrept femeii o natură inferioară faţă de cea a bărbatului, care o priva de o mare parte dintre drepturile sale ca fiinţă umană. Profetul Mohammed (ﷺ) a spus:
„Femeia este jumătatea geamănă a bărbatului.” (Abu Dawud, clasificat sahih de către Albani)  
d) Femeia, la fel ca bărbatul, are dreptul la respect şi la apărarea demnităţii sale. Orice persoană vinovată de calomnierea ei este pasibilă de pedeapsă, după cum spune Allah Preaînaltul:
„Biciuiţi-i cu optzeci de bice pe cei care le învinuiesc pe femeile cinstite şi apoi nu pot veni cu patru martori. Să nu mai primiţi mărturia lor niciodată, căci ei, cu adevărat, sunt fasiqun [cei care au deviat de la Calea lui Allah,  cei care persistă în comiterea de păcate].”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:4]
e) Femeia, la fel ca bărbatul, are dreptul la moştenire. Allah Preaînaltul spune cu privire la aceasta:
„Bărbaţilor le revine o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele; asemenea le revine şi femeilor o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele, de va fi puţin ori mult, partea este hotărâtă.”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:7]
Islamul i-a acordat femeii dreptul la moştenire, de care fusese privată în Jahiliyyah (perioada preislamică), când era considerată un bun ce putea fi moştenit. Allah Preaînaltul a spus:
„O, voi cei care credeţi! Nu vă este îngăduit să moşteniţi femei în pofida voinţei lor şi nici să le opriţi să se căsătorească [din nou] cu alţii, ca să le luaţi o parte din ce le-aţi dat [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:19]
ʻOmar ibn Al-Khattāb (Allah să fie mulţumit de el!) a spus:
„(...) (Jur) Pe Allah, în perioada ignoranţei nu consideram femeile ca fiind ceva important până când Allah a revelat ceea ce a revelat în legătură cu ele şi le-a acordat ceea ce le-a acordat (...)” (Muslim)
f) Femeia, la fel ca bărbatul, este recunoscută ca persoană din punct de vedere juridic, având libertatea de a efectua tranzacţii financiare, fără a fi nevoie de prezenţa unui tutore şi fără a fi restricţionată în acestea, cu excepţia cazului în care ele contrazic Legislația islamului. Allah Preaînaltul spune:
 „O, voi cei care credeţi! Cheltuiţi din lucrurile bune pe care le-aţi câştigat [în mod legal] [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:267]
El a spus, de asemenea:
„Musulmanilor şi musulmanelor, dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor, celor supuşi şi celor supuse, celor iubitori de adevăr și celor iubitoare de adevăr, celor statornici și celor statornice, celor smeriţi si celor smerite, celor ce dau milostenii și acelora [dintre femei] care dau milostenii, celor care postesc și acelora [dintre femei] care postesc, celor care își păzesc castitatea și acelora [dintre femei] care și-o păzesc, celor care-L pomenesc pe Allah mereu și acelora [dintre femei] care-L pomenesc, Allah le-a pregătit iertare și răsplată mare.”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:35]
g) Islamul consideră onorarea femeii ca fiind un semn al unei personalităţi sănătoase, realizate şi virtuoase. Profetul (ﷺ) a spus în acest sens:
„Cel mai bun dintre credincioşi în ceea ce priveşte credinţa lui este acela care are cel mai bun comportament, iar cei mai buni dintre voi sunt cei care sunt cei mai buni cu soţiile lor.” (At-Tirmidhi)
h) Femeia are aceleaşi responsabilităţi ca bărbatul în ceea ce priveşte căutarea şi răspândirea cunoaşterii. Profetul (ﷺ) a spus în legătură cu aceasta:
„Căutarea cunoaşterii este o obligaţie pentru fiecare musulman.” (Ibn Majah)
Învățații sunt în unanimitate de acord că termenul de „musulman” se referă atât la femei, cât și la bărbați.
i) Femeia este egală cu bărbatul în ceea ce priveşte educaţia, amândoi având dreptul la o instruire şi la o pregătire bună. Mai mult decât atât, islamul consideră educarea şi îngrijirea fetelor ca fiind unul dintre mijloacele pentru a intra în Paradis. Profetul (ﷺ) a spus în legătură cu acest subiect:
„Oricine are trei fete şi dă dovadă de răbdare faţă de ele (în ceea ce priveşte grija faţă de ele), le hrăneşte, le dă să bea şi le îmbracă din averea lui, acestea vor fi un scut pentru el împotriva Focului în Ziua Învierii.” (Ibn Majah)
j) Femeia, la fel ca bărbatul, trebuie să îşi asume responsabilitatea de a reforma societatea, îndemnând la bine şi interzicând răul. Allah Preaînaltul a spus:
„Dreptcredincioşii şi dreptcredincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, împlinesc rugăciunea [as-salāh], dau dania [az-zakāh] şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia Allah va fi îndurător, căci Allah este ʻAzīz [Invincibil, Atotputernic], Hakīm [Preaînţelept].” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 9:71]
k) Femeia este egală cu bărbatul în ceea ce priveşte oferirea de adăpost nemusulmanilor, atunci când aceştia vor să intre pe un teritoriu musulman, în cazul existenţei unui conflict între un stat musulman şi unul nemusulman. Allah Preaînaltul spune:
„Şi dacă vreunul dintre închinători la idoli te roagă să-i dai adăpost, dă-i lui adăpost, pentru ca el să audă Cuvântul lui Allah, apoi ajută-l să ajungă la locul său de adăpost, căci ei sunt un popor care nu ştie.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 9:6]
Profetul (ﷺ) a spus:
„Legământul făcut de musulmani este unul şi el trebuie să fie respectat chiar şi de cel mai umil dintre ei. Iar asupra celui care a rupt legământul făcut de un musulman va cădea blestemul lui Allah, cel al îngerilor Săi şi al întregii omeniri. Şi niciun act obligatoriu sau voluntar nu va fi acceptat de la el, ca recompensă în Ziua Învierii.” (Muslim)
Acesta este un drept valabil atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, după cum confirmă hadith-ul relatat de Umm Hani (Allah să fie mulţumit de ea!), fiica lui Abu Talib, care a spus:
„L-am vizitat pe Mesagerul lui Allah (ﷺ) în anul cuceririi Meccăi şi l-am găsit făcând baie, iar fiica lui, Fatimah, îi servea drept paravan (ferindu-l de priviri). Când l-am salutat, el (ﷺ) a întrebat: «Cine este?» Eu am răspuns: «Sunt eu, Umm Hani, fiica lui Abu Talib.» Profetul (ﷺ) a spus: «Bine ai venit, Umm Hani!» Atunci când el (ﷺ) a terminat baia, s-a ridicat şi a efectuat opt rakaʻāt de rugăciune, înfășurat într-un singur veşmânt. Atunci când şi-a terminat rugăciunea, i-am spus: «O, Mesager al lui Allah, fratele meu (se face referire la Ali ibn Abu Talib) pretinde că va lupta împotriva unui om căruia i-am dat adăpost, pe cutare, Ibn (fiul lui) Hubaira.» Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus: «O, Umm Hani! Noi îi oferim adăpost celui căruia tu i-ai oferit adăpost.» Aceasta s-a întâmplat înainte de amiază.” (Al-Bukhari)
Pentru a evidenţia valoarea sa, islamul i-a acordat femeii dreptul de a oferi adăpost în numele musulmanilor. Abu Hurairah (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat că Profetul (ﷺ) a spus:
„«Cu adevărat, dacă o femeie oferă protecţie, aceasta trebuie să fie onorată de către toţi oamenii.», ceea ce înseamnă că toţi musulmanii trebuie să respecte cuvântul femeii.” (At-Tirmidhi)
Cu toate acestea, există domenii sau prerogative care sunt specifice bărbaţilor, pe care vom avea ocazia să le studiem atunci când vom discuta despre concepțiile greșite comune cu privire la femei.
Este necesar să analizăm înainte de toate statutul femeilor înainte de apariţia islamului şi modul în care a evoluat după aceasta, pentru a evidenţia poziţia onorabilă de care se bucură ele în islam.

Drepturile particulare ale femeii
Islamul a luat în considerare toate aspectele vieţii femeii, în toate etapele vieții ei, de la naștere până la moarte. Acesta îi acordă atenția cuvenită ca fiică, soție, mamă și, nu în ultimul rând, ca femeie musulmană. Vom discuta drepturile ei la modul general și succint, fără a intra în detalii. Oricine dorește mai multe informații poate consulta cărțile de Jurisprudență islamică, în care a fost dezvoltat acest subiect.

Drepturile ca fiică în islam
●    Dreptul la viață
Allah le-a poruncit ambilor părinți să păstreze viața copiilor lor, indiferent dacă aceștia sunt fete sau băieți, considerând uciderea lor a fi o crimă deosebit de gravă. El spune:
„Şi nu vă omorâţi copiii voştri de frica sărăciei! Noi le vom asigura cele de trebuinţă ca şi vouă. Omorârea lor este un păcat mare!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:31]
El a făcut din îngrijirea lor un drept inalienabil și garantat, care este responsabilitatea tatălui încă de când aceștia sunt embrioni în pântecele mamelor lor. Allah Preaînaltul spune:
„[...] Şi dacă ele sunt însărcinate, atunci cheltuiţi pentru ele până ce nasc […]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 65:6]
●    Dreptul la alăptare şi întreţinere
Allah Preaînaltul a făcut obligatoriu bunul tratament faţă de copii, indiferent dacă aceştia sunt fete sau băieţi, îngrijirea tuturor chestiunilor lor şi asigurarea tuturor mijloacelor necesare pentru a trăi o viaţă bună şi onorabilă. Acesta este unul dintre drepturile obligatorii pe care copiii le au asupra părinţilor lor. Allah Preaînaltul spune:
„Mamele [divorţate] îi alăptează pe copiii lor doi ani încheiaţi, pentru cei care voiesc să se împlinească timpul alăptării. Iar tatălui îi revine datoria de a le asigura întreţinerea şi îmbrăcămintea după cuviinţă, căci niciunui suflet nu i se impune decât atât cât îi stă în putinţă [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:233]
●    Dreptul la educație și custodie
Islamul îi obligă pe părinți să se ocupe de educația fizică, intelectuală și morală a propriilor copii, fie ei fete sau băieţi. Profetul Mohammed (ﷺ) a spus:
„Este un păcat suficient pentru un om să îl neglijeze pe cel care se află în grija lui.” (Abu Dawud)
De asemenea, el (ﷺ) a spus:
„Fiecare dintre voi este păzitor şi responsabil pentru ceea ce se află în custodia sa. Conducătorul este păzitorul supușilor săi şi este responsabil pentru ei; soțul este păzitorul familiei sale şi este responsabil pentru aceasta; soția este păzitoarea casei soțului ei şi este responsabilă pentru aceasta; iar un servitor este păzitorul proprietății stăpânului său şi este responsabil pentru aceasta (...)” (Al-Bukhari)
În același fel, trebuie să fie alese nume frumoase și potrivite pentru copii, atât pentru fete, cât şi pentru băieţi. În cazul unui conflict între soți urmat de despărțire, islamul îi dă mamei prioritate la custodie, datorită compasiunii și a tandreței acesteia. Acest fapt este evidențiat în următorul hadith relatat de ʻAmr ibn Șuaib (Allah să fie mulțumit de el!):
„O femeie a spus: «O, Mesager al lui Allah, pântecele meu a fost un recipient pentru acest fiu al meu, pieptul meu, un burduf, și poala mea, un adăpost, însă tatăl său m-a divorțat și vrea să îl ia de la mine.» Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus: «Tu ai mai mult drept asupra lui, cât timp nu te căsătorești.»” (Abu Dawud)
●    Dreptul la tandrețe, afecțiune și compasiune
Copiii, atât fetele, cât și băieții, au nevoie de acestea la fel cum au nevoie să mănânce și să bea, pentru că ele afectează starea de spirit și comportamentul lor. Mai mult decât atât, islamul este religia milei și a compasiunii până și faţă de cei străini, darămite față de apropiați! Abu Hurairah (Allah să fie mulțumit de el!) a spus:
„Trimisul lui Allah (ﷺ) l-a sărutat pe Al-Hasan ibn Ali (nepotul lui) în timp ce Al-Aqra ibn Habis at-Tamimi era așezat lângă el. Al-Aqra a spus: «Eu am zece copii și niciodată nu l-am sărutat pe niciunul dintre ei.» Trimisul lui Allah (ﷺ) s-a uitat la el și a spus: «Cel care nu arată milă față de alții nu va fi tratat cu milă.»” (Al-Bukhari)
●    Dreptul la cunoaştere
Islamul a făcut din căutarea cunoaşterii o obligaţie pentru fiecare musulman, bărbat sau femeie. Profetul (ﷺ) a spus:
„Căutarea cunoaşterii este o obligaţie pentru fiecare musulman.” (Ibn Majah)
Potrivit islamului, educarea fetelor constituie o sursă de multiplicare a recompenselor. Profetul (ﷺ) a spus:
„Dacă un om are o sclavă și reușește să o educe într-un mod corespunzător, o învață bunele maniere, o eliberează şi se căsătoreşte cu ea va avea o recompensă dublă (...)” (Al-Bukhari)
●    Dreptul la egalitate
Islamul a prescris tratarea în mod egal şi drept a copiilor în toate aspectele. Fetele şi băieţii nu trebuie să fie trataţi în mod diferit, arătând mai multă tandreţe şi compasiune faţă de unii în defavoarea celorlalţi. Allah Preaînaltul spune:
„Allah porunceşte dreptatea, împlinirea faptei bune şi dărnicia faţă de rude şi El opreşte de la desfrâu, faptă urâtă şi nelegiuire. El vă îndeamnă pentru ca voi să vă aduceţi aminte.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 16:90]
Amir (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat: „L-am auzit pe Numan ibn Ba’şir spunând în timp ce se afla la amvon: «Tatăl meu mi-a dat un cadou, dar ‘Amrah bint Rawaha (mama mea) a spus că nu-l va accepta decât dacă el îl face pe Mesagerul lui Allah (ﷺ) martor la aceasta. De aceea, tatăl meu s-a dus la Mesagerul lui Allah (ﷺ) şi i-a spus: „I-am dat fiului meu cu ‘Amrah bint Rawaha un cadou, însă ea mi-a poruncit să te fac martor la aceasta, o, Mesager al lui Allah!” Mesagerul lui Allah (ﷺ) a întrebat: „Ai dat (echivalentul acestuia) la fiecare dintre copiii tăi?” Răspunsul lui a fost negativ. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus: „Aveți teamă de Allah şi fiți drepți cu copiii voștri!” Atunci tatăl meu s-a întors şi a luat înapoi cadoul lui.»” (Al-Bukhari)
●    Dreptul de a alege un soţ
Islamul respectă opinia femeii în legătură cu căsătoria ei şi o consideră a fi una dintre condiţiile validităţii acesteia. De asemenea, i-a dat dreptul de a accepta sau de a respinge propunerea pretendentului său, după cum a spus a spus Profetul (ﷺ):
„Condiția pentru validitatea căsătoriei unei femei care a mai fost căsătorită este aceea de a auzi acceptul ei; şi condiţia pentru validitatea căsătoriei unei fecioare este aceea de a primi permisiunea ei. Oamenii au întrebat: «O, Mesager al lui Allah, cum putem şti că ea şi-a dat permisiunea?» El (ﷺ) le-a răspuns: «Tăcerea ei (din cauza timidităţii).»” (Al-Bukhari)
Nici tatăl, nici tutorele femeii nu are dreptul să îi impună un soţ pe care ea nu îl doreşte, iar dacă este căsătorită fără consimţământul ei, aceasta are dreptul să ceară anularea căsătoriei. Khansa’ bint Judham Al-Ansariya (Allah să fie mulţumit de ea!) a relatat că:
„Tatăl ei a dat-o în căsătorie după ce fusese deja căsătorită şi ea nu a fost de acord cu aceasta. De aceea, ea a mers şi s-a plâns la Profet (ﷺ), iar el a anulat acea căsătorie.” (Al-Bukhari)
***
Învățăturile Profetului (ﷺ) subliniază necesitatea de a avea grijă de fete, de a le onora, de a le trata cu blândeţe şi de a le satisface nevoile. El (ﷺ) a spus cu privire la aceasta:
„Cel care are trei fiice sau trei surori sau două fiice sau două surori și le tratează în cel mai bun mod cu putinţă, având teamă de Allah în ceea ce le privește, va intra în Paradis.” (At-Tirmidhi)
Islamul consideră comportamentul bun față de fiice și îngrijirea lor drept mijloace pentru a intra în Paradis, astfel că părinții le acordă toată grija, fiind motivați de recompensa lui Allah.
‘Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!) a relatat: „O femeie săracă a venit la mine, împreună cu cele două fiice ale ei. Eu i-am dat trei curmale. A dat câte o curmală fiecăreia dintre fiicele sale, apoi a luat o curmală şi a dus-o către gura ei ca să o mănânce, dar fiicele ei şi-au exprimat dorinţa de a o mânca. Atunci, ea a împărţit curmala pe care intenţiona să o mănânce între ele. Acest (tip de) comportament al ei m-a impresionat şi i-am povestit ceea ce a făcut Mesagerului lui Allah (ﷺ). Atunci, el (ﷺ) a spus: «Cu adevărat, Allah i-a asigurat Paradisul, ca urmare (a acestei fapte) a ei (sau a salvat-o de Focul Iadului).»” (Muslim)
În acelaşi fel în care Shari‘ah (Legislaţia islamică) recomandă egalitatea şi dreptatea între copii, fie ei băieţi sau fete, la nivel psihic, tot aşa recomandă corectitudinea în ceea ce priveşte lucrurile materiale şi nu este permisă privilegierea fiului în detrimentul fiicei sau viceversa, ei trebuind să fie egali în ceea ce priveşte donaţiile şi cadourile. Numan ibn Ba’şir (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat:
„Tatăl meu mi-a dat un cadou, dar ‘Amrah bint Rawaha (mama mea) a spus că nu-l va accepta decât dacă el îl face pe Mesagerul lui Allah (ﷺ) martor la aceasta. De aceea, tatăl meu s-a dus la Mesagerul lui Allah (ﷺ) şi i-a spus: «I-am dat fiului meu cu ‘Amrah bint Rawaha un cadou, însă ea mi-a poruncit să te fac martor la aceasta, o, Mesager al lui Allah!» Mesagerul lui Allah (ﷺ) a întrebat: «Ai dat (echivalentul acestuia) la fiecare dintre copiii tăi?» Răspunsul lui a fost negativ. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus: «Aveți teamă de Allah şi fiți drepți cu copiii voștri!» Atunci tatăl meu s-a întors şi a luat înapoi cadoul lui.” (Al-Bukhari)
Practicarea dreptăţii şi a egalităţii nu se limitează doar la lucrurile vizibile, ci se referă, de asemenea, până şi la cele mai mici detalii. Astfel, islamul poruncește dreptatea în rândul copiilor chiar şi în ceea ce priveşte un simplu sărut. Potrivit lui Anas (Allah să fie mulţumit de el!), s-a relatat că:
„Un bărbat era așezat lângă Profet (ﷺ) și, atunci când unul dintre fiii lui a venit la el, l-a luat, l-a sărutat și l-a așezat pe piciorul lui. Apoi, fiica acestui bărbat a venit, iar el a luat-o și a așezat-o lângă el. Atunci, Profetul (ﷺ) i-a spus: «Nu i-ai tratat cu dreptate (nu i-ai tratat în mod egal).»” (Al-Bazzar și Ibn Haithami, clasificat sahih de către Albani)
Dat fiind că vorbim despre atenția pe care islamul o acordă copiilor, este oportun să subliniem grija specială față de orfan, deoarece acesta se află într-o situație dificilă din punct de vedere psihologic și emoțional, care îl poate conduce pe o cale rea dacă societatea nu îşi face datoria faţă de el, nu îi respectă drepturile și nu îl tratează cu blândețe și compasiune.
Islamul acordă o mare importanță orfanilor, fie fete sau băieți. Rudele apropiate ale orfanului au datoria de a îl sprijini și de a avea grijă de el, iar dacă nu are rude apropiate, statul trebuie să se ocupe de educația, orientarea și problemele sale.
Allah Preaînaltul i-a avertizat cu severitate pe cei care consumă bunurile orfanului:
„Cei care mănâncă bunurile orfanilor pe nedrept, aceia mănâncă în pântecele lor foc și ei vor arde în Iad.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:10]
Profetul (ﷺ) a spus:
„O, Allah, declar inviolabile drepturile a două persoane slabe: orfanul și femeia.” (An-Nasa’i), însemnând că atribuie păcatul și pedeapsa oricui le încalcă drepturile, îi asupresc și le fac rău.
Allah Preaînaltul a avertizat împotriva impoliteții și abuzului orfanilor atunci când a spus:
„Așadar, cât despre orfan, pe el nu îl trata cu opresiune [sau cu asprime].” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 93:9]
Există, de asemenea, texte din Sunnah care încurajează îngrijirea și tratarea cu bunătate a acestora. Profetul (ﷺ) a spus:
„«Eu și cel care are grijă de un orfan (în toate aspectele) vom fi astfel în Paradis.», arătând aceasta cu degetul arătător și cel mijlociu ușor separate.” (Al-Bukhari)    
Alte texte încurajează tandrețea și compasiunea față de ei. Profetul (ﷺ) a spus:     
„Vreți ca inima să vi se înmoaie și să primiți ceea ce aveți nevoie? Fiți miloși cu orfanul, mângâiați-i capul și hrăniți-l din mâncarea voastră. Atunci inima voastră se va înmuia și veți primi ceea ce aveți nevoie (sau ceea ce căutați).” (At-Tabarani)
În mod similar, islamul a acordat atenție copilului abandonat, indiferent de sexul lui (copilul ai cărui părinți nu sunt cunoscuți). Musulmanii trebuie să se ocupe de el, deoarece cazul său este comparabil cu cel al orfanilor. Profetul (ﷺ) a spus:
„(...) Este o recompensă pentru binele făcut față de orice vietate.” (Al-Bukhari)
Dacă avem grijă de ei, putem să îi oferim societății membri sănătoși, care își pot îndeplini îndatoririle și pot trăi normal, la fel ca restul oamenilor.

Drepturile ca soţie în islam
Allah Preaînaltul spune în Nobilul Coran:
„Şi printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat din voi înşivă soţii, pentru ca voi să găsiţi adăpost [consolare, alinare, mângâiere] la ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi întru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 30:21]
Printre semnele care dovedesc Măreţia Sa este crearea oamenilor în perechi, pentru ca aceștia să găsească pacea unii în ceilalți și să găsească odihnă pentru trupurile lor și liniște pentru sufletele lor.
Soția în islam este considerată stâlpul societății și fundația care stă la baza căminului. Islamul i-a prescris anumite obligații și, în același timp, i-a dat drepturile sale.
***
●    Dreptul la zestre
Acesta este un drept obligatoriu și un cadou indispensabil pe care islamul a prescris ca bărbatul să i-l ofere femeii. Nu  este permis ca niciuna dintre rudele sale apropiate să se atingă de zestre, deoarece acesta este dreptul ei exclusiv, iar în cazul divorțului, soțul nu are dreptul să ia înapoi nimic din ceea ce i-a dat soției. Allah Preaînaltul descrie gravitatea acestui act în următorii termeni:
„Dacă vreţi să schimbaţi o soţie cu altă soţie [prin divorţ] şi i-aţi dat uneia dintre ele un qintal, nu luaţi nimic din el înapoi. Oare [voiţi voi să-l] luaţi înapoi cu clevetire şi cu păcat învederat?! ~ Cum să-l luaţi înapoi după ce v-aţi bucurat împreună şi ele au primit de la voi legământ sfânt?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:20-21]
    Allah Preaînaltul spune de asemenea:
„O, voi cei care credeţi! Nu vă este îngăduit să moşteniţi femei în pofida voinţei lor şi nici să le opriţi să se căsătorească [din nou] cu alţii, ca să le luaţi o parte din ce le-aţi dat [ca zestre], decât dacă ele au preacurvit, ci purtaţi-vă cu ele după cuviinţă! Iar dacă le urâţi… însă cum puteţi urî ceva în care Allah a pus atâta bine?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:19]
Acest verset măreț prezintă drepturile pe care Allah i le-a acordat femeii, printre care:
♦ interzicerea moștenirii femeilor, așa cum făceau arabii înainte de islam. Așa cum am văzut mai înainte, la moartea soțului, rudele apropiate aveau drept asupra văduvei sale. Dacă acestea doreau, se puteau căsători cu ea sau o puteau împiedica să se căsătorească cu cine dorea, având mai multe drepturi asupra ei decât propria ei familie. Ele deveneau asemeni unui simplu obiect moștenit.
♦ în plus, Allah i-a interzis soțului să o împiedice pe femeie să se recăsătorească, punând presiune asupra ei, făcându-i rău, jignind-o, deposedând-o de bunurile sale și interzicându-i să iasă din casă sau orice altă formă de rău, care să o determine să își cumpere divorțul.  
♦ în cele din urmă, Allah i-a poruncit bărbatului să se comporte în mod corespunzător cu soția sa și să fie indulgent cu ea, ținând cont de ceea ce îi place și făcând lucruri care îi aduc fericire.

●    Dreptul la dreptate și egalitate
    Bărbatul care are mai multe soţii trebuie să fie drept cu ele în toate privinţele (hrană, îmbrăcăminte, casă şi relaţii conjugale). Profetul (ﷺ) a spus:
    „Cel care are două soţii şi o favorizează pe una dintre ele va veni în Ziua Judecăţii cu jumătate (partea dreaptă sau stângă) din corpul său înclinată şi paralizată.” (An-Nasa’i, Ahmad şi Ibn Majah)
    
●    Dreptul la întreţinere
    Soţul este obligat să cheltuiască pentru soţia sa şi să-i ofere o locuinţă adecvată, hrană, îmbrăcăminte, chiar dacă ea este bogată. Profetul (ﷺ) a spus:
    „(...) Drepturile lor asupra voastră sunt că voi trebuie să le hrăniţi şi să le îmbrăcaţi într-un mod corespunzător (...)” (Muslim)
    Soțul trebuie să îi ofere soţiei banii de care are nevoie, în conformitate cu mijloacele sale. Allah Preaînaltul spune:
„Cel care este înstărit să cheltuiască [pentru soţia de care a divorţat şi pentru copilul său] după mijloacele sale, iar cel a cărui înzestrare este limitată, să cheltuiască din ceea ce i-a dat Allah. Allah nu împovărează nicio persoană cu mai mult decât El i-a dat. Şi Allah va face să vină după greutate uşurarea.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 65:7]
Dacă soţul are posibilități, dar refuză să-i ofere soţiei sale cele necesare, ea are dreptul de a lua din bunurile lui atât cât are nevoie, fără permisiunea acestuia. Hind bint ’Utbah (Allah să fie mulţumit de ea!) a venit la Profet (ﷺ) și i-a spus:
„«O, Mesager al lui Allah, Abu Sufian (soţul ei) este zgârcit şi nu îmi dă suficient pentru mine şi copiii mei, în afară de ceea ce iau de la el fără ştirea lui.» El (ﷺ) i-a spus: «Ia atât cât este  suficient pentru tine şi copiii tăi, într-un mod just (fără să exagerezi).»” (Al-Bukhari)
Dacă soțul devine sărac şi incapabil să-i ofere soţiei sale cele necesare sau este absent şi femeia suferă din punct de vedere financiar, iar bărbatul refuză să se întoarcă, atunci ea are dreptul de a solicita desfacerea căsătoriei, dacă doreşte. Abu az-Zanad a spus:
„L-am întrebat pe Sa’id ibn al-Musaib despre cazul cuiva care nu găsește resursele necesare pentru a cheltui pentru soţia lui. El a răspuns: «Atunci, (judecătorul) îi va divorţa.» Apoi, Abu az-Zanad a spus: «Este Sunnah?», iar el a răspuns: «Da, este Sunnah (aceasta înseamnă că este din Sunnah Profetului ﷺ și că știa aceasta direct de la el ﷺ, chiar dacă nu găsim o relatare directă, pentru că altfel nu ar fi vorbit despre un lucru în legătură cu care nu avea cunoştinţe sigure).»”

●    Dreptul la relaţii conjugale şi convieţuire
    Acesta este unul dintre cele mai importante drepturi pe care islamul i-a poruncit soţului să le respecte, astfel încât soţia să nu se refugieze în lucruri nepermise. Femeia ca soţie are nevoie de o inimă sensibilă şi iubitoare şi de un bărbat care să o dezmierde şi să îi satisfacă dorinţele. Islamul i-a interzis bărbatului să se dedice în totalitate actelor de adorare, neglijând această îndatorire faţă de soţie, aşa cum reiese din următorul hadith:
„Salman al-Farisi a mers să îl viziteze pe Abu Darda şi a găsit-o pe Umm ad-Darda, care era îmbrăcată în nişte haine neîngrijite. El a întrebat-o de ce se află în această stare, iar ea a răspuns: «Fratele tău, Abu Darda, nu este interesat de niciuna dintre plăcerile acestei vieţi. El se roagă toată noaptea şi posteşte toată ziua.» Între timp, Abu Darda a venit şi l-a întâmpinat, aducându-i ceva de mâncare (lui Salman), însă Salman i-a spus: «Mănâncă.»  Adu Darda i-a spus: «Nu, postesc.» Atunci, Salman i-a spus: «Pentru numele lui Allah, mănâncă!» Aşa că Abu Darda a mâncat cu el. Salman a rămas să doarmă peste noapte la Abu Darda. La lăsarea nopţii, Abu Darda s-a trezit (pentru rugăciunea de noapte). Salman l-a oprit și i-a spus: «Cu adevărat, trupul tău are un drept asupra ta. Și Domnul tău are un drept asupra ta. Și soția ta are un drept asupra ta. Așa că postește o zi și mănâncă ziua următoare. Și roagă-te o parte din noapte și dă-i soției tale drepturile sale maritale. Și dă fiecăruia dintre cei care au drepturi asupra ta, drepturile sale.» În ultima parte a nopţii, Salman i-a spus: «Ridică-te acum (pentru rugăciune).» Amândoi au efectuat abluțiunea și apoi s-au rugat împreună. După aceea, au mers la moschee pentru rugăciunea Fajr. Mai târziu, Abu Darda l-a vizitat pe Profet (ﷺ) şi i-a spus cele întâmplate. Profetul (ﷺ) i-a spus: «Salman a spus adevărul.»” (Al-Bukhari)
Ibn Hazm (Allah să aibă milă de el!) a spus:
„Bărbatului i-a fost prescris să aibă relaţii conjugale cu soţia lui cel puţin o dată în perioada ei de puritate (între două menstre), dacă este capabil. În caz contrar, el nesocoteşte Cuvintele lui Allah:
«[...] Iar atunci când s-au purificat, puteţi avea relații intime cu ele, aşa cum v-a poruncit Allah [...]» [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:222]”
De asemenea, atunci când soţul călătoreşte, soţia are dreptul să îi ceară să nu stea departe de ea mai mult de şase luni. Dacă femeia îndură o prelungire a acestei perioade şi renunţă la dreptul său, nu este niciun rău în aceasta (dacă dorinţa ei este redusă). În caz contrar, dacă soţia îi cere acest lucru, bărbatul trebuie să se întoarcă acasă şi să nu întârzie decât dacă are o scuză validă. ʻOmar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulţumit de el!), al doilea calif al islamului, a auzit, pe când făcea ronduri de noapte, o femeie recitând nişte versuri, care exprimau cât de singură se simţea. Dimineaţa, a chemat-o şi a întrebat-o: „Tu eşti cea care a spus cutare şi cutare?” Ea a răspuns afirmativ. El a întrebat-o: „De ce?” Ea i-a răspuns: „Tu l-ai trimis pe soţul meu în această expediţie militară.” Atunci, ʻOmar a întrebat-o pe Hafsa (Allah să fie mulţumit de ei!) cât timp poate să reziste o femeie fără soţul său, iar ea a răspuns că şase luni. Din acel moment, ʻOmar (Allah să fie mulţumit de el!) a stabilit o limită de şase luni pentru cei aflaţi în campanii militare.
Soţul trebuie să păstreze secretele soţiei sale şi să nu divulge defectele sale, ceea ce vede şi aude de la ea şi, în special, cele referitoare la relaţiile lor conjugale. Profetul (ﷺ) a spus:
„Printre cei mai răi oameni în faţa lui Allah, în Ziua Învierii, sunt bărbatul care stă singur cu soția sa și soția care stă singură cu soțul ei (au relații intime) și apoi unul dintre ei divulgă secretele celuilalt.” (Muslim)

● Dreptul la o convieţuire adecvată şi la un comportament bun
    Soţia are dreptul la un tratament bun şi la respect din partea soţului, chiar şi atunci când acesta simte aversiune faţă de ea, pentru că Allah Preaînaltul spune:
    „[...] purtaţi-vă cu ele în cel mai bun mod! Iar dacă nu vă este pe plac, se poate să nu vă fie pe plac un lucru pe care Allah l-a pregătit [să vă aducă] un mare bine.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:19]
    În cazul în care simte aversiune faţă de ea, soțul nu trebuie să o umilească şi trebuie să o trateze cu bunătate, tandreţe şi compasiune sau se despartă de ea într-un mod bun, aşa cum Allah Preaînaltul spune:
„Divorţul [este îngăduit doar] de două ori, după care [trebuie] sau ţinerea [soţiei] într-un mod bun, sau divorţul [de ea] într-un mod bun [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:229]
Perfecţiunea este ceva imposibil. De aceea, Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus următoarele:
    „Trataţi-le pe femei în cel mai bun mod cu putinţă, pentru că ele au fost create dintr-o coastă, iar cea mai curbată parte a coastei este cea superioară. Dacă încercaţi să o îndreptați, se va rupe, iar dacă o lăsaţi aşa cum este, va rămâne curbată. Aşadar, trataţi-le pe femei în cel mai bun mod cu putinţă!” (Muslim)
    Atunci când apar probleme în viaţa conjugală (din cauza faptului că unul dintre soți nu își îndeplinește îndatoririle în mod corespunzător), soţului i se cere să îndure cu răbdare greşelile soţiei sale, cu scopul de a salva căsnicia. Este recomandat ca, de fiecare dată când îi menţionează defectele, să îi amintească şi calităţile. Profetul (ﷺ) a spus:
    „Credinciosul nu trebuie să urască femeia credincioasă (soţia), dacă îi displace una dintre caracteristicile ei, va fi mulţumit de alta.” (Muslim)
    Soţul trebuie să fie blând, afectuos şi tandru faţă de soţia lui. Profetul (ﷺ) a spus:
    „Cel mai bun dintre credincioşi în ceea ce priveşte credinţa lui este acela care are cel mai bun comportament, iar cei mai buni dintre voi sunt cei care sunt cei mai buni cu soţiile lor.” (At-Tirmidhi)
    De asemenea, soţul trebuie să se joace cu ea, să o dezmierde, să glumească şi să o facă să râdă. ʻAishah (Allah să fie mulţumit de ea!) a relatat:
    „M-am întrecut cu el (Profetul ﷺ) şi l-am întrecut. După ce m-am mai îngrăşat (după câțiva ani), m-am întrecut (din nou) cu el (cu Profetul ﷺ) şi m-a întrecut. El (ﷺ) a spus: «Aceasta este pentru aceea (întrecere).»” (Abu Dawud şi Ibn Majah)
    Mai mult decât atât, acest fapt este considerat a fi unul deosebit de important în islam, după cum putem observa în următorul hadith:
    „Tot ceea ce nu este pomenirea lui Allah (dhikr Allah) este laghw (vorbe deşarte), joacă şi pierdere de timp, în afară de patru lucruri: a merge între două obiective (pentru sport sau pentru a alerga într-o întrecere), a îşi dresa calul, a se juca cu soţia şi a învăţa să înoate.” (An-Nasa’i, clasificat sahih de către Albani)
    Soţul trebuie să îi protejeze bunurile personale şi să nu dispună de ele decât cu consimţământul şi ştirea ei. Allah Preaînaltul spune:
    „Nu vă luaţi unii altora averile pe nedrept [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:188]
    Soţul trebuie trebuie să îi ceară părerea soţiei în ceea ce priveşte chestiunile referitoare la cămin, copii şi probleme comune. Nu este deloc acceptabil ca bărbatul să îşi impună părerea, fără să ţină cont de soţia sa, dacă ea are dreptate. Consultarea face parte dintre lucrurile care întăresc dragostea dintre ei. Allah Preaînaltul spune:
    „[...] iar pentru treburile lor [ţin] sfat laolaltă [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 42:38]
    De asemenea, bărbatul trebuie să contribuie la treburile casnice fără să se arate semeţ, pentru că Profetul (ﷺ) îşi cosea hainele, îşi repara pantofii şi îşi ajuta familia la sarcinile gospodăreşti. Atunci când a fost întrebată ce făcea Profetul (ﷺ) când era acasă, ʻAishah (Allah să fie mulţumit de ea!) a răspuns:
    „El obişnuia să îşi facă de lucru ajutându-i pe membrii familiei sale şi, atunci când venea timpul rugăciunii, mergea să se roage.” (Al-Bukhari)    
    Avem în Mesagerul lui Allah (ﷺ) cel mai bun exemplu.
    Soţul trebuie să respecte intimitatea soției și să nu îi caute greșeli. Profetul (ﷺ) a spus:
    „Când unul dintre voi este departe de casă pentru un timp îndelungat, să nu se întoarcă la familia sa în timpul nopţii.” (Al-Bukhari)
    Aceasta face referire la întoarcerea soţului pe neașteptate dintr-o călătorie pe timpul nopţii, fără a o anunţa pe soţie în prealabil, deoarece el o poate găsi într-o stare neplăcută, care îl poate face să o deteste.
El trebuie să evite a-i face rău prin folosirea unor cuvinte care îi rănesc sentimentele şi o întristează.
Soţia are dreptul să divorţeze în cazul în care simte repulsie faţă de soțul ei, cu condiţia de a îi înapoia zestrea, excepţie făcând cazul în care el renunţă la aceasta. Ibn ’Abbas (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că:
„Jamilah bint Salul a venit la Profet (ﷺ) şi i-a spus: «(Jur) Pe Allah, nu-i găsesc nicio vină lui Thabit în ceea ce priveşte religia sau comportamentul lui, dar urăsc necredinţa după ce am devenit musulmană (nu vreau să mă comport cu el într-un mod neadecvat pentru o musulmană) şi nu îl mai pot suporta (îl urăsc).» Profetul (ﷺ) i-a spus: «Îi vei înapoia grădina?» Ea a răspuns: «Da.» Aşa că Mesagerul lui Allah (ﷺ) i-a spus lui să-şi ia înapoi grădina şi nu mai mult decât atât.” (Ibn Majah)
Soţul trebuie să îşi protejeze soţia de orice îi poate afecta onoarea sau reputaţia. Profetul (ﷺ) a spus:
„Trei persoane nu vor intra în Paradis: cel care este neascultător faţă de părinţii săi, cel care nu este gelos pe familia sa şi femeia care imită bărbaţii.” (Al-Hakim în cartea lui - Al-Mustadrak)
Soţul trebuie să fie gelos pe soţia sa şi să o ţină departe de locurile pline de fitnah (tentaţii), de depravare morală, desfrâu şi corupţie. Profetul (ﷺ)  a spus:
„Allah devine Gelos şi credinciosul devine gelos. Allah devine Gelos atunci când un credincios face ceea ce El i-a interzis să facă.”  (At-Tirmidhi)
Totuşi, această gelozie trebuie să fie moderată, deoarece Profetul (ﷺ) a spus:
„Există un tip de gelozie protectivă pe care Allah îl iubeşte şi altul pe care Allah îl urăşte. Cu privire la cel pe care Allah îl iubeşte, este vorba de gelozia protectivă atunci când există motive de suspiciune, şi cel pe care El îl urăşte este gelozia atunci când nu există motive de suspiciune.” (Ibn Majah)

Dreptul ca mamă în islam
Islamul îi îndeamnă pe musulmani să aibă grijă de părinţii lor în multe versete din Nobilul Coran şi a făcut ca drepturile lor să fie conectate cu cele ale lui Allah asupra oamenilor. Aceasta pentru a arăta cât de măreţe sunt meritele lor şi drepturile lor asupra copiilor. Allah Preaînaltul spune:
„Şi Domnul vostru a orânduit să nu-L adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri, iar dacă bătrâneţile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine, nu le zice lor «Of!» şi nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase. ~ Şi din îndurare coboară pentru ei aripa smereniei şi îndurării şi spune: «Domnul meu, fii îndurător cu ei, căci ei m-au crescut [când am fost] mic!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:23-24]
A fi bun faţă de mamă, a o asculta, a nu o maltrata, a fi umil în faţa ei și a îi dedica dragostea sunt comportamente prezentate de Allah ca fiind dintre motivele care permit accesul în Paradis. Jahimah (Allah să fie mulţumit de el!) a venit la Profet (ﷺ) şi i-a spus:
„«O, Mesager al lui Allah, vreau să plec la luptă (în jihad) şi am venit să îţi cer sfatul.» El (ﷺ) l-a întrebat: «Ai o mamă?» El a răspuns: «Da.» Profetul (ﷺ) i-a spus: «Atunci stai cu ea, pentru că Paradisul se află la picioarele ei.»” (An-Nasa’i)
Având în vedere că femeia este adesea considerată partea slabă a societății și că mulți încearcă să îi încalce drepturile, islamul i-a oferit mamei întâietate în faţa tatălui în ceea ce priveşte compania bună, binefacerea, bunătatea, tandreţea şi bunul tratament, pentru a îi garanta drepturile. Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că un om a venit la Profet (ﷺ) și l-a întrebat:
„«O, Mesager al lui Allah, faţă de cine trebuie să arăt cel mai bun comportament?» Profetul (ﷺ) a răspuns: «Mama ta.» Omul a întrebat: «Și apoi cine?» Mesagerul lui Allah (ﷺ) i-a spus: «Mama ta.» Omul a întrebat iar: «Și apoi cine?» Profetul (ﷺ) i-a spus: «Mama ta.» Omul a întrebat iar: «Și apoi cine?» Profetul (ﷺ) i-a spus: «Tatăl tău.»” (Al-Bukhari)
    După unii comentatori, acest hadith indică faptul că mama are dreptul la de trei ori mai multă bunătate decât are tatăl şi aceasta din cauza durerilor îndurate în timpul sarcinii, la naştere şi apoi la alăptare. Aceste experienţe sunt specifice mamelor şi la ele se adaugă responsabilitatea educaţiei pe care o împart cu tatăl. Mama te poartă în pântecele său și crești dependent de ea timp de 9 luni, după care ești alăptat pe o perioadă de doi ani, după cum spune Allah Preaînaltul:
„Noi l-am povăţuit pe om [să facă bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [aşadar]: «Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 31:14]
Islamul a interzis răul tratament, neascultarea mamelor și încălcarea drepturilor lor. Profetul (ﷺ) a spus:
„Cu adevărat, Allah v-a interzis neascultarea mamelor, să reţineţi (ceea ce ar trebui să daţi din zakāh și cheltuielile obligatorii), să cereţi (ceva la care nu aveți dreptul), să vă îngropaţi fiicele de vii. Şi Allah a făcut makrūh (neplăcut) să vorbiţi prea mult despre alţii, să puneţi prea multe întrebări (în legătură cu lucruri care nu vă aduc niciun beneficiu sau care nu au nicio legătură cu voi) şi să vă risipiţi averea.” (Al-Bukhari)
Aşadar, trebuie să o ascultăm pe mamă, să îi îndeplinim cererile şi să i ne supunem, atât timp cât nu ne îndeamnă să facem un păcat, deoarece mulţumirea lui Allah are prioritate faţă de mulţumirea ei, la fel cum ascultarea lui Allah este superioară ascultării mamei. Însă acest lucru nu înseamnă că trebuie să ne comportăm urât faţă de ea, mustrând-o sau maltratând-o, ci trebuie să ne purtăm cu blândeţe şi afecţiune şi să îi explicăm greşeala cu amabilitate şi bunătate. Allah Preaînaltul spune:
„Dar dacă se străduiesc pentru ca tu să-Mi faci mie ca asociat altceva, despre care tu nu ai cunoştinţă, atunci nu te supune lor! Rămâi împreună cu ei în această lume, după cuviinţă, dar urmează calea acelora care se întorc către Mine, căci apoi la Mine este întoarcerea şi Eu vă voi vesti ceea ce aţi făcut!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 31:15]
Pentru a sublinia importanţa drepturilor părinţilor, Allah a legat Mulţumirea Sa de mulţumirea părinţilor şi Mânia Sa de mânierea părinţilor, deoarece copiii trebuie să se poarte drept cu ei şi să trăiască în bună înţelegere alături de ei, fără a le provoca prejudicii. Profetul (ﷺ) a spus:
„Mulţumirea lui Allah se află în mulţumirea părintelui şi Mânia lui Allah se află în mânia părintelui.” (Al-Bukhari şi At-Tirmidhi)
El a făcut, de asemenea, din mulţumirea lor şi bunăvoinţa faţă de ei un mijloc de a intra în Paradis, aşa cum a făcut din nemulţumirea şi nerecunoştinţa faţă de ei un motiv de a fi condamnat. Anas (Allah să fie mulţumit de el!) a spus:
„Atunci când Profetul (ﷺ) a fost întrebat despre cele mai mari păcate, el (ﷺ) a răspuns că acestea sunt: «A Îi asocia pe cineva în adorare lui Allah, a fi neascultător faţă de părinţi, a ucide pe cineva şi a da mărturie falsă.»” (Al-Bukhari)
De asemenea, Abu Darda (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:
„(Onorarea) tatălui poate conduce pe cineva să intre prin cea mai bună dintre porţile Paradisului. Aşadar, aveţi grijă de părinţii voştri (dacă vreţi să intraţi prin cea mai bună dintre porţile Paradisului) sau nu.” (Ibn Majah)
Islamul pune grija faţă de părinţi şi comportamentul bun faţă de ei mai presus decât actele de adorare voluntare, aşa cum sunt rugăciunea şi altele. Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul (ﷺ) a spus:
„Nimeni nu a vorbit din leagăn în afară de trei (persoane): (primul a fost) Isus, fiul lui Mariam (Maria, pacea fie asupra lor!). Era un bărbat din Banu Israel (evreii dinainte de venirea lui Isus, pacea fie asupra sa!) pe nume Juraij, care își petrecea mult timp în adorare într-o cameră mică (pe care o folosea drept loc de rugăciune). În timp ce se ruga, mama sa a venit la el şi l-a strigat: «O, Juraij!» El a spus: «O, Domnul meu, mama mea (mă strigă în timp ce mă aflu) în rugăciunea mea!» și şi-a continuat rugăciunea. Ea a plecat şi s-a întors în ziua următoare, în timp ce el se afla în rugăciune şi i-a spus: «O, Juraij!» El a spus: «O, Domnul meu, mama mea (mă strigă în timp ce mă aflu) în rugăciunea mea!» şi şi-a continuat rugăciunea. Ea a plecat şi s-a întors în ziua următoare, în timp ce el se afla în rugăciune şi i-a spus: «O, Juraij!» El a spus: «O, Domnul meu, mama mea (mă strigă în timp ce mă aflu) în rugăciunea mea!» şi şi-a continuat rugăciunea.  Atunci ea a spus: «O, Domnul meu, nu-l lăsa să moară până când nu vede feţele prostituatelor!» Oamenii din Banu Israel vorbeau despre Juraij şi cât de măreţe erau actele sale de adorare. Printre ei, se afla o prostituată, care era frumuseţea întruchipată. Ea le-a spus (oamenilor): «Dacă doriţi, eu pot să îl ispitesc.» Ea a mers la el ca să încerce să îl ispitească, însă el nu i-a dat atenţie. Așa că ea s-a dus la un păstor, care trăia alături de locul în care se ruga Juraij, şi i s-a oferit, pentru a comite un act sexual interzis, rămânând însărcinată. Mai târziu, ea a dat naştere unui copil şi a pretins că este al lui Juraij. Drept urmare, oamenii au venit şi au distrus locul de rugăciune, l-au scos afară şi l-au lovit. Juraij i-a întrebat: «Ce se întâmplă?» Ei au răspuns: «Ai comis adulter cu prostituata, iar ea a dat naștere unui copil dintre coapsele tale!» El a întrebat unde este acest copil. Ei l-au adus (copilul) și el a spus: «Lăsați-mă  să mă rog mai întâi.» Așa că a făcut rugăciunea, iar atunci când a terminat, a venit la copil. Juraij l-a împuns cu degetul în stomac şi l-a întrebat: «O, copile, cine este tatăl tău?» Copilul a răspuns: «Este păstorul cutare.» Așadar, oamenii s-au întors către Juraij, l-au sărutat și l-au atins (pentru a căuta binecuvântarea sa) și i-au spus: «Suntem gata să construim un templu din aur pentru tine.» El le-a spus: «Nu, doar reconstruiți-l din pământ, așa cum a fost.» Așa că ei l-au construit.» (...)” (Al-Bukhari)
Mai mult decât atât, islamul a pus bunătatea faţă de părinţi mai presus decât lupta pentru cauza lui Allah, atunci când aceasta este fard kifāia (adică, nu este o obligaţie la nivel individual). ‘Abd Allah ibn ‘Amr ibn Al-’Ās (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că:
„Un bărbat a venit la Mesagerul lui Allah (ﷺ) şi i-a spus: «Îţi jur loialitate pentru emigrare şi jihād, căutând răsplata lui Allah.» El (ﷺ) l-a întrebat: «Este vreunul dintre părinţii tăi în viaţă?» Bărbatul a răspuns: «Da, amândoi sunt în viaţă.» Profetul (ﷺ) l-a întrebat apoi: «Cauţi răsplata de la Allah?» El a răspuns afirmativ. Atunci Profetul (ﷺ) i-a spus: « Întoarce-te la părinţii tăi, oferă-le o companie bună şi tratează-i cu bunătate.»” (Al-Bukhari şi Muslim)
Deoarece islamul a venit pentru a întări relaţiile şi a consolida legăturile între ființele umane şi nu pentru a le rupe, a impus bunătatea faţă de părinţi, care se poate observa prin devotament şi generozitate, prin folosirea de cuvinte bune și prin oferirea unui bun tratament, chiar dacă părinţii nu sunt musulmani. Asma bint Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de ea!) a spus:
„Mama mea a venit la mine pe când era politeistă, aşa că l-am întrebat pe Mesagerul lui Allah (ﷺ): «Mama mea a venit să mă viziteze și își dorește să păstreze relațiile (de rudenie) cu mine. Ar trebui să menţin relaţiile cu ea?» El (ﷺ) a răspuns: «Da, menţine relaţiile cu mama ta.»” (Al-Bukhari)
Pentru a-i încuraja pe musulmani să le ofere părinţilor atenţia cuvenită, Profetul (ﷺ) a spus că bunăvoinţa şi bunătatea faţă de aceștia sunt motivul pentru care suplicaţiile sunt acceptate. El (ﷺ) a spus:
„Trei bărbaţi dintre cei dinaintea voastră au călătorit împreună până a venit noaptea şi au ajuns la o peşteră, în care au intrat. O stâncă mare s-a rostogolit de pe munte şi a închis intrarea peşterii. Ei şi-au spus (unul altuia): «Nimic nu ne poate salva de această piatră în afară de invocarea lui Allah, pomenind faptele bune pe care le-am făcut (numai de dragul Lui).» Aşa că unul dintre ei a spus: «O, Allah! Părinţii mei erau în vârstă şi niciodată nu i-am dat familiei mele (soţie, copii etc.) lapte înaintea lor. Într-o zi, ceva m-a ținut ocupat și m-a făcut să întârzii şi ei deja adormiseră. Am muls oaia pentru ei şi le-am dus laptele, însă i-am găsit dormind. Nu am vrut să dau familiei mele lapte înaintea lor. I-am aşteptat să se trezească cu vasul de lapte în mână, până când zorii s-au ivit. Atunci ei s-au trezit şi au băut laptele. O, Allah, dacă am făcut aceea numai de dragul Tău, salvează-ne pe noi din această situaţie gravă cauzată de această stâncă!» Atunci, stânca s-a mişcat puțin, dar nu au putut ieşi.
Profetul (ﷺ) a adăugat: «Cel de al doilea bărbat, a spus: „O, Allah, aveam o verişoară care îmi era mai dragă decât oricine pe lume. Mi-am dorit să am relaţii intime cu ea, însă a refuzat. Mai târziu, ea a trecut printr-o perioadă grea într-un an de foamete şi a venit la mine şi i-am dat 120 de dinari, cu condiţia de a nu se opune dorinţei mele, iar ea a acceptat. Când eram pe punctul de a-mi îndeplini dorinţa, ea a spus: „Nu îţi este permis să îmi iei fecioria decât printr-o căsătorie legitimă.” Aşadar, m-am rușinat şi am lăsat-o, chiar dacă îmi era cea mai dragă dintre toţi pe lume şi i-am lăsat şi dinarii pe care i-i dădusem. O, Allah, dacă am făcut aceea numai de dragul Tău, salvează-ne pe noi de această nenorocire!” Aşa că stânca s-a mai deplasat puţin, dar nu au putut ieşi.»
Profetul (ﷺ) a adăugat: «Cel de al treilea bărbat a spus: „O, Allah, am angajat câţiva muncitori şi le-am plătit tuturor salariul, în afară de unul dintre ei, care nu şi-a primit simbria şi a plecat. Am investit simbria lui şi am strâns multă avere de pe urma ei. (Apoi, după un timp) el a venit şi mi-a spus: «O, rob al lui Allah! Plăteşte-mi simbria!» Iar eu i-am spus: «Toate cămilele, vacile, oile şi sclavii pe care îi vezi sunt ale tale.» El a spus: «O, rob al lui Allah! Nu îţi bate joc de mine!» Iar eu i-am spus: «Nu îmi bat joc de tine.» Aşa că el a luat totul şi nu a lăsat nimic. O, Allah, dacă am făcut aceea numai de dragul Tău, salvează-ne pe noi de această nenorocire!” Atunci, stânca s-a deplasat complet şi au putut să plece.»” (Al-Bukhari)
Islamul a făcut din ascultarea şi bunătatea faţă de părinţi o formă de ispăşire a faptelor rele. ‘Abd Allah ibn ‘Omar (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că:
  „Un bărbat a venit la Profet (ﷺ) şi i-a spus: «O, Mesager al lui Allah, am comis un păcat îngrozitor de mare. Există căinţă pentru mine?» El (ﷺ) a întrebat: «Ai părinți?», iar bărbatul a răspuns: «Nu.» Atunci, el (ﷺ) l-a întrebat: «Ai vreo mătuşă maternă?» Bărbatul a răspuns: «Da.» Atunci, Profetul (ﷺ) i-a spus: «Atunci, oferă-i o bună companie și trateaz-o în cel mai bun mod cu putință!»”
Într-adevăr, în islam, mătuşa maternă este văzută asemeni mamei, aşa cum putem observa din relatarea Profetului (ﷺ):
„Mătuşa maternă are acelaşi statut ca mama.” (At-Tirmidhi)
Islamul a făcut ca drepturile părinţilor să continue chiar şi după moartea lor. Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:
„Când un om moare,  faptele sale bune se termină, în afară de trei: caritatea continuă, cunoaşterea (de care oamenii beneficiază) sau un copil pios, care se roagă pentru el.” (Muslim)

Drepturile generale ale femeii în islam
Islamul le-a impus musulmanilor să fie binevoitori faţă de femei, după cum a spus Profetul (ﷺ):
„«Un dreptcredincios este asemeni cărămizilor unui zid pentru alt dreptcredincios, întărindu-se unul pe altul.», spunând aceasta, Profetul (ﷺ) şi-a împreunat mâinile, încrucișându-şi degetele.” (Al-Bukhari)
Atunci când este mătuşă sau rudă, femeia face parte dintre rudele apropiate cu care Allah ne-a poruncit să menţinem legăturile. Allah Preaînaltul spune, ameninţându-i sever pe cei care nu respectă aceasta:
 „Şi dacă vă întoarceţi voi, nu s-ar putea să semănaţi voi stricăciune pe pământ şi să rupeţi legăturile voastre de rudenie?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 47:22]
Profetul (ﷺ) a spus:
„Cel care rupe legăturile sale de rudenie nu va intra în Jannah (Paradis).” (Muslim)
Islamul oferă o recompensă dublă musulmanului care le face un bine rudelor sale, după cum a spus Profetul (ﷺ):    
„Caritatea dată unui sărac este caritate, iar cea dată unei rude sărace este dublă, fiind atât caritate, cât şi menţinerea legăturilor (de rudenie).” (At-Tirmidhi şi Ibn Majah)
Dacă o femeie este vecină, atunci ea are două drepturi: dreptul islamului şi dreptul vecinului. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Nobil:
„Adoraţi-L pe Allah şi nu-I asociaţi Lui nimic! Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu robii voștri, căci Allah nu-l iubeşte pe cel trufaş şi plin de el!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:36]
Astfel, vecinii săi trebuie să o trateze bine şi să se intereseze de starea ei, să se preocupe de problemele ei şi să îi ofere tot sprijinul de care are nevoie. Profetul (ﷺ) a spus:
„Jibril (îngerul Gavril) a continuat să mă îndemne să am foarte mare grijă de vecini și să mă comport cu bunătate faţă de ei, până am crezut că (îmi) va porunci să îi fac moştenitorii (mei).”  (Al-Bukhari)
    De asemenea, ei trebuie să evite să îi aducă prejudicii prin cuvinte sau comportament. Profetul (ﷺ) a spus:
„«(Jur) Pe Allah, el nu este un credincios! (Jur) Pe Allah, el nu este un credincios! (Jur) Pe Allah, el nu este un credincios!» Ei au întrebat: «Cine, o, Mesager al lui Allah?» El (ﷺ) a spus: «Cel al cărui vecin nu se simte în siguranţă de răul lui.»” (Al-Bukhari şi Muslim)
Pentru a îi asigura drepturile sale ca femeie și pentru a-i încuraja pe musulmani să se întreacă în eforturile lor de a se pune la dispoziţia ei şi de a-i rezolva problemele, islamul consideră eforturile depuse în favoarea femeilor ca fiind dintre cele mai virtuoase fapte. Profetul (ﷺ)  a spus:
„Cel care are grijă de o văduvă sau de un sărac este precum un mujahid (luptător) care luptă pentru Cauza lui Allah sau precum cel care se roagă toată noaptea şi posteşte toată ziua.” (Al-Bukhari)
Companionii (Allah să fie mulţumit de ei!) obişnuiau să întrebe despre starea vecinilor lor şi, în special, despre cea a nevoiaşilor dintre ei şi a femeilor. Abu Talhah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat:
„‘Omar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulţumit de el!) a ieșit într-o noapte, atunci când era comandantul credincioșilor, și eu l-am urmărit. A intrat într-o casă şi apoi în alta. Dimineaţa, am mers la una dintre acele case și am găsit o bătrână oarbă și cu handicap, pe care am întrebat-o: «Ce a făcut aici bărbatul care a venit azi-noapte?»
Ea a spus: «Acest om are grijă de mine de ceva timp, se ocupă de nevoile mele, face curățenie şi aruncă gunoiul.»
Talhah şi-a spus: «De ce ar trebui să îl urmăresc pe ‘Omar (ce așteptam să găsesc)?!»”
Cele de mai sus reprezintă doar un rezumat al drepturilor și obligațiilor femeii musulmane. La acestea ar putea fi adăugate altele, însă spațiul nu ne permite acest lucru. Am vrut doar să îi oferim cititorului posibilitatea de a aprecia, prin aceste exemple, respectul şi onoarea pe care islamul i le-a oferit femeii, într-o măsură care nu a fost niciodată egalată nici în trecut, nici în prezent.

Concepții greşite despre femei în islam
Deoarece discutăm despre femei, este fără îndoială necesar să menţionăm, de asemenea, anumite concepţii greşite pe care unii oameni le aduc în discuție cu privire la drepturile femeii în islam. Făcând aceasta, ei încearcă să discrediteze islamul şi să denatureze această imagine frumoasă şi strălucitoare, care, încă de la începuturile sale, i-a garantat femeii musulmane demnitatea, onoarea, mândria şi apărarea castităţii sale.
Aceste concepţii greşite sunt răspândite prin intermediul unor diverse conferinţe şi seminarii, ale căror motivaţii secrete depăşesc simpla lor pretindere a emancipării femeii. Nu știu de ce aceştia nu se interesează în egală măsură de drepturile copiilor, ale oamenilor cu handicap, ale şomerilor şi ale tuturor celor care, indiferent de sex, sunt persecutaţi în religia lor şi în viaţa lor și țările lor sunt invadate, determinându-i să își părăsească locuințele. Mai mult decât atât, de ce nu organizează conferinţe şi seminarii pentru a le cere dictatorilor să înceteze să își jefuiască popoarele?
Vă propunem lista de mai jos, care cuprinde o prezentare succintă a unora dintre aceste motive:
    - dorinţa de a devia opinia publică musulmană şi nemusulmană de la intrigile adversarilor islamului, al căror interes este de a supune masele, de a le secătui de energie şi de a le lăsa fără capacităţi, deviindu-le atenţia către problemele care sunt prezentate ca fiind importante, în timp ce există altele mult mai importante. Contrar acestora, noi, ca musulmani, suntem convinşi şi afirmăm cu tărie că toate aceste pretinse probleme nu merită tot acest vuiet mediatic, deoarece islamul a trasat în mod clar linii directoare cu privire la aceste subiecte. Aceşti duşmani ai religiei pretind că sunt niște buni sfătuitori, care caută adevărul şi apără drepturile femeii. Însă, în realitate, ei nu doresc decât să câştige încrederea femeilor și să le transforme în pioni pe care să îi manipuleze după propria voinţă, folosindu-le drept momeală pentru cei pe care îi vor de partea lor.
    - dorința de a răspândi corupţia şi imoralitatea în societate, deoarece comunitatea care suferă de acestea este ușor de invadat și de jefuit de comorile sale. Într-adevăr, se poate vedea că întregul potențial uman al unei astfel de societăți este irosit prin distracție și plăceri individuale interzise, fiind îndepărtat de la îndatoririle financiare și sociale. Profesorul Henry Makow a spus:
„Războiul dus de Occident împotriva lumii arabo-islamice are dimensiuni politice, culturale și morale, scopul acestuia fiind să monopolizeze bogățiile și rezervele acelei națiuni și să o lipsească de ce are mai prețios: religia și comorile sale morale și culturale; iar în ceea ce privește femeile, să înlocuiască vălul cu bikini și cu toate concepțiile pe care le implică.”  
-  dacă acești pretinși feminiști ar fi fost cu adevărat sinceri, grija lor pentru femei nu ar fi trebuit să se limiteze doar la drepturile ei la o anumită vârstă, ci ar fi trebuit să cuprindă toate perioadele de viață ale femeii, inclusiv atunci când devine mamă și îmbătrânește, acestea fiind intervalele în care are nevoie de cea mai multă grijă și protecție. Însă islamul consideră îndurarea arătată față de un vârstnic drept un mijloc de a se apropia de Allah, în timp ce, în țările care susțin că luptă pentru libertatea și drepturile femeilor, observăm existența unui număr ridicat de cămine și azile pentru bătrâni. Cât de mare este diferența dintre acele drepturi care sunt respectate de către cineva doar de dragul lui Allah, căutând răsplata și mulțumirea Lui și temându-se de pedeapsa Lui, și acele drepturi care sunt impuse de puterea legii și care sunt neglijate în absența acesteia! Mă întreb de ce aceste reviste, care publică doar imagini ale unor femei frumoase și atractive pe coperțile lor, refuză să publice poze cu cele care sunt mai puțin frumoase sau care au îmbătrânit. Nu sunt toate femei sau pentru ei este pur și simplu o afacere?
- ura profundă a extremiștilor din alte religii față de islam și de adepții săi. Samuel Zouemer, președintele Asociației Evanghelice, a ținut un discurs în cadrul Conferinței Evangheliștilor din Ierusalim, din anul 1935, în care propunea:
„Misiunea evanghelizării țărilor musulmane pe care ați încredințat-o statelor creștine nu are ca scop convertirea musulmanilor la creștinism, deoarece aceasta ar fi o călăuzire și o onoare pentru ei, ci misiunea voastră constă în a-i face pe musulmani să lase islamul  și să piardă legătura cu Dumnezeu, astfel încât să nu existe nimic care să-i lege de manierele pe care se bazează națiunile pentru supraviețuirea lor… Pentru acest lucru, va trebui să pregătiți terenul pentru cucerirea colonială în regatele islamice.”  
 Altcineva a spus: „Dacă am putea să scoatem femeia din mediul său și să o avem de partea noastră, ar însemna că ne-am atins obiectivul!”
Care este scopul lor? Nimic altceva decât răspândirea corupției și a imoralității pentru a coloniza țările și oamenii. Prin aceste concepții greșite pe care le susțin, ei își doresc să deformeze imaginea islamului și esența sa, însă ei nu pot face aceasta decât în mințile lor. Astfel de campanii ostile nu le găsim decât împotriva islamului și a adepților săi, fapt pentru care Allah Preaînaltul a spus:
„Nu se vor învoi cu tine iudeii şi nici creştinii până ce nu le vei urma credinţa lor. Spune: «Călăuzirea lui Allah [islamul] este singura Călăuzire adevărată!» Dacă vei urma dorinţele lor, după Ştiinţa pe care ai primit-o, nu vei avea nici ocrotitor, nici ajutor [care să te apere de pedeapsa lui Allah]!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:120]
- aceste prejudecăți menținute în mod constant în jurul drepturilor femeii în islam nu au alt scop decât de a-i distruge castitatea și demnitatea și de a o face să alunece în adâncurile depravării, transformând femeia occidentală într-un model de urmat pentru ea. Propun ca fiecare femeie care citește această carte, musulmană sau nemusulmană, să se întrebe dacă situația femeilor occidentale din zilele noastre este una care onorează ființa umană sau, din păcate, o degradează. Profesorul Henry Makow a spus:
„Tânăra americană trăiește o viață imorală în care cunoaște intim zeci de băieți înainte de căsătorie. Ea își pierde astfel puritatea, care este o parte a farmecului ei, și devine dură, perfidă, incapabilă să iubească. Femeia din societatea americană se vede obligată să adopte atitudini masculine, ceea ce o face să devină agresivă și dezechilibrată, deoarece nu mai poate fi o soție sau o mamă. Ea există numai pentru satisfacerea sexuală și nu pentru dragoste sau procreare. Ori maternitatea este punctul culminant al evoluției umane… Atunci începe o educație și o viață nouă, în timp ce noua ordine mondială refuză ca noi să atingem acest nivel elevat și dorește să fim individuali, singuratici și avizi de plăceri sexuale, fapt pentru care ne prezintă aceste imagini infame în locul căsătoriei.”  
Orice persoană înzestrată cu rațiune este conștientă de exploatarea suferită de femei: atâta timp cât sunt frumoase și tinere, acestea au toate ușile deschise, iar când aceste atuuri dispar, femeia nu este altceva decât o cochilie goală care este aruncată. Acest sistem își dorește să transforme femeia într-un bun care este vândut și cumpărat în diverse medii, un obiect al bucuriei și al plăcerii. Din această cauză, bărbații își neglijează fiicele, își înșeală soțiile, își maltratează mamele și își denigrează vecinele. Aceștia încalcă drepturile femeii, îi fură libertatea și o propulsează în abisul infamiei. Cât de departe sunt ei de cuvintele Mesagerului lui Allah (ﷺ): „Fiți buni cu femeile!” (Al-Bukhari și Muslim)
Imoralitatea în care cade femeia occidentală în mijlocul societății sale este reacția în fața opresiunii și a denigrării care au predominat împreună cu Biserica în Evul Mediu, atunci când i-a fost negată femeii până și natura sa umană. Gurile rele au exploatat această situație pentru a izola societatea de reperele ei religioase, astfel încât să pregătească apariția unei noi generații lipsite de orice valori și virtuți, care să poată fi ușor supusă dorințelor inamicilor săi. Însă, în islam nu există nici asuprire, nici nedreptate și nici încălcarea drepturilor femeii, ci, din contră, această religie susţine egalitatea dintre cele două sexe în toate aspectele, cu excepția celor în care Allah i-a acordat bărbatului întâietate, datorită diferențelor fizice și psihologice dintre cei doi. Nimeni nu poate nega existența acestor diferențe.
Gustave Le Bon a spus în cartea sa, Civilizaţia arabă:
„Dacă vrem să cunoaștem impactul pe care Coranul îl are asupra statutului femeilor, trebuie să observăm situația lor în epoca de aur a civilizației arabe. Istoricii au stabilit că femeile musulmane aveau un statut foarte înalt, având drepturi pe care femeile europene le-au obținut abia astăzi. Europenii au învățat de la arabi principiile spiritului cavaleresc și ceea ce implică respectul față de femei. A fost islamul și nu creștinismul cel care a scos femeia din inferioritatea în care se afla, contrar impresiei predominante. Dacă observăm creștinii din prima parte a Evului Mediu, realizăm că aceștia nu aveau nicio stimă pentru femeie. Când parcurgem cărțile de istorie din acele epoci realizăm, fără îndoială, adevărul acestei afirmații și vedem că oamenii din timpurile feudale erau cruzi cu femeile, până în ziua în care au învățat de la musulmani modul corect de a le trata.”
Orice om rezonabil și dotat cu o minte sănătoasă nu poate accepta ca demnitatea și onoarea sa să fie ca niște bunuri disputate de oameni preocupați exclusiv de dorințele lor instinctuale. De asemenea, nicio femeie rezonabilă și cu o minte sănătoasă nu poate accepta să fie tratată ca un simplu bun ce urmează să fie cumpărat sau vândut sau ca o floare al cărui parfum poate fi adulmecat de oricine și apoi este aruncată, o dată ce mirosul a dispărut. Învățăturile islamului sunt clare, logice și potrivite cu natura înnăscută a omului în ceea ce privește protecția adepților săi, sunt învățături derivate din autocontrol și bazate pe dorirea binelui tuturor. Islamul îi educă pe adepții săi în spiritul castității, purității și a dragostei de demnitate și le oferă o orientare sănătoasă și bazată, așa cum am spus, pe autocontrol, care, prin Harul lui Allah, va asigura reformarea comportamentului lor. Priviți exemplul tânărului companion care a mers la Mesagerul lui Allah (ﷺ) și i-a spus:
 „«O, Mesager al lui Allah, permite-mi (dă-mi voie) să comit adulter.» Oamenii au început să îl mustre aspru, spunându-i: «Oprește-te! Oprește-te!», dar Profetul (ﷺ) i-a spus: «Apropie-te!» El s-a apropiat de Profet (ﷺ), care i-a spus: «Ţi-ar plăcea acest lucru pentru mama ta?» El a răspuns: «Nu, (jur) pe Allah!» Mesagerul lui Allah (ﷺ) i-a spus: «Nici oamenilor nu le-ar plăcea acest lucru pentru mamele lor.» şi a continuat: «Ţi-ar plăcea acest lucru pentru fiica ta?» El a răspuns: «Nu, (jur) pe Allah!» Mesagerul lui Allah (ﷺ) i-a spus: «Nici oamenilor nu le-ar plăcea acest lucru pentru fiicele lor.» şi a continuat «Ţi-ar plăcea acest lucru pentru sora ta?» El a răspuns: «Nu, (jur) pe Allah!» Mesagerul lui Allah (ﷺ) i-a spus: «Nici oamenilor nu le-ar plăcea acest lucru pentru surorile lor.» Apoi a întrebat: «Ţi-ar plăcea acest lucru pentru mătuşa ta paternă?» Tânărul a răspuns: «Nu, (jur) pe Allah!» Mesagerul lui Allah (ﷺ) i-a spus: «Nici oamenilor nu le-ar plăcea aceasta pentru mătușile lor paterne.» şi a continuat: «Ţi-ar plăcea acest lucru pentru mătuşa ta maternă?» Tânărul a răspuns: «Nu, (jur) pe Allah!» Mesagerul lui Allah (ﷺ) i-a spus: «Nici oamenilor nu le-ar plăcea acest lucru pentru mătuşile lor materne.» Apoi, Profetul (ﷺ) a pus mâna pe el şi a spus: «O, Allah iartă-i păcatele, purifică-i inima şi apără-i castitatea!» După aceasta, tânărul și-a pierdut acea înclinare ascunsă.” (Ahmad, clasificat ca sahih de către Albani)
În continuare, vom discuta câteva dintre principalele concepții greșite:

1. Poligamia
Poligamia a fost permisă prin Decret Divin și nu poate fi negată sau respinsă de cel care crede în Allah. Aceasta există în islam, la fel cum a existat și în celelalte religii divine anterioare. Nu este o particularitate a islamului, ci a existat în toate religiile precedente, după cum putem vedea și în Vechiul Testament. Mulţi dintre Profeţii lui Allah (Pacea fie asupra lor!) de dinaintea Profetului Mohammed (ﷺ) au fost poligami. Profetul Avraam (Pacea fie asupra sa!) a avut două soţii, Profetul Iacob (Pacea fie asupra sa!) a avut patru soţii, iar Profetul Solomon (Pacea fie asupra sa!) a avut mult mai multe. Așadar, poligamia nu este o noutate, ci ea este veche precum omenirea.
În Vechiul Testament, găsim că o femeie nu poate fi luată împreună cu sora ei drept co-soții. Astfel, el nu a interzis poligamia, ci doar căsătoria cu două surori în același timp.
De asemenea, în Cartea lui Samuel este menționat că Profetul David (Pacea fie asupra sa!) avea mai multe soții, în afară de sclave, iar în Cartea Regilor găsim că Profetul Solomon (Pacea fie asupra sa!) avea 700 de soții și 300 de sclave.
Atunci când Moise (Pacea fie asupra sa!) a fost trimis, el a confirmat poligamia fără a stabili un număr precis de soții, până când oamenii din Banu Israel l-au stabilit la Ierusalim. Printre învăţaţii evrei, sunt unii care au interzis poligamia și alții care au permis-o, în cazul în care prima soţie are o boală cronică sau este infertilă.     
În Noul Testament: Isus (Pacea fie asupra lui!) a fost însărcinat să respecte şi să completeze legile lui Moise (Pacea fie asupra lui!) şi nu există niciun text în Evanghelie care să interzică poligamia.
Regele Irlandei , Ditharmet, a avut două soţii și regele Frederick al II-lea a avut, de asemenea, două soţii, cu acordul Bisericii. Deci, permisiunea și interzicerea poligamiei nu este responsabilitatea Bisericii în sine, ci a oamenilor Bisericii.
Germanul Martin Luther, fondatorul religiei protestante, a considerat că poligamia nu era contrară legilor creștine și a promovat-o cu orice ocazie. El a spus despre poligamie:
„Cu siguranță, Dumnezeu a permis-o oamenilor din Vechiul Testament în circumstanțe speciale, dar creștinii care vor să le urmeze exemplul au dreptul să o facă atunci când sunt siguri că se află în circumstanțe similare. În orice caz, poligamia este mai bună decât divorțul.”
Interzicerea poligamiei în religia creștină este rezultatul legilor făcute de oamenii Bisericii și nu al religiei creștine în sine. Astfel, Biserica în sine a interzis poligamia, ca spre exemplu:
- Biserica ortodoxă nu-i permite niciunuia dintre soți să se mai căsătorească atât timp cât este căsătorit;
- Biserica ortodoxă armeană nu permite a doua căsătorie decât după desfacerea primei căsătorii;
- Biserica ortodoxă greacă consideră că mariajul în vigoare este un obstacol pentru unul nou.
Arabii din perioadă preislamică (Jahiliyyah): în perioada preislamică, poligamia era foarte răspândită în cadrul triburilor arabe, fără nicio limită. Bărbatul se putea căsători cu oricât de multe neveste dorea. Poligamia era de asemenea cunoscută de mult timp la egipteni, perși, asirieni, japonezi și hinduși, ea exista la ruși, germani și a fost practicată de unii regi greci.
Din acestea reiese că poligamia nu este o practică nouă a islamului, ea existând și la națiunile precedente. Însă în islam ea este reglementată de condiții și norme.
Printre condițiile fundamentale ale poligamiei în islam se numără următoarele:
- a nu depăși numărul de patru soții, pentru că Profetul (ﷺ) i-a spus lui Ghailan ibn Salama ath-Thaqafi (Allah să fie mulţumit de el!) care, atunci când a îmbrățișat islamul, avea zece soții:
 „Alege patru dintre ele.” (Ibn Majah)
- dreptatea și egalitatea: atunci când a permis poligamia, Allah Preaînaltul a desemnat, printre alte condiții: nepărtinirea, egalitatea, absența nedreptății și a opresiunii. Profetul (ﷺ) a spus:
„Cel care are două soţii şi o favorizează pe una dintre ele va veni în Ziua Judecăţii cu jumătate (partea dreaptă sau stângă) din corpul său înclinată şi paralizată.” (An-Nasa’i, Ahmad şi Ibn Majah)
Dreptatea și egalitatea în cauză sunt legate de lucrurile materiale, aşa cum sunt cheltuielile și relaţiile conjugale. În ceea ce privește lucrurile ce țin de sentimente, precum dragostea și preferința emoțională pentru una dintre soții, nu există niciun păcat în acestea, atât timp cât nu constituie un motiv pentru a le nedreptăți pe celelalte, deoarece ele nu țin de voia bărbatului, așa cum a indicat ʻAishah (Allah să fie mulţumit de ea!), care a spus:
„Profetul lui Allah (ﷺ) își împărțea timpul (zilele) în mod egal între soţiile sale, apoi spunea: «O, Allah! Astfel am împărțit ceea ce era în mâna mea (referindu-se la zile), așadar nu mă învinui pentru cele ce se află în Mâna Ta și nu în mea (referindu-se la faptul că sentimentele nu pot fi controlate).»” (An-Nasa’i)
- capacitatea de a întreține o a doua soţie şi pe copiii ei: dacă bărbatul ştie că nu este capabil să întrețină o a doua soţie şi pe copiii acesteia, nu îi este permis să se căsătorească de mai multe ori.
Cred că este potrivit să aducem în discuţie unele situaţii comune și să vedem pentru fiecare în parte dacă poligamia este un bine sau un rău pentru societate şi pentru femeile implicate:
1. dacă o femeie este infertilă şi soţul îşi doreşte copii, ce este de preferat: să divorţeze de aceasta fără ca ea să aibă vină şi să se căsătorească cu altă femeie sau să îşi continue căsătoria cu aceasta şi să îşi ia o a doua soţie pentru a avea urmaşi?
2. dacă o femeie suferă de o boală cronică, ce nu îi permite să îşi îndeplinească obligaţiile conjugale, ce este de preferat: ca soțul să îşi ia o a doua soţie pentru a salva onoarea primei soţii sau să o părăsească?  Sau să aibă amante?
3. dacă unii bărbaţi au o dorinţă sexuală atât de mare încât o singură femeie nu îi poate satisface sau dacă perioada menstruală a femeii este excesiv de mare, ce este de preferat: să îşi ia o a doua soţie sau să îşi satisfacă dorinţa într-un mod ilegal?
4. nu există nicio îndoială că războaiele şi problemele interne din fiecare societate fac mai multe victime în rândul bărbaţilor. Avem ca dovadă în acest sens cele două Războaie Mondiale, în care și-au pierdut viața mai mult de zece milioane de bărbaţi. Dacă fiecare bărbat s-ar fi căsătorit doar cu o singură femeie, care ar fi fost soarta celorlalte femei? Ar fi trebuit să îşi satisfacă dorinţele într-un mod interzis sau într-un cadru legal, care le garanta onoarea şi demnitatea, păstrându-le drepturile, prin acceptarea poligamiei? Este clar că existența unui număr mare de femei necăsătorite le facilitează bărbaţilor calea spre imoralitate.
5. numărul foarte mare de văduve, femei divorţate sau   celibatare. Ce este de preferat pentru aceste femei, să rămână singure sau să trăiască alături de un bărbat care să le apere onoarea şi castitatea, în calitate de co-soţii?
Poligamia există în toate societăţile contemporane, însă în societăţile neislamice aceasta capătă forma de adulter, iar în altele este nelimitată şi nu este reglementată de nicio formă juridică. Ea nu îi impune bărbatului nicio obligaţie financiară faţă de femeile cu care coabitează, el doar satisfăcându-şi dorinţele şi încălcând demnitatea celei cu care a avut o relaţie, lăsând-o să suporte de una singură durerea unei posibile sarcini şi consecinţele sale. În acelaşi fel, bărbatul nu este obligat să îi recunoască pe copiii care rezultă din aceste relaţii. În societatea islamică, poligamia este limitată la patru soţii și oficializată printr-un act legal, care îl obligă pe bărbat să ofere zestrea femeii. Copiii care se nasc din această uniune sunt recunoscuţi de bărbat ca fiind copii legitimi, iar acesta are obligaţii financiare faţă de femeie şi copiii săi.
Ne putem întreba: dacă le permitem bărbaţilor să ia mai multe soţii, de ce nu le permitem şi femeilor să ia mai mulţi bărbaţi?
Răspunsul la această întrebare este că revendicarea egalităţii dintre bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte poligamia este imposibilă din motive naturale şi evidente.
Pe de o parte, este imposibilă din cauză că bărbatul, în toate societăţile, exercită autoritate asupra familiei sale, deoarece el este „sexul puternic” (lăsând deoparte, bineînţeles, femeile mai puternice decât bărbații, care fac excepţie de la regulă). Dacă femeia ar avea mai mulţi soţi, cui i-ar reveni autoritatea asupra familiei? Cui se va dărui ea pentru satisfacerea dorinţelor: tuturor soţilor? Acest lucru este imposibil din cauza diferenţelor de personalitate, iar aceasta nu ar face decât să le stârnească mânia.
Pe de altă parte, este imposibilă deoarece femeia, în mod natural, poate naşte doar o singură dată pe an, copilul unui singur bărbat, ceea ce nu este cazul bărbatului, care poate avea un număr mai mare de copii de la mai multe femei în acelaşi timp. Dacă poliandria ar fi permisă, cărui soţ i-ar fi atribuită paternitatea copilului?

Unii gânditori occidentali cer poligamia
Este interesant de observat că unii gânditori occidentali au cerut legalizarea poligamiei şi o consideră singura soluţie pentru multe dintre problemele cu care se confruntă societăţile lor.
Gustave Le Bon spunea în cartea sa, Civilizaţia arabilor:
„Poligamia permite societăţii să evite o eventuală criză socială, previne problema amantelor şi vindecă societatea de copii ilegitimi.”
Annie Besant, spune în cartea sa, Religiile Indiei:
„Am citit în Vechiul Testament că Avraam era poligam. Pe de altă parte, am citit că Noul Testament nu le interzice poligamia decât episcopilor şi diaconilor, cărora li se prescrie o singură soţie. Putem găsi, de asemenea, poligamia în cărţile vechi religioase indiene. Occidentalii acuză islamul de poligamie doar pentru că este mai ușor pentru orice persoană să critice religia altora și nu propria religie. Însă, cum îndrăznesc ei să se revolte împotriva poligamiei în islam, din moment ce prostituţia este atât de larg răspândită în ţările lor? Cel care observă puţin cum stau lucrurile, va constata că monogamia nu este respectată cu adevărat decât de un număr foarte restrâns de bărbaţi integri. Astfel, nu este corect să spunem despre o societate că bărbaţii din interiorul acesteia sunt monogami, când în afara soţiei legitime mai au câteva amante. Judecând lucrurile în mod corect, reiese că poligamia islamică, fiind cea care protejează, salvează, hrăneşte şi îmbracă femeile, este un statut mai demn decât prostituţia occidentalilor, care îi permite bărbatului să profite de o femeie doar pentru a îşi satisface dorinţele şi să o arunce în stradă odată ce şi-a satisfăcut nevoile.”

2. Femeia şi mărturia    
Allah Preaînaltul spune: „[...] Şi luaţi drept martori doi dintre bărbaţii voştri, iar dacă nu sunt doi bărbaţi, [luaţi] un bărbat şi două femei, dintre aceia pe care îi acceptaţi ca martori, aşa încât, dacă va greşi una dintre ele, să-şi amintească una celeilalte! [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:282]
În acest verset, Allah Preaînaltul afirmă că mărturia în cazurile care au de a face cu demonstrarea unor drepturi (ca, spre exemplu, tranzacții financiare, etc.) necesită prezenţa a doi bărbaţi sau a unui bărbat şi două femei.
Înţelepciunea Divină a vrut ca sensibilitatea să fie principala caracteristică a psihologiei feminine, pentru ca ea să îşi asume funcţiile sale naturale în ceea priveşte sarcina, alăptarea şi educaţia.
Dat fiind că femeia este sensibilă în mod natural şi acţionează în conformitate cu impulsurile ei care, pe bună dreptate, pot influenţa felul în care vede lucrurile, circumstanțele evenimentelor la care ia parte îi pot afecta mărturia. De aceea, Dreptatea Divină a vrut să ia toate măsurile de precauţie în ceea ce priveşte mărturia ei, pentru a o proteja, şi, din această cauză, ea (mărturia) nu este acceptată atunci când este vorba despre chestiuni grave, precum crimele. Și aceasta pentru că, atunci când femeia asistă la o ceartă care se termină cu o moarte sau un delict, de cele mai multe ori ea nu se poate concentra şi nu poate rămâne calmă (va face tot posibilul să scape sau va  îndepărta privirea pentru a nu vedea oroarea faptelor). Acestea vor influenţa în mod natural mărturia ei.
Deşi islamul i-a permis femeii să efectueze toate tranzacţiile financiare, la fel ca bărbatul, fără nicio diferenţă, nu este mai puţin adevărat că statutul natural al femeii şi misiunea ei socială nobilă implică faptul că ea trebuie să rămână în casa ei, pentru  administrarea chestiunilor sale şi îndeplinirea îndatoririlor de familie, care îi ocupă mult timp şi o fac să stea departe de spaţiile cu activitate comercială, unde au loc adesea conflicte şi litigii de ordin financiar. Chiar dacă se poate întâmpla ca femeia să asiste la asemenea scene, aceasta se petrece foarte rar şi, dat fiind că nu sunt lucruri care o privesc, ea nu le acordă o atenţie deosebită pentru a îşi aduce aminte mai târziu. De aceea, dacă i se cere mărturia, este posibil ca ea să fi uitat sau să omită o mare parte dintre detalii. Însă, dacă o altă femeie depune mărturie alături de ea în acelaşi timp, probabilitatea de a uita sau de a greşi scade. Motivul pentru care este cerută mărturia a două femei este exprimat în următorul verset: „[...] dacă va greşi una dintre ele, să-şi amintească una celeilalte [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:282]
Adică, dacă una dintre ele greşeşte sau uită, îşi poate aminti din mărturia celeilalte. Iată motivul acestei dispoziţii Divine! Nu mai există un altul, aşa cum susţin unii, care văd în ea o subestimare a demnităţii femeii și o denigrare a ei. Dacă ar fi adevărat ceea ce pretind ei, atunci de ce mărturia femeii, chiar şi singură, este acceptată atunci când este vorba despre lucruri specifice femeilor, pe care ele le cunosc atât de bine, așa cum sunt, de exemplu, cazurile în care trebuie dovedită fecioria, naşterea, defectele şi altele asemenea, în timp ce mărturia unui singur bărbat nu este acceptată nici măcar în cazul tranzacţiilor financiare cele mai nesemnificative? Putem spune chiar că ea este superioară bărbatului, pentru că poate depune singură mărturie în aceste domenii care sunt mai delicate decât tranzacţiile financiare. Aşadar, problema este pur şi simplu aceea de a se asigura şi de a avea certitudinea în domeniul juridic.
În plus, dreptul la mărturie nu este unul pe care oamenii îl revendică cu ardoare, ci este mai degrabă o povară pe care oamenii o evită, motiv pentru care Allah Preaînaltul a poruncit să nu fugim de răspunderea mărturiei. El spune:
„[...] Martorii nu au voie să se împotrivească, dacă sunt chemaţi [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:282]
Această chemare se adresează atât bărbatului, cât şi femeii. Ştim bine că mărturia este o povară grea, pe care oamenii o evită, din cauza tuturor consecinţelor care decurg din aceasta, așa cum sunt prezenţa la audieri, care poate dura mult timp, sau greutăţile fizice şi financiare. Însă, viziunea islamului asupra femeii tinde pe cât posibil să uşureze greutăţile vieţii ei. El chiar o scutește de unele sarcini, aşa cum sunt autoritatea şi responsabilitatea satisfacerii nevoilor familiei, astfel încât ea să se poată concentra doar asupra marii responsabilităţi care i-a fost acordată. Prin urmare, este o onoare acordată femeii şi nu o scădere a demnităţii sale.
Pe de altă parte, islamul oferă aceeaşi valoare mărturiei bărbatului și a femeii, permiţând anularea mărturiei soţului atunci când o acuză pe soţie de adulter fără a avea nicio dovadă. Allah Preaînaltul spune:
„Aceia care le defăimează pe soţiile lor şi nu au martori afară de ei înşişi, fiecare dintre ei trebuie să facă patru mărturii [cu jurământ] pe Allah că el este dintre cei care spun adevărul ~ Şi o a cincea [mărturie cu jurământ] ca  blestemul lui Allah să cadă asupra lui, dacă el este dintre cei care mint. ~ Însă osânda va fi îndepărtată de la ea, dacă ea face patru mărturii [cu jurământ] pe Allah că el este dintre cei care mint ~ Şi o a cincea [mărturie cu jurământ] ca mânia lui Allah să se abată asupra ei, dacă el este dintre cei care spun adevărul.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:6-9]

3. Responsabilitatea (bărbatului față de familie)
Allah Preaînaltul spune:
    „Bărbaţii sunt responsabili față de femei, datorită a ceea ce Allah le-a dăruit lor în plus [caracterul bărbatului, putere etc.] față de alții, şi datorită cheltuielilor pe care le fac din mijloacele lor [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:34]
Este o responsabilitate încredințată în mod exclusiv bărbaților, deoarece constituția fizică și psihică a lor îi predispune la asumarea autorității. Acesta este atât un lucru înnăscut, cât și câștigat, datorită responsabilităților pe care bărbatul le are față de femeie, în special protecția și îngrijirea ei. El este păzitorul familiei sale și este responsabil pentru aceasta, după cum a spus Profetul Mohammed (ﷺ).
În ceea ce o privește pe femeie, din punct de vedere al constituției sale fizice, aceasta este mai fragilă decât bărbatul din cauza numeroaselor procese biologice și al evenimentelor care îi marchează existența, precum menstruația, sarcina, nașterea, alăptarea și îngrijirea permanentă a copiilor, atunci când aceștia se află la o vârstă fragedă. Astfel, ea nu își poate asuma autoritatea așa cum trebuie. Să examinăm îndeaproape aceste motive:
- menstruația are un efect vizibil asupra psihicului și stării de spirit a femeilor și o slăbește, din cauza sângelui pierdut în fiecare lună;
- în timpul sarcinii, femeia se confruntă cu dureri fizice puternice din cauza dezvoltării fetusului în uter, care absoarbe o mare cantitate din substanțele nutritive. Din această cauză, ea este mereu obosită și orice efort o afectează. În plus, poate fi afectată din punct de vedere psihologic, din cauza grijii pentru făt și a fricii pentru ceea ce s-ar putea întâmpla în momentul nașterii. Toate acestea au un efect negativ asupra psihicului său şi, prin urmare, asupra comportamentului şi a acţiunilor sale;
 - naşterea este însoţită de dureri chinuitoare, care o forţează să stea liniştită şi să evite eforturile pentru o perioadă care variază de la o femeie la alta;
- când femeia îşi alăptează copilul, o parte din nutrienții săi trec la acesta, fapt care îi afectează sănătatea. Astfel, putem constata la anumite femei care alăptează probleme de calviţie, ten mat şi ameţeli frecvente;
- copilul de vârstă fragedă are nevoie de o atenţie permanentă, zi şi noapte.
ʻAbbas Mahmud al-Akkad, un binecunoscut scriitor egiptean, scrie:
„Femeia are o constituţie specială, care nu se aseamănă cu cea a bărbatului, deoarece, pentru a putea sta în permanenţă cu nou-născutul, trebuie să existe o armonie totală între ea şi copilul ei, astfel încât să se înţeleagă şi să comunice între ei, folosind limbajul corporal şi pe cel al sensibilității. Acestea sunt fundamentele esenței feminine, care explică faptul că femeile sunt predispuse să reacţioneze din instinct şi pe baza sentimentelor, ceea ce face să fie dificile pentru ea lucruri care sunt ușoare pentru bărbat, aşa cum sunt controlul raţiunii, echilibrul judecăţii şi fermitatea determinării.”  
Dr. Alexis Carrel, premiul Nobel pentru psihologie şi medicină, spune, explicând diferenţele dintre un bărbat şi o femeie:
„Elementele care diferenţiază un bărbat de o femeie nu se limitează numai la forma particulară a organelor lor genitale, la prezenţa uterului sau la capacitatea de a purta o sarcină. Ele nu se limitează nici la diferenţele de metodologie folosite pentru unii sau pentru alții. Diferenţa dintre cele două sexe are o dimensiune fundamentală, ea fiind deja prezentă în natura țesuturilor care compun organismul respectiv şi în cea a hormonilor secretaţi de corp. Hormonii feminini secretaţi de ovare fac din femeie o fiinţă total diferită de bărbat. Cei care revendică egalitatea între sexul slab şi bărbat ignoră existența tuturor acestor diferenţe fundamentale şi pretind că femeile au nevoie de acelaşi tip de educaţie, de responsabilităţi şi de funcţii. Dar femeia este, în realitate, mult diferită de bărbat, deoarece fiecare celulă din organismul său poartă o amprentă feminină, la fel ca toate organele sale, și aceasta se extinde până la sistemul său nervos. Legile care guvernează funcţiile organelor sunt la fel de fixe şi rigide precum legile astronomiei, până într-acolo încât nu putem face nicio schimbare pe baza simplelor dorinţe umane. În schimb, trebuie să le acceptăm aşa cum sunt şi să evităm să intervenim în ceea ce este împotriva naturii. Femeile trebuie să îşi dezvolte atuurile lor în conformitate cu natura lor înnăscută şi să evite să îi mai imite pe bărbaţi.”
 În mod similar, sistemul muscular masculin este mai puternic decât cel feminin şi acest lucru se vede și se simte, deoarece bărbaţii îndeplinesc munci obositoare pe care femeile, de cele mai multe ori, sunt incapabile să le efectueze. Având în vedere cele de mai sus, este de înţeles de ce bărbaţii merită să aibă responsabilitatea față de femei.

4. Dreptul femeii la moștenire
Islamul i-a dat femeii dreptul la moștenire de care fusese privată și care aparținea exclusiv bărbaților, deoarece aceștia apărau și protejau tribul de agresori. În plus, femeile în sine erau moștenite ca și cum ar fi fost obiecte. Ibn ʻAbbas (Allah să fie mulțumit de el!) a spus, explicând acest verset:
„O, voi cei care credeţi! Nu vă este îngăduit să moşteniţi femei în pofida voinţei lor şi nici să le opriţi să se căsătorească [din nou] cu alţii, ca să le luaţi o parte din ce le-aţi dat [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:19], că:
„(Înainte de revelarea versetului) atunci când murea un bărbat, rudele lui aveau dreptul de a-i moșteni soția, iar unul dintre ei se putea căsători cu aceasta dacă dorea, o puteau căsători cu oricine doreau sau, dacă voiau, aceștia nu o căsătoreau deloc și aveau mai mult drept asupra ei decât propriile rude. Așadar, versetul de mai sus a fost revelat cu privire la acest subiect.” (Al-Bukhari)
În concluzie, islamul a interzis această practică, după cum ne spune Allah Preaînaltul:
 „O, voi cei care credeţi! Nu vă este îngăduit să moşteniţi femei în pofida voinţei lor şi nici să le opriţi să se căsătorească [din nou] cu alţii, ca să le luaţi o parte din ce le-aţi dat [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:19]
Islamul i-a acordat femeii dreptul la moștenire și i-a desemnat cota. Allah Preaînaltul spune:
„Bărbaţilor le revine o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele; asemenea le revine şi femeilor o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele, de va fi puţin ori mult, partea este hotărâtă.”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:7]
Comentând acest verset, Sayyid Qutb a spus:
„Acesta este principiul general pe baza căruia islamul i-a acordat femeii dreptul la moștenire în același fel ca și bărbaților, acum mai bine de 14 secole. De asemenea, prin acest verset, islamul a apărat drepturile copiilor, care erau încălcate și uzurpate în perioada ignoranței (Jahiliyyah). În acea perioadă, indivizii erau evaluaţi în funcţie de abilităţile lor militare şi de productivitate. Însă, islamul a venit cu o Legislație Divină, care judecă omul în funcție de valoarea sa umană, o valoare fundamentală care nu dispare niciodată, indiferent de situaţie, şi din perspectiva obligațiilor efective pe care acesta le are în cadrul familiei și al societății.”
Allah Preaînaltul spune:
„Allah vă porunceşte în privinţa [moştenirii] copiilor voştri: un fiu are [o parte] cu partea a două fiice [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:11]
La o primă privire, cel care nu a înţeles înțelepciunea islamului ar putea crede, citind acest verset, că drepturile femeii sunt încălcate, pentru că, nu-i aşa, cum este posibil ca fiica să moștenească jumătate din partea fiului?
Allah Preaînaltul a detaliat în mod complet sistemul de moștenire a femeii, specificând trei condiții:
- cota ei de moștenire este egală cu cea a bărbatului;
- cota ei de moștenire este egală cu cea a bărbatului sau este puțin mai mică;
- cota ei de moștenire este jumătate din cea a bărbatului, acesta fiind cazul cel mai des întâlnit.
Cel care dorește mai multe informaţii în legătură cu acest subiect, le poate găsi în literatura de specialitate despre moştenire.
Înainte de a judeca islamul și a spune că încalcă în mod efectiv drepturile femeii la moștenire, să luăm un exemplu clar care arată înțelepciunea din spatele faptului că ea are dreptul la o cotă egală cu jumătate din cea a bărbatului. Un bărbat care are un băiat și o fată moare, lăsând moștenire 3000 de RON. Partea ce îi revine băiatului în urma împărțirii este de 2000 de RON, iar cea a fetei este de 1000 de RON.
Să observăm acum ce se întâmplă cu moștenirea fiecăruia după un timp. Banii lăsați băiatului vor scădea în mod sigur, deoarece el trebuie să plătească zestrea femeii cu care se căsătorește, să-și mobileze casa și să se ocupe de nevoile locuinței, ale soției și ale copiilor, dat fiind că soția nu are obligația de a contribui în niciun fel la cheltuielile familiei, chiar dacă este bogată. De asemenea, dacă el este capabil, trebuie să aibă grijă de mama, frații și rudele sale apropiate, dacă aceștia sunt săraci.
În ceea ce privește femeia, ea este prețuită și onorată, înconjurată de dragoste, iar nevoile sale financiare sunt complet satisfăcute. Aceasta nu este obligată să cheltuiască nici măcar pentru ea însăși. Astfel, suma pe care a moștenit-o va crește, având în vedere că ea primește și o zestre de la soțul său în momentul căsătoriei, iar, în caz de divorț, soțul are obligația juridică de a continua să satisfacă nevoile copiilor săi. De asemenea, femeia poate să investească banii în orice domeniu și să îi fructifice.  
Este clar din cele de mai sus că partea femeii va rămâne la ea, în timp ce moștenirea bărbatului se va termina foarte repede din cauza tuturor obligațiilor sale.
Legislația islamică (Shariʻah) este diferită de toate celelalte sisteme ale lumii, în care tatăl nu își mai asumă responsabilitatea pentru fiica sa după o anumită vârstă, până la punctul în care acesta o obligă să se întrețină singură, prin orice mijloc. În islam, fiica este întreținută de tată până în momentul căsătoriei, atunci când grija ei este transferată soțului și apoi copiilor ei, cărora le va reveni această sarcină după moartea tatălui.
Legile care împart moștenirea în mod egal bărbatului și femeii le conferă, în același timp, responsabilități financiare egale. Dar a susține că femeia trebuie să aibă aceeași cotă de moștenire ca bărbatul, fără a cere ca ea să aibă aceleași obligații financiare, este o nedreptate față de bărbat nepermisă de Legislația islamică (Shariʻah).
Astfel, putem observa că este drept ca femeia să fie scutită de responsabilitățile financiare ale casei, atunci când bărbatul primește o parte mai mare de moștenire. Acesta este un semn al măreției islamului, care onorează femeia și care, deși o ușurează de toate obligațiile financiare și de responsabilitățile casei, nu o privează de moștenire, ci îi oferă jumătate din partea bărbatului. Nu este acesta un semn al dreptăţii şi al corectitudinii?!
De asemenea, trebuie menţionat că, în Shariʻah, toate persoanele, bărbaţi sau femei, au dreptul la partea lor de moştenire, care nu poate fi negat. Din acest motiv, cota de moştenire de care cineva poate dispune liber în testament este limitată la cel mult o treime din avere și nu poate trece dincolo de acest prag, pentru a nu-i priva pe moștenitori de dreptul lor.
Āmir ibn Sa’ad ibn Abu Waqqas (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat că tatăl lui i-a spus:
„În anul Pelerinajului de Adio, m-am îmbolnăvit grav, iar Profetul (ﷺ) obișnuia să mă viziteze și să mă întrebe despre sănătatea mea. I-am spus: «Am ajuns în starea aceasta din cauza bolii și sunt bogat și nu am alți moștenitori decât o fiică. Să dau caritate două treimi din averea mea?» El (ﷺ) a spus: «Nu.» Am întrebat: «Jumătate?» El (ﷺ) a răspuns: «Nu.», apoi el (ﷺ) a adăugat: «O treime și chiar și o treime este mult. Ar fi mai bine să-ți lași moștenitorii bogați și nu săraci, cerșind la alții. Vei primi o răsplată pentru orice cheltuiești de dragul lui Allah, chiar și pentru ce pui în gura soției (...)»” (Al-Bukhari)
Astfel, nobilul Mesager (ﷺ) a apărat prin învățăturile și recomandările sale drepturile femeii, pentru a îi asigura o viață onorabilă.

5. Prețul sângelui
În legislația islamică (Shariʻah), prețul sângelui femeii este jumătate din cel al bărbatului într-un singur caz: în cel al omorului prin imprudență. În acest caz nu se aplică legea talionului, dar plata prețului sângelui este obligatorie. Însă în cazul uciderii din culpă, în care se aplică legea talionului (dacă familia victimei nu iartă), verdictul este același, fie că victima este un bărbat sau o femeie, dat fiind că sunt considerați egali ca ființe umane.
În cazul crimei prin imprudență, faptul că prețul sângelui femeii este jumătate din cel al bărbatului se explică prin gradul în care este afectată familia celui care a murit.
Dacă tatăl a fost ucis prin imprudență, familia lui a fost privată de principalul ei sprijin financiar și material, cel care îi asigura cele necesare și care o proteja. Este de asemenea o mare pierdere morală, deși tandrețea și compasiunea unui tată sunt în general mult mai puțin evidente decât ale mamei.
Dacă mama este cea care a fost ucisă prin imprudență, pierderea este mai ales de natură morală: familia o pierde pe cea care era o sursă de compasiune, blândețe, tandrețe și care își revărsa asupra ei toată dragostea și atenția pe care doar o femeie le poate oferi. Chiar dacă ar fi plătite sume colosale, acestea nu ar putea compensa un asemenea prejudiciu moral.
Prețul sângelui în sine nu este o compensare a valorii victimei, ci o evaluare a prejudiciului material suferit de familie. Odată evaluat acesta, putem înțelege mult mai bine de ce prețul sângelui pentru o femeie este jumătate din cel pentru un bărbat.

6. Dreptul femeii de a lucra
Allah Preaînaltul a creat omul dintr-un bărbat şi o femeie și a pus între ei afecţiunea și bunătatea necesare pentru ca ei să coopereze și să se răspândească pe Pământ. De asemenea, pe de o parte, Allah i-a acordat bărbatului forța și capacitatea necesare pentru a căuta mijloacele de subzistență, iar, pe de altă parte, i-a oferit femeii tot ceea ce este necesar pentru a putea purta o sarcină, a da naștere, a alăpta și a avea grijă de copil cu tandrețe, compasiune, bunătate, blândețe și afecțiune. Ținând cont de această distribuție, starea naturală a bărbatului este aceea de a munci în afara casei, în timp ce starea naturală a femeii este aceea de a munci în interiorul casei.
Islamul nu i-a interzis femeii să muncească, ci mai degrabă contrariul. I-a permis să efectueze tranzacții financiare și comerciale, care sunt valabile chiar și fără consimțământul tutorelui sau al soțului  său. Pur și simplu, a organizat, specificat și a stabilit principiile și condițiile pe care trebuie să le respecte și care, dacă sunt încălcate, munca în afara casei devine interzisă. Iată unele dintre aceste condiții:
- nu trebuie să existe incompatibilitate între munca desfășurată de femeie și obligațiile casnice, până în punctul în care locul său de muncă afectează drepturile pe care soțul și copiii săi le au asupra sa și responsabilitatea casei sale, pentru că în islam, așa cum femeia are drepturi asupra soțului, și soțul are drepturi asupra ei, și copiii la fel. Profetul (ﷺ) a spus:
„(…) soția este păzitoarea casei soțului ei şi este responsabilă pentru aceasta (…)” (Al-Bukhari)
- ea trebuie să muncească alături de femei, departe de amestecul cu bărbații și promiscuitatea care decurge din acesta. Profetul (ﷺ) a spus:
„(…) Nu este un bărbat singur cu o femeie fără ca Șeitan să fie al treilea (…)” (At-Tirmidhi)
Scriitoarea engleză, lady Cook, a scris în jurnalul Eco:
„Bărbații sunt obișnuiți cu amestecul cu femeile și, de aceea, femeia râvnește la ceea ce este împotriva naturii sale. Cu cât amestecul este mai răspândit, cu atât mai mulți copii nelegitimi sunt, iar aceasta este o mare nenorocire.”  
Să vedem, de asemenea, ce a scris Sayyid Qutb:
„Bărbatul și femeia au dreptul, fiecare, să își găsească liniștea alături de partenerul lor și să nu se expună seducției care, în cel mai bun caz, îi poate face să piardă sentimentele față de partenerul lor și, în cel mai rău caz, poate duce la deviere și păcat, punând în pericol această legătură sacră și făcând să dispară încrederea și liniștea. Aceste pericole sunt comune în societățile în care predomină amestecul dintre bărbați și femei și în care femeile își expun farmecul și atracțiile în afara casei lor, fiind însoțite de demonii tentației și ai seducției. Realitatea contrazice ceea ce a fost repetat la nesfârșit de către cei care susțin că amestecul dintre bărbați și femei calmează instinctele animalice, expulzează energiile reprimate, le învață pe cele două sexe regulile de conversație și de bună cuviință și le oferă experiență (chiar dacă păcătuiesc) și posibilitatea de a-și alege în mod liber partenerul, ceea ce garantează atașamentul de durată al unuia față de celălalt. Eu spun că acest punct de vedere este contrazis de realitate, care este construită pe abateri permanente, pe fluctuații continue de sentimente, pe cămine distruse de divorț și alte calamități și pe infidelități conjugale reciproce, care sunt în continuă creștere în aceste societăți. În ceea ce priveşte fantezia îndulcirii (bunelor moravuri) şi expulzarea (de energii) sănătoasă prin întâlniri şi conversaţie, propun să fie întrebate în legătură cu acest subiect elevele însărcinate din liceele americane, al căror procentaj a ajuns, într-o singură instituţie, la 48%.
În ceea ce le priveşte pe familiile fericite pentru că au cunoscut acest amestec absolut dintre sexe şi libertatea deplină de alegere, propun ca acestea să se intereseze despre procentajul de familii distruse de divorţ din America, aflat în continuă creştere, pe măsură ce cresc diversitatea şi libertatea de alegere.”
- este necesar ca munca să fie una licită şi compatibilă cu natura femeii. Ea nu trebuie să lucreze în domenii incompatibile cu natura sa, aşa cum sunt industriile grele, activităţile militare şi cele denigratoare.
Apare însă o întrebare recurentă: de ce să muncească femeia?
Dacă răspunsul este că femeia munceşte pentru a supravieţui şi pentru a se întreţine, atunci trebuie să știm că islamul a decretat că întreţinerea ei înainte de căsătorie este responsabilitatea tatălui și, după aceasta, a soțului. Dacă el moare, această sarcină îi revine din nou tatălui, iar dacă acesta nu este în viaţă, responsabilitatea îi revine copiilor ei. Dacă ei nu au vârsta necesară, îngrijirea femeii revine fraților ei sau rudelor celor mai apropiate de sex masculin. Astfel, ea este întreţinută de la naştere până la moarte și nu are nevoie să muncească pentru a mânca şi a trăi, fiindu-i acordate toate acestea pentru ca ea să se poată dedica în totalitate misiunii importante a îngrijirii casei şi a educării copiilor, care cere un efort imens, mult timp şi multă suferinţă.
Învăţatul englez, Samuel Smiles, a spus:   
„Sistemul care îi impune femeii să lucreze în fabrici şi uzine, indiferent de aportul pe care aceasta îl poate aduce ţării, are ca rezultat distrugerea căminului, deoarece atacă structura casei, demolează stâlpii familiei şi taie legăturile sociale. A îl priva pe soţ de soţia lui şi pe copii de apropierea acesteia are ca rezultat doar degradarea valorilor morale ale femeii, deoarece munca ei reală constă în asumarea obligaţiilor din sânul familiei, aşa cum sunt întreţinerea casei, educarea copiilor şi gestionarea bugetului familial. Fabricile şi uzinele au îndepărtat femeia de aceste responsabilităţi până într-acolo încât căminele au devenit doar o umbră a ceea ce au fost, copiii, lăsaţi singuri, cresc fără educaţie, dragostea conjugală se stinge, iar femeia încetează să mai fie soția binevoitoare și partenera amabilă a soţului ei, pentru a deveni un coleg de la locul de muncă. Ea este acum expusă influenţelor care, de cele mai multe ori, fac să dispară modestia intelectuală şi morală, baza păstrării virtuţii.”

7. Decizia divorţului îi aparţine exclusiv soţului
În perioada preislamică, divorţul nu era reglementat, iar bărbatul putea să o divorțeze pe soţia sa şi să o ia înapoi în viața maritală de câte ori dorea. Islamul este cel care a introdus norme care protejează femeia împotriva nedreptăţii, a cărei victimă era.
Astfel, bărbatul putea să divorţeze de soţia sa şi să o ia înapoi în căsătorie de câte ori îşi dorea, chiar dacă făcea aceasta de o sută de ori. Putem observa acest lucru mult mai clar din discuţia unui bărbat din acea perioadă, care i-a spus soţiei sale: „Jur în numele lui Allah că nici nu te voi divorţa, pentru ca tu să te poţi căsători cu un alt bărbat, nici nu te voi lua înapoi în căsătorie (aceasta însemnând ca şi atârnată: nici căsătorită, nici divorţată).” Atunci ea l-a întrebat: „Şi cum vei face aceasta?” El i-a răspuns: „Te voi divorţa şi, de fiecare dată când ʻiddah (perioada de aşteptare prescrisă pentru femeie după divorţ) se va apropia de final, te voi lua înapoi în căsătorie (făcând acest lucru de nenumărate ori).” Islamul interzice această practică, după cum Allah Preaînaltul spune în următorul verset:
„Divorţul [este îngăduit doar] de două ori, după care [trebuie] sau ţinerea [soţiei] într-un mod bun, sau divorţul [de ea] într-un mod bun [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:229]
Islamul a permis divorţul pentru că viaţa reală cunoaşte multe cazuri în care acesta este necesar.
Shariʻah (Legislaţia islamică) a stabilit soluţiile pentru a rezolva diferenţele conjugale şi pentru a evita divorţul. Allah Preaînaltul spune:
„Dacă o femeie se teme de nepăsarea sau îndepărtarea bărbatului ei, atunci nicio vină nu va fi asupra lor dacă ajung la o împăcare, căci împăcarea este mai bună […]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:128]
Însă, de ce divorțul se află în mâinile bărbatului? În mod natural şi logic, divorţul ar trebui să fie responsabilitatea exclusivă a bărbatului şi nu a femeii din cauza obligaţiilor sale financiare faţă de soţie și de casă. Atât timp cât el este cel care oferă zestrea, suportă cheltuielile de construcţie şi de mobilare a casei, precum şi de întreţinere a acesteia, el are dreptul de a avea în mâinile sale decizia de reziliere a contractului de căsătorie și tot el decide dacă este dispus să își asume toate daunele financiare şi morale care decurg din aceasta. În plus, bărbatul știe că zestrea pe care a oferit-o la momentul căsătoriei se pierde, că va trebui să plătească o pensie de întreţinere pentru soţie după divorţ şi că trebuie să își asume cheltuielile aferente unei noi căsătorii.
Pe de altă parte, bărbatul este de obicei capabil să-şi ascundă furia şi să aibă control de sine în cazul diferenţelor de opinii şi a disputelor cu soţia sa. De cele mai multe ori, bărbatul recurge la divorț doar ca ultimă soluție, apelând la acesta doar dacă a pierdut orice speranţă de a mai regăsi bunăstarea conjugală alături de soţia sa.
Chiar dacă decizia divorţului îi aparţine soţului, islamul nu i-a negat femeii acest drept, dacă menţionează acest lucru în prealabil în contractul de căsătorie, iar soţul acceptă această condiţie.
Legislaţia islamică (Shariʻah) cunoaşte la perfecţiune realitatea sufletului uman şi preocupările sale, precum și sensibilitatea, sentimentele şi afinităţile sale. Astfel, așa cum i-a oferit bărbatului dreptul de a divorţa de soţia sa, tot astfel i-a dat şi femeii acest drept, dacă soţul ei o repugnă prin atitudinea lui, este violent, suferă de vreun defect precum impotenţa, dacă refuză să aibă relaţii intime cu ea sau dacă se îmbolnăveşte de o boală periculoasă după căsătorie. Astfel, dacă soţia suferă de pe urma acestora, ea are dreptul să ceară divorțul, acţiune numită khula. În acest caz, ea trebuie să îi plătească soţului contravaloarea zestrei şi celelalte cheltuieli legate de căsătorie. Această prevedere este culmea dreptăţii, dat fiind că ea este cea care a vrut să întrerupă legătura de căsătorie, iar dacă soţul refuză khula, ea are dreptul de a merge la tribunal pentru a își cere drepturile.

8. Femeia şi bărbatul nu sunt egali în momentul semnării contractului de căsătorie
Pentru un bărbat, alegerea soţiei potrivite este o misiune dificilă, însă nu atât de mult precum este pentru o femeie alegerea soţului potrivit, deoarece, atunci când un bărbat se căsătoreşte cu o femeie nepotrivită pentru el, poate divorța cu ușurință de ea. Femeia este elementul fragil din societatea umană, fapt pentru care islamul îşi doreşte să o protejeze, luând toate măsurile necesare pentru alegerea unui soţ bun, astfel încât ea să nu fie victima unei căsătorii nereuşite, de pe urma căreia va avea de pierdut. Acesta este motivul pentru care islamul a introdus, printre alte condiţii pentru validitatea căsătoriei, prezenţa obligatorie a unui tutore sau a unui înlocuitor, după cum a spus Profetul (ﷺ):
„Nu există căsătorie (validă) decât în prezenţa tutorelui (femeii) şi a doi martori demni de încredere. Orice căsătorie încheiată fără aceştia este nulă. În cazul în care tutorele lipseşte, guvernatorul (orice reprezentant al statului) este tutorele femeii.” (Ibn Hibban)
Astfel, islamul a stabilit drept condiţie pentru validitatea căsătoriei prezenţa tutorelui, însă, de asemenea, femeia trebuie să îşi ofere consimţământul pentru ca acesta să poată încheia actul de căsătorie. În cazul în care este constrânsă să accepte un anumit soț, femeia are dreptul de a înainta o plângere legală pentru anularea căsătoriei, după cum reiese din următorul hadith relatat de Khansa’ bint Judham al-Ansariya (Allah să fie mulţumit de ea!), care a spus că:
„Tatăl ei a dat-o în căsătorie după ce fusese deja căsătorită şi ea nu a fost de acord cu aceasta. De aceea, ea a mers şi s-a plâns  Profetului (ﷺ), iar el (ﷺ) a anulat acea căsătorie.” (Al-Bukhari)
Într-adevăr, tutorele este în mod normal foarte preocupat de interesele celei pe care o are în grijă. Celui care susţine că există o restricţie în ceea ce priveşte libertatea femeii de a îşi alege soţul i se va răspunde că islamul le-a dat femeilor dreptul de a accepta sau de a respinge pe oricine vine să le ceară în căsătorie şi nu îi permite tutorelui să exercite asupra ei nicio presiune materială sau psihologică, pentru a o împinge să accepte un soţ pe care ea nu îl doreşte. Profetul (ﷺ) a spus:
„Condiția pentru validitatea căsătoriei unei femei care a mai fost căsătorită este aceea de a auzi acceptul ei; şi condiţia pentru validitatea căsătoriei unei fecioare este aceea de a primi permisiunea ei. Oamenii au întrebat: «O, Mesager al lui Allah, cum putem şti că ea şi-a dat permisiunea?» El (ﷺ) le-a răspuns: «Tăcerea ei (din cauza timidităţii).»” (Al-Bukhari)
Prin invitarea la căsătorie şi încurajarea acesteia, islamul a interzis satisfacerea instinctelor sau a dorinţelor în afara unei legături durabile şi continue. Deoarece femeia este cealaltă parte din această legătură, Legislaţia islamică a făcut obligatoriu consimţământul ei. Însă, ţinând cont de faptul că ea este în mod natural sentimentală și uşor influenţabilă, acţionând de multe ori impulsiv şi lăsându-se înşelată de aparenţe, islamul i-a acordat tutorelui dreptul de a respinge pretendenţii care nu sunt demni de ea, deoarece, în general, bărbatul cunoaşte un bărbat mai bine decât femeia. Însă, dacă se prezintă un bărbat potrivit şi femeia îl acceptă, în timp ce tutorele îl refuză pur şi simplu din cauza tiraniei, lui îi este luată tutela, iar aceasta se transmite rudelor celor mai apropiate ale femeii, iar dacă nu are rude, judecătorul devine tutorele ei.
Pur şi simplu, islamul interzice numai căsătoria femeii cu un bărbat care nu este demn de ea şi de familia ei, deoarece soţia şi familia acesteia suferă din cauza unui soţ nedemn şi sunt supuşi umilinţei şi ruşinii. Căsătoria femeii cu bărbatul pe care tutorele şi rudele femeii îl refuză va aduce cu sine ruperea legăturilor de rudenie pe care Allah ne-a poruncit să le respectăm. Adevăratul test al soţului potrivit este indicat de următorul hadith:
„Dacă vine cineva la voi pentru căsătorie și voi acceptați caracterul și religia lui, atunci acceptați-l de soț. Dacă nu faceţi aceasta, atunci va fi fitnah (tentaţie, încercare) pe Pământ şi discordie (...)” (At-Tirmidhi şi Ibn Majah)
Și aceasta pentru că soţul credincios şi educat onorează femeia atunci când o iubeşte şi evită înjosirea ei atunci când nu o iubeşte, având teamă de Allah în ceea ce o privește.

9. Călătoria femeii fără a fi însoţită de un mahram
Femeia în islam este o perlă şi o bijuterie scumpă, fapt pentru care ea nu trebuie să fie abordată de către oricine. Astfel, islamul aplică metoda prevenirii în locul tratării (prevenirea este mai eficientă decât tratarea). Din această cauză, femeii îi este interzis să călătorească singură, fără a fi însoţită de o rudă apropiată, precum tatăl, soţul, fratele sau altă rudă de sex masculin cu care nu îi este permisă căsătoria, deoarece Profetul (ﷺ) a spus:
„«O femeie nu trebuie să călătorească singură fără un mahram şi niciun bărbat nu poate să o viziteze decât în prezenţa unui mahram7.» Un bărbat s-a ridicat şi l-a întrebat pe Profetul lui Allah (ﷺ): «O, Mesager al lui Allah! Intenţionez să merg cu cutare şi cutare armată, iar soţia mea vrea să efectueze Hajj (pelerinaj).» Profetul (ﷺ) a spus: «Mergi cu ea (la Hajj).»” (Al-Bukhari)
Este posibil ca cineva să se opună, spunând că această interdicţie este o limitare a libertăţii femeii şi o încălcare a drepturilor sale! Oamenii pot fi de acord cu asta, dar dacă ar cunoaşte înţelepciunea şi motivul acestei interdicţii, teama lor s-ar risipi şi ar înțelege că, prin acest fapt, islamul nu îşi doreşte altceva decât protejarea libertăţii femeii şi nu dispreţuirea ei şi limitarea libertăţilor sale. Deseori, călătoria presupune multe dificultăţi şi femeia este firavă din cauza a tot ceea ce suferă, aşa cum sunt menstruaţia, sarcina sau alăptarea şi, de asemenea, ea este slabă din punct de vedere psihologic, deoarece ascultă cu uşurinţă de sentimentele sale, este irascibilă în acţiunile ei şi uşor influenţabilă. Dar acesta nu este un defect, deoarece Mesagerul lui Allah (ﷺ) le-a numit pe femei „vase de sticlă”, făcând referire la delicateţea lor, la fineţea lor şi la sensibilitatea lor. În timpul uneia dintre călătoriile sale, când un băiat pe nume Anjaşa a pornit caravana de cămile prin cântecele lui (din cauza aceasta, cămilele mergeau foarte repede, iar pe spatele lor se aflau femei), Profetul  (ﷺ) a spus:
„O, Anjaşa, mână încet (cămilele), căci ceea ce transportă sunt vase de sticlă (referindu-se la femei)!” (Al-Bukhari)
În timpul călătoriei, femeia are nevoie de cineva care să o protejeze împotriva răufăcătorilor, o ameninţare la adresa bunurilor şi a onoarei ei, fiind ştiut faptul că, din cauza slăbiciunii ei fizice, ea nu se poate apăra. De asemenea, femeia are nevoie să i se asigure cele necesare și să îi fie satisfăcute nevoile, precum și de cineva care să se ocupe de problemele ei şi care să îi ofere un confort total. În islam, toate aceste sarcini îi sunt atribuite mahram-ului femeii, astfel încât ea să nu aibă nevoie de un bărbat străin.
În realitate, mahram-ul este considerat ca un servitor care îi oferă serviciile sale fără nicio pretenţie şi un protector împotriva răufăcătorilor care îi doresc răul.
Cum poate fi acest lucru considerat o denigrare a femeii?! Mai degrabă, este o onoare şi un respect față de ea.

10. În Islam, lovirea femeii este interzisă
de Ahmed Al-Amir şi Vivian Tsekoura

    Acest capitol a fost scris ca răspuns la acuzaţiile multor oameni, care sunt înşelaţi şi induşi în eroare de către Şeitan. Subiectul lovirii femeii în islam a fost discutat în cadrul mai multor întruniri şi pe diferite pagini de internet care abordează această chestiune, fără a o înţelege şi cunoaşte şi, mai mult decât atât, există duşmani ai islamului care inventează minciuni în această privinţă. Ei născocesc texte care nu au nicio bază, fiind complet nefondate. Prin urmare, dorim să îi prezentăm nobilului cititor poziţia islamului cu privire la lovirea femeii și diferenţele de opinie existente faţă de alte religii, întrucât islamul este singura religie care interzice lovirea femeilor, fie ele tinere sau mai în vârstă. Astfel, dorim să vă prezentăm detaliile problemei, iar după ce aţi obţinut cunoaştere şi înţelegere în această privinţă, puteţi judeca!
● Clasificarea acţiunilor, bazată pe Legislaţia islamică (Shari‘ah)
    În conformitate cu Legislaţia islamică, acţiunile umane sunt împărţite în următoarele categorii:
    1. obligatorii (fard): acestea sunt acţiuni impuse omului de Legislaţia islamică, precum obligaţia de a face rugăciunea, de a ţine post sau de a oferi zakāh (dania anuală obligatorie pe care cei bogaţi o dau celor săraci). Aceste acţiuni sunt obligatorii, iar cel care le îndeplineşte va fi răsplătit, în timp ce cel care le neglijează va fi pedepsit.
    2. recomandate (mustahab): acestea sunt acţiuni încurajate de Legislaţia islamică, fără a fi obligatorii. Cel care le îndeplineşte va fi răsplătit, însă cel care le neglijează nu va fi pedepsit, deoarece nu se consideră că a comis un păcat. Printre astfel de acţiuni se numără şi curăţarea dinţilor cu as-siwak (o bucată mică de lemn specială, folosită ca o periuță) înainte de rugăciune.
    3. permise (mubah): acestea sunt acţiunile care nici nu sunt răsplătite dacă sunt îndeplinite, nici nu sunt pedepsite dacă sunt neglijate, precum: mersul, folosirea maşinii sau a avionului sau orice altă acţiune zilnică.
    4. nerecomandate (makrūh): acestea sunt acţiuni de la care Legislaţia islamică încurajează abţinerea, dar care nu sunt interzise. Astfel, oricine se abţine de la ele va fi răsplătit, însă cel care le face nu este considerat a fi comis un păcat, fapt pentru care nu va fi pedepsit. Este de preferat abţinerea de la aceste acţiuni şi de la tot ceea ce poate conduce la ele, chiar dacă cel care le efectuează nu a păcătuit. Însă, repetarea acestor acţiuni poate deveni un obicei care conduce la încălcarea limitelor stabilite de către Allah şi la comiterea unor fapte interzise de El, Preaînaltul. Motivul pentru care, deşi nu sunt recomandate, ele nu sunt considerate păcate, este că, uneori, poate fi necesară comiterea lor. De exemplu: Allah Preaînaltul urăşte divorţul, însă nu l-a interzis din Milă pentru robii Săi, pentru a îi elibera în cazul în care circumstanţele impun acest lucru.
    5. interzise (haram): acestea sunt acţiunile pe care Legislaţia islamică le interzice cu desăvârşire. Astfel, cel care le îndeplineşte este considerat a fi comis un păcat şi va fi pedepsit, în timp ce acela care se abţine de la efectuarea lor va fi răsplătit. Astfel de fapte includ consumul de alcool sau adulterul.
♦ Deosebirea dintre permis şi interzis
    Cunoașterea diferenței dintre permis și interzis reprezintă temelia islamului şi dovada credinţei, iar aceasta este conectată la acţiunile inimii, la fel cum este conectată la acţiunile corpului.
    Regula de bază este aceea că fiecare act este permis şi nu există niciun act nepermis, cu excepţia celor menţionate ca fiind interzise în mod expres în Coran şi în Sunnah Profetului Mohammed (ﷺ). Acţiunile permise sunt pure și bune, în timp ce acelea interzise sunt rele şi obscene. Acesta este Dreptul lui Allah, deoarece El este Creatorul, Făcătorul de bine, Cel care are grijă de chestiunile robilor Săi,  Care îngăduie ceea ce doreşte pentru robii Săi şi le interzice ceea ce doreşte. Însă Allah, prin Mila Sa faţă de robii Săi, a făcut ca permiterea şi interzicerea acţiunilor să fie bazate pe motive logice, spre beneficiul oamenilor. Prin urmare, Allah a permis numai ceea ce este bun şi a interzis numai ceea ce este rău, dăunător.
♦ Transferarea acţiunilor de la o categorie la alta
    1. Transferarea acţiunilor de la permise la interzise şi invers
    O acţiune permisă poate fi transferată la categoria celor interzise, dacă există un motiv care transformă o acţiune bună şi plăcută pentru suflet într-una rea şi dăunătoare pentru acesta. Spre exemplu, mersul pe stradă este o acţiune permisă, dar poate fi interzisă dacă preşedintele unei ţări stabileşte starea de asediu pentru siguranţa cetăţenilor.
    De asemenea, o acţiune interzisă poate fi transferată în categoria celor permise, dacă există un motiv care face ca această acţiune să fie necesară pentru ca viaţa omului să fie protejată. Spre exemplu, a consuma carne de porc este interzis însă, în cazul în care cineva se rătăceşte în deşert şi riscă să moară de foame, dacă nu are altceva de mâncat în afară de carnea de porc, atunci el poate mânca doar acea cantitate care să-i asigure supravieţuirea, fără încălcarea acestei limite.
    2. Transferarea acţiunilor de la obligatorii la interzise şi invers
    O acţiune obligatorie poate fi transferată la categoria celor interzise şi, de asemenea, o acţiune interzisă poate fi transferată la  categoria celor obligatorii. Spre exemplu, rugăciunea este un act obligatoriu, însă poate deveni interzis atunci când un om vrea să se roage în casa lui în timpul unui cutremur și este sigur că va muri dacă rămâne acolo şi nu iese afară repede. Pe de altă parte, a ataca pe cineva şi a-i tăia piciorul este interzis, însă dacă un medic trebuie să-i amputeze piciorul unui pacient pentru a-i salva viaţa, această acţiune devine obligatorie pentru el, iar dacă nu o face, se consideră că a comis un păcat şi o fărădelege pentru care el trebuie să fie pedepsit.   
    3. Transferarea acţiunilor de la nerecomandate la categoria celor preferabile sau de la preferabile la categoria celor interzise
    O acţiune nerecomandată poate fi transferată la categoria celor preferabile sau chiar obligatorii. Spre exemplu,  în esenţă, divorţul este o acţiune nerecomandată, detestată de Allah, însă, în unele cazuri, a nu îi oferi soţiei divorţul poate conduce la fapte interzise, pe care soțul nu le poate preveni, ca atunci când ea este imorală şi el nu o poate aduce înapoi pe calea cea dreaptă. În acest caz, este preferabil ca soţul să-i ofere unei astfel de femei divorţul. Astfel, o acţiune nerecomandată devine preferabilă.
    De asemenea, o acţiune preferabilă poate fi transferată în categoria acţiunilor interzise. Spre exemplu, a îţi curăţa dinţii cu as-siwak este o acţiune preferabilă, însă  poate deveni nerecomandată sau chiar interzisă dacă dantura cuiva este slăbită și se teme că, prin folosirea siwak-ului, dinţii pot cădea. În acest caz, curăţarea dinţilor cu as-siwak este în contradicţie cu regula islamică: „Să nu faci rău sau să nu cauzezi cuiva rău, nici chiar ţie însuţi.”
♦ Concluzii:
    Bazat pe ceea ce am explicat mai sus, putem conchide  că islamul nu este o religie oarbă, care nu vede şi nu evaluează circumstanţele problemelor zilnice ale oamenilor. Orbirea este de fapt în inimile duşmanilor islamului, care nu au alt scop decât să inventeze minciuni împotriva islamului și să stingă Lumina lui Allah cu gurile lor însă, cu adevărat, Allah va completa Lumina Sa, chiar dacă necredincioşilor nu le place acest lucru.
    Dragă cititorule, cred că ai înţeles că islamul nu este o religie a nedreptăţii, ci o religie a dreptăţii şi, ţinând cont de faptul că Unul dintre Numele lui Allah este „Al-‘Adl – Cel Drept”, evaluarea unei acţiuni ca fiind permisă sau interzisă în islam este bazată pe dreptate şi nu pe o judecată oarbă, pentru că orice formă de nedreptate este interzisă în islam.
 ● Comportamentul faţă de soţii în lumina Coranului cel Nobil şi al Sunnei
    În lumina versetelor coranice, putem observa că Allah Preaînaltul a poruncit un comportament excelent faţă de soţii, generozitate faţă de ele şi cea mai bună coabitare alături de ele, chiar dacă nu există o iubire din inimă. Allah Preînţeleptul spune:
    „[...] purtaţi-vă cu ele în cel mai bun mod! Iar dacă ceva nu vă este pe plac, se poate să nu vă fie pe plac un lucru pe care Allah l-a pregătit [să vă aducă] un mare bine.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:19]
    Profetul Mohammed (ﷺ) a spus:
    „Credinciosul nu trebuie să urască femeia credincioasă (soţia), dacă îi displace una dintre caracteristicile ei, va fi mulţumit de alta.” (Muslim)
    De asemenea, Allah Preaînaltul a clarificat faptul că femeia are anumite drepturi asupra soţului ei, la fel cum soţul are anumite drepturi asupra ei. Allah Preaînaltul spune:
    „[...] Şi ele [femeile] au drepturi egale cu obligaţiile lor, după cuviinţă [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:228]
    Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus în ultima sa predică din cadrul Pelerinajului de Adio că bărbaţii trebuie să aibă grijă de soţiile lor, să le onoreze şi să nu le trateze în mod nedrept sau să le încalce drepturile. Profetul (ﷺ) a spus:
    „Tratați-le pe femei în cel mai bun mod cu putinţă (...)”  (Muslim)
    De asemenea, Profetul (ﷺ) le-a poruncit bărbaţilor să se comporte frumos cu soţiile lor şi să fie generoşi cu ele. În plus, el (ﷺ) a subliniat că cel mai bun om este cel care se poartă cel mai bine faţă de soţia sa. El (ﷺ) a spus:
    „Cel mai bun dintre credincioşi în ceea ce priveşte credinţa lui este acela care are cel mai bun comportament, iar cei mai buni dintre voi sunt cei care sunt cei mai buni cu soţiile lor.” (At-Tirmidhi)
    Trimisul lui Allah (ﷺ) a mai spus:
    „Cel mai bun dintre voi este cel care este cel mai bun cu soţia lui, iar eu sunt cel mai bun dintre voi cu soţiile mele.” (Ibn Majah)
    De asemenea, Profetul Mohammed (ﷺ) le-a poruncit companionilor săi (Allah să fie mulţumit de ei!) să tolereze greşelile soţiilor lor, descriind natura femeii și felul în care Allah a creat-o. Mesagerul (ﷺ) a spus:
    „Trataţi-le pe femei în cel mai bun mod cu putinţă, pentru că ele au fost create dintr-o coastă, iar cea mai curbată parte a coastei este cea superioară. Dacă încercaţi să o îndreptați, se va rupe, iar dacă o lăsaţi aşa cum este, va rămâne curbată. Aşadar, trataţi-le pe femei în cel mai bun mod cu putinţă!” (Al-Bukhari)
    Trimisul lui Allah (ﷺ) a mai spus:
     „Cu adevărat, femeia a fost creată dintr-o coastă şi nu va putea fi nicicum îndreptată (adică ea nu se va purta exact cum îşi doreşte bărbatul). Astfel, dacă vă bucuraţi de ea, vă veți bucura și de curbură. Însă, dacă încercaţi să o îndreptaţi, o veţi frânge, iar frântura înseamnă divorţul de ea.” (Muslim)  
    Versetele coranice şi relatările profetice (ahadith) care arată că bărbatul trebuie să se comporte cu soţia lui în cel mai bun mod cu putință sunt nenumărate şi oricine dorește să le studieze, poate face aceasta.   
● A lovit-o vreodată Mesagerul lui Allah (ﷺ) pe vreuna dintre soţiile lui?
    Profetul lui Allah (ﷺ) este cel mai bun exemplu, pe care toţi musulmanii ar trebui să-l urmeze, după cum Allah Preaînaltul a poruncit în Coranul cel Nobil:
     „Cu adevărat, aţi avut voi în Trimisul lui Allah o pildă frumoasă, pentru cel care nădăjduieşte în Allah şi în Ziua de Apoi şi Îl pomeneşte pe Allah mereu.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:21]
    Allah Preaînaltul a descris, de asemenea, caracterul moral nobil al Mesagerului Său (ﷺ), spunând în Nobilul Coran:   
    „Şi cu adevărat tu [o, Mohammed] ai un înalt caracter moral!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 68:4]
    Profetul Mohammed (ﷺ) și-a pus mereu în practică principiile etice, de la care oamenii au învăţat cum să-i trateze pe ceilalţi. El (ﷺ) a spus:  
    „Cu adevărat, nu am fost trimis decât pentru a perfecţiona bunul comportament.” (Al-Bukhari)
    Putem noi citi în biografia Profetului Mohammed (ﷺ) sau în cuvintele sale (ahadith) orice faptă care să arate că el a lovit vreodată vreo femeie sau vreun copil? Sau putem măcar să găsim acest lucru în cuvintele duşmanilor săi, care au trăit alături de el, l-au văzut şi l-au auzit? Există vreo afirmaţie care-l învinovăţeşte de aşa ceva?
    Să privim la ceea ce a spus ʻAishah (Allah să fie mulţumit de ea!), soţia Profetului (ﷺ), după moartea lui, ca să ne dăm seama ce fel de soţ a fost:
    „Caracterul lui a fost Coranul.” (Ahmad)
    „Profetul (ﷺ) nu a lovit niciodată cu mâna lui vreo femeie sau vreun copil.” (Muslim)  
    De asemenea, să urmărim cuvintele servitorului său, Anas ibn Malik (Allah să fie mulţumit de el!):
    „L-am slujit pe Trimisul lui Allah (ﷺ) vreme de zece ani şi nu mi-a spus niciodată «Of!» şi nu mi-a spus pentru un lucru pe care l-am făcut «De ce l-ai făcut?» şi nici pentru un lucru pe care nu l-am făcut «De ce nu l-ai făcut?». Şi Trimisul lui Allah (ﷺ) avea cel mai bun caracter dintre toţi oamenii (și cele mai bune trăsături). N-am atins nicio mătase şi nimic altceva care să fie mai catifelat decât palma (mâinii) Trimisului lui Allah (ﷺ) şi nu am mirosit nici mosc și nici alt parfum care să fie mai plăcut decât sudoarea Trimisului lui Allah (ﷺ).” (Muslim și At-Tirmidhi)
●  Concepţia islamului cu privire la lovirea femeii: este acest lucru permis sau interzis în islam?
    Sursele Legislaţiei islamice sunt versetele Coranului cel Nobil şi Sunnah Profetului Mohammed (ﷺ), iar noi, bazându-ne pe acestea două, vom observa care este concepţia islamului cu privire la lovirea femeii şi, în lumina lor, tu, dragă cititorule, vei decide în care categorie de acţiuni trebuie plasată această faptă, dacă în cea obligatorie, preferabilă, permisă sau în categoria celor nerecomandate sau interzise.  
    Iyas ibn ʻAbd Allah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:
    „«Nu le loviţi pe femei» Apoi (la ceva timp, după ce Profetul ﷺ a interzis lovirea femeilor) ‘Omar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulţumit de el!) a venit la Profet (ﷺ) să se plângă, spunând că: «Femeile nu mai ascultă pe soții lor și îi tratează cu aroganță și într-un mod nepotrivit.», el (ﷺ) le-a dat permisiunea să le lovească (făcând o excepție pentru astfel de cazuri). Apoi, mai multe femei au mers la soţiile Mesagerului lui Allah (ﷺ) plângându-se de soţii lor, iar el (ﷺ) a spus: «Mai multe femei au venit la soţiile lui Mohammed plângându-se de soţii lor. Acei bărbați nu sunt cei mai buni dintre voi.»” (Abu Dawud, clasificat sahih de către Albani)  
    Analizând acest hadith putem trage următoarele concluzii:
    Acest hadith conţine trei afirmații diferite ale Profetului Mohammed (ﷺ), pe care le-a rostit în trei împrejurări diferite şi nu doar o singură dată.
    ● Prima ocazie:
    Profetul Mohammed (ﷺ) a spus: „Nu le loviţi pe femei!” Prin urmare, oricine a auzit aceste cuvinte de la Mesagerul lui Allah (ﷺ) a aflat cu certitudine punctul de vedere al islamului cu privire la lovirea femeii şi anume că este un lucru interzis şi că oricine face aceasta este un păcătos, deoarece a încălcat porunca Profetului Mohammed (ﷺ).
    În conformitate cu cele afirmate mai sus, te întreb, dragă cititorule: dacă te-ai fi aflat acolo, în acea perioadă, şi l-ai fi auzit pe Mesagerul lui Allah (ﷺ) spunând: „Nu le loviţi pe femei!” ai fi considerat că lovirea femeii, conform Legislaţiei islamice, este obligatorie, preferabilă, permisă, nerecomandată sau interzisă? Consideri că acela care face acest lucru este recompensat sau că este considerat un păcătos?  Şi ai spune că islamul le asupreşte pe femei şi că permite lovirea lor?
    ● A doua ocazie:
    Acum, să trecem la cea de a doua parte a hadith-ului, în care ʻOmar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulţumit de el!) a venit la Profet (ﷺ), însemnând că aceasta s-a întâmplat cu o altă ocazie decât cea în care Profetul Mohammed (ﷺ) a spus: „Nu le loviţi pe femei!” şi s-a plâns de femei, spunând: „(...) Femeile nu mai ascultă pe soții lor și îi tratează cu aroganță și într-un mod nepotrivit.”. În acest caz şi numai în acest caz, ca o excepţie, Profetul Mohammed (ﷺ), luând în considerare circumstanţele reale ale vieţii, le-a dat bărbaților permisiunea de a-și lovi soţia, însă NUMAI în aceste circumstanţe. Dar cum ar trebui să fie această lovitură? Acest lucru va fi explicat în paginile următoare.
    ● A treia ocazie:
    Acum, să trecem la cea de a treia parte a hadith-ului:
„(...) Apoi, mai multe femei au mers la soţiile Mesagerului lui Allah (ﷺ) plângându-se de soţii lor, iar el (ﷺ) a spus: «Mai multe femei au venit la soţiile lui Mohammed plângându-se de soţii lor. Acei bărbați nu sunt cei mai buni dintre voi.»”
Aici găsim hotărârea finală cu privire la lovirea femeii în islam, și anume că este o acţiune nerecomandată sau interzisă dacă soţul încalcă limitele stabilite de Allah, pe care le vom explica în paginile următoare.
    Înţelegi din acest hadith că Mesagerul lui Allah (ﷺ) a poruncit în vreun fel lovirea femeilor sau că a încurajat acest lucru? Sau că i-a mustrat pe cei care-şi lovesc soţiile?!!!
    Companionii Profetului (Allah să fie mulţumit de ei!) se grăbeau să îi fie mereu pe plac Mesagerului lui Allah (ﷺ) şi, de aceea, ei ştiau foarte bine că acela care-şi loveşte soţia nu va fi pe placul Mesagerului lui Allah (ﷺ), ci, din contră. Cel care îi iartă greşelile soţiei şi nu ridică mâna asupra ei va fi pe placul lui. Şi, fără nicio îndoială, orice faptă pe care Profetul Mohammed (ﷺ) o urăşte se încadrează în categoria acțiunilor nerecomandate sau chiar a celor interzise.
● Se poate ca lovirea femeii să fie transferată din categoria acțiunilor nerecomandate în categoria celor interzise?
    Am văzut că, în islam, prima hotărâre cu privire la lovirea femeii stipulează că aceasta este o acţiune interzisă. Apoi, ea a fost transferată, din anumite motive, în categoria celor permise, pentru ca mai apoi să fie mutată în categoria celor nerecomandate.  Însă, când devine lovirea femeii interzisă? Ea devine o faptă interzisă atunci când este o nedreptate comisă fără niciun motiv, din moment ce orice formă de nedreptate este interzisă în islam. Allah Preaînaltul spune în Cartea Sa cea plină de înţelepciune, avertizând împotriva oricărei forme de nedreptate:
    „[...] Iar aceluia dintre voi care comite nedreptate îi vom da Noi să guste chin mare.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 25:19]  
    De asemenea, Allah Preaînaltul spune:
    „[…] Iar cel nedrept nu va avea wali (protector) şi nici ajutor.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 42:8]
    Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:
„Temeți-vă şi abţineţi-vă de la nedreptate (şi asuprire). Cu adevărat, nedreptatea se va transforma într-un întuneric adânc în Ziua Judecăţii.” (Muslim)
    De asemenea, Profetul lui Allah (ﷺ) a spus:
    „Temeți-vă de suplicaţia celor asupriţi, deoarece nu există paravan între aceasta şi Allah.” (Al-Bukhari)
    Profetul (ﷺ) a mai spus:
    „Temeți-vă de suplicaţia celui asuprit, chiar dacă acesta este un necredincios, deoarece nu există paravan pentru aceasta (între suplicaţie) şi Allah.” (Ahmad, clasificat sahih de către Albani)
    În plus, islamul nu numai că a interzis agresarea fizică a femeii, ci şi pe cea verbală. Allah Preaînaltul spune:
    „Cu adevărat, aceia care defăimează femei evlavioase, preacurate şi dreptcredincioase vor fi blestemaţi atât în această viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi şi vor avea parte de chin mare.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:23]
    De asemenea, mai găsim în Coranul cel Nobil:
    „Iar aceia care îi vor necăji pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase, fără ca ei să fi agonisit [ceva pentru care să merite aceasta], aceia vor avea parte de ponegrire şi de păcat învederat.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:58]  
    Profetul Mohammed (ﷺ) a spus, de asemenea:
    „Musulmanul este cel de a cărui limbă şi mână oamenii sunt în siguranţă, iar credinciosul este cel de care viaţa şi averea oamenilor sunt în siguranţă.” (An-Nasa’i)
    Trebuie observat că în hadith-ul menţionat anterior, Profetul (ﷺ) a spus că oamenii sunt în siguranţă de mâna şi limba musulmanului. El (ﷺ) nu a spus că musulmanii sunt în siguranţă.
    Prin urmare, cel care pretinde că islamul încurajează nedreptatea sau lovirea femeii inventează o minciună enormă și aduce o calomnie.
● Hotărârea unei Instanțe islamice cu privire la lovirea femeii
    Acum, să trecem mai departe la punerea în practică a acestui subiect în viaţa cotidiană de către Instanța islamică, pentru a vedea ce hotărăște aceasta în legătură cu lovirea femeii. Instanța islamică abordează acest subiect cu multă seriozitate, protejând drepturile femeilor şi judecând împotriva bărbaţilor care-şi lovesc soţiile. Avem mai jos este un exemplu în acest sens:
    Ziarul „Riyadh” a publicat pe pagina sa de internet, pe data de 12 decembrie 2012, următoarea ştire:
    „Instanța din oraşul Al-Katif din Arabia Saudită a condamnat un bărbat care şi-a bătut soţia la 30 de lovituri de bici în faţa oamenilor, pentru ca el să fie un exemplu pentru oricine va face același lucru în viitor. De asemenea, Instanța l-a condamnat pe bărbat să participe la un seminar de zece zile într-un institut specializat în arta tratării femeilor şi a problemelor familiale, iar la final să dea un examen scris care va fi ataşat la dosar.”
    În mod similar, toate instanţele din toate țările islamice condamnă orice bărbat care-şi loveşte soţia. Partea amuzantă este că unele femei profită de acest lucru şi-şi intimidează sau chiar îşi ameninţă soţii. Atunci când doresc să se răzbune pentru ceva, ele se rănesc uşor, apoi fac un denunţ fals împotriva soţilor lor, cu toate că bărbaţii sunt nevinovaţi!
    Concluzia celor de mai sus este că niciun musulman rațional şi care urmează învăţăturile islamului nu va accepta nici cea mai mică nedreptate față de soţia lui, și că islamul, religia noastră, nici nu ne-a învățat, nici nu ne-a poruncit să facem așa ceva. Din contră, islamul a interzis toate formele de nedreptate şi a poruncit iertarea, răbdarea, toleranţa şi înfruntarea răului cu bine. Trebuie să ştim că islamul nu a făcut din lovirea femeii un act permis, ci o excepţie pentru unele cazuri individuale, atunci când nu există altă soluție. Mai mult decât atât, pentru ca acest lucru să fie permis, trebuie să fie îndeplinite o serie de condiţii precise, astfel încât să se întâmple foarte rar şi doar pentru atingerea un scop bine determinat, cum ar fi protejarea căminului şi, în general, a moralităţii în societate.
● Soluţia islamică cu privire la cazul soţiei imorale
    Cineva  poate întreba:
    „Nu este mai bine ca bărbatul să îşi mustre soţia, în loc să o lovească?”  
    Bineînţeles! Și, cu adevărat, aceasta este Hotărârea lui Allah Preaînţeleptul, Care a spus în Cartea Sa:
    „Pe acelea de a căror neascultare vă temeţi, povăţuiţi-le, părăsiţi-le în paturi şi loviţi-le [loviţi-le, dar nu violent, ci uşor, pentru a le readuce la ascultare]! Dar dacă ele [revin şi] ascultă de voi, atunci nu mai căutaţi pricină împotriva lor. Allah este Al-‘Aliyy [Preaînaltul], Al-Kabīr [Preamăreţul].” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:34]
    Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus în cadrul Pelerinajului de Adio:
    „Trataţi-le pe soţiile voastre în cel mai bun mod cu putință, ele sunt (slabe și au nevoie de grijă) ca niște prizonieri în mâinile voastre; voi nu aveți dreptul să le tratați altfel decât dacă se fac vinovate de indecenţă fățișă; și dacă fac aceasta, întoarceți-vă cu spatele la ele în pat şi loviți-le ușor, imperceptibil, dar dacă ele se întorc la ascultare, nu le faceți rău în niciun fel. Cu adevărat, voi aveţi drepturi asupra soţiilor voastre, iar ele au drepturi asupra voastră (...)” (At-Tirmidhi, clasificat hasan de către Albani)
    Aşadar, după cum am putut observa, Allah Preaînţeleptul și Atoatecunoscătorul a poruncit  rezolvarea problemei unei soţii imorale în trei etape, după cum urmează:
    1. Prima etapă: mustrarea şi sfătuirea
    Dacă a văzut semnele imoralităţii în comportamentul soţiei sale,  este obligatoriu ca bărbatul să urmeze calea mustrării şi a sfătuirii pentru rezolvarea problemei înainte de a-i întoarce spatele în pat. Această etapă este obligatorie în conformitate cu opinia majorităţii savanţilor. Astfel, bărbatul trebuie să încerce să ajungă la inima soției sale prin cuvinte frumoase, făcând-o să simtă cât este de importantă pentru el și arătându-i că o mustră numai pentru că doreşte binele ei şi al întregii familii.
     Bărbatul trebuie să epuizeze toate căile în încercarea de a-şi îndruma soţia, în vederea corectării comportamentului ei. Trebuie să ţinem cont de faptul că mustrarea nu vine dintr-o inimă rece sau într-o manieră crudă, ci, cu adevărat, aceasta trebuie făcută cu bunătate în conversație și în comportament, în încercarea de a atinge inima persoanei sfătuite. De exemplu, atunci când soţul îi aduce un cadou soţiei sale, ea acceptă cuvintele sale cu inima încântată și mintea deschisă. De asemenea, este obligatoriu ca femeile inteligente, care, în general, au principii morale, să accepte sfatul soţului, pentru binele căminului lor şi al copiilor. Însă dacă femeia continuă să fie imorală şi încăpăţânată, iar încercarea soţului de îndrumare prin mustrare şi sfătuire nu este eficientă, atunci el poate recurge la a doua etapă, după cum Allah Preaînaltul ne-a poruncit.
    2. Etapa a doua: întoarcerea spatelui în pat
    După cum am explicat deja, dacă sfătuirea nu are niciun rezultat şi soţia nu acceptă mustrarea sau îndrumarea lui, atunci soţului îi este permis să-i întoarcă spatele în pat, refuzând să aibă relaţii intime cu ea pentru cel mult trei zile, deoarece, dacă el continuă mai mult de trei zile, aceasta înseamnă un abuz emoţional şi nu îndreptarea ei. Profetul Mohammed (ﷺ) a spus:
    „Nu îi este permis unui musulman să se îndepărteze (să nu îi vorbească) de fratele său mai mult de trei nopţi, întorcându-şi unul altuia spatele atunci când se întâlnesc, iar cel mai bun dintre cei doi este cel care îl salută primul pe celălalt.” (Al-Bukhari)
    Scopul întoarcerii spatelui soţiei este acela ca ea să simtă că soţul ei este cu adevărat trist din cauza comportamentului ei. Această soluţie funcţionează, de asemenea, ca o a doua şansă oferită soţiei, pentru ca ea să cugete asupra problemei sub toate aspectele.  
    Însă, dacă soţia a cugetat şi a hotărât să abandoneze comportamentul imoral, revenind la bunele maniere, atunci este obligatoriu pentru soţ să o ierte şi să se comporte cu ea frumos. Însă, dacă ea insistă în încăpăţânarea şi aroganţa ei, nepăsându-i de îndrumarea soţului, iar acesta nu găseşte altă soluţie, atunci lui i se permite să ia această măsură finală.    
    3. Etapa a treia: lovirea imperceptibilă cu siwak-ul
    Dacă soţul a încercat toate metodele de a corecta comportamentul imoral al soţiei prin îndrumare, cuvinte frumoase şi cadouri, însă niciuna dintre acestea nu a avut vreun efect, apoi a încercat întorcându-i spatele în pat, iar acest lucru, de asemenea, nu a avut efect asupra ei, atunci şi numai atunci, i se permite soţului să o lovească în mod imperceptibil, folosind siwak-ul.
    ‘Atā’ (Allah să fie mulţumit de el!) a spus:
    „«L-am întrebat pe Ibn ‘Abbas cum este o lovire imperceptibilă.» El a răspuns: «Folosind siwak-ul sau orice asemănător lui.»”
    Mai mult decât atât, Al-Hasan al-Basri (Allah să aibă milă de el!) a spus: „Să fie imperceptibilă.”
    Pe Allah, câtă durere poate provoca acest siwak, dragă cititorule? Poate considera cineva această lovire a soţiei cu siwak-ul drept violenţă domestică? Iată o poză a siwak-ului (care este de mărimea unui creion) pentru a înţelege sensul termenului de „lovire” în islam.
    Dacă tu, dragă cititorule, consideri că lovirea imperceptibilă a soţiei cu siwak-ul este violenţă domestică, îţi recomand să vezi filmele hollywoodiene care înfăţişează neînţelegerile dintre bărbaţi, sau dintre bărbaţi şi  femei, sau dintre angajatori şi angajaţi, prin punerea degetului arătător pe pieptul celuilalt, avertizându-l sau chiar lovindu-l cu un pix pe care îl ţine în mână. Şi în multe alte cazuri, aceştia chiar se lovesc între ei. Mai mult decât atât, în foarte multe filme, se ajunge ca, în timpul conversaţiei dintre cei doi soţi, ea să-l lovească dur cu o palmă peste faţă sau conversaţia să se termine cu o palmă primită de către soţie de la soţul ei, după care el să o părăsească. Occidentalii nu consideră niciunul dintre aceste cazuri drept violenţă domestică, ci cred că intensitatea emoţiilor a condus la lovirea soţiei de către soţ sau invers. De asemenea, ei consideră că cei doi, soţia şi soţul, sunt oameni civilizaţi.
    În acest moment, noi trebuie să ţinem cont de faptul că pălmuirea feţei cuiva este interzisă în islam. Însă unii atacă islamul, acuzându-l în mod fals că încurajează violenţa. De asemenea, trebuie să ţinem cont de faptul că etapele de mustrare şi sfătuire a soţiei, întoarcerea spatelui în pat de către soţ şi, în cele din urmă, lovirea ei în mod imperceptibil, nu sunt o soluţie pentru problemele maritale de zi cu zi, ci ele funcţionează ca soluţie doar în cazul comportamentului imoral şi arogant al soţiei.
Spre exemplu, dacă soţul îi cere soţiei să-i gătească orez şi peşte, iar ea uită şi găteşte orez cu pui, atunci putem noi să spunem că cele trei etape menţionate mai sus, sfătuirea, întoarcerea spatelui şi lovirea imperceptibilă pot fi aplicate în acest caz?!!!
    Bineînţeles că nu! Acestea sunt lucruri mărunte, peste care trebuie să se treacă în mod paşnic, fără mustrări. Însă, dacă soţia este imorală şi se încăpăţânează în acest lucru, iar soţul observă semnele imoralităţii, neascultării şi aroganţei ei, adică lucruri foarte serioase, atunci noi avem în faţă o femeie care chiar are nevoie de o corectare de comportament şi îndrumare din partea soţului pentru soluţionarea acestei probleme. Imaginează-ţi-o, dragă cititorule, pe această femeie care insistă cu încăpăţânare în aroganţa şi în comportamentul ei imoral, care, în cele din urmă, vor duce la destrămarea căminului şi la divorţ. Şi aceasta în timp ce soţul a făcut tot ceea ce era posibil pentru salvarea căsniciei şi a căminului pentru o lungă perioadă de timp, trecând prin toate etapele, de la mustrare şi îndrumare, la întoarcerea spatelui, dar fără niciun rezultat. Care este cea mai bună soluţie în acest caz, divorţul sau lovirea imperceptibilă?!  Dacă lovirea ar fi reprezentată ca orbirea unui singur ochi, iar divorţul ar însemna orbirea totală, atunci, desigur, un singur ochi este mai bun decât orbirea!!
    Însă, cu adevărat, dacă soţia continuă cu comportamentul imoral, divorţul este ultima soluţie, deoarece o soţie cu un astfel de comportament va duce cu siguranţă la distrugerea întregii familii şi, drept consecinţă, la distrugerea întregii societăţi.  
 ● Semnificaţia termenului de „lovire” în islam
    Înainte ca organizaţiile mondiale de apărare a drepturilor omului să fi condamnat violenţa domestică, islamul a condamnat-o deja, promiţându-i celui care comite acest act pedeapsa atât în această viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi. Mai mult decât atât, interzicerea acestui act nu se limitează doar la violenţa fizică, ci şi la violenţa verbală. Profetul Mohammed (ﷺ) a spus:
    „Un adevărat musulman este acela de a cărui limbă şi mână musulmanii sunt în siguranţă şi un credincios este cel de care viaţa şi averea oamenilor sunt în siguranţă.”  (An-Nasa’i)
    Profetul (ﷺ) a spus de asemenea:
    „Adevăratul credincios nu este un linguşitor, nici unul care-i blesteamă pe alţii, nu este nici imoral şi nici unul care foloseşte cuvinte indecente.” (Al-Bukhari, clasificat sahih de către Albani)
    Cineva se poate întreba: „Cum poate islamul condamna violenţa dacă îi permite bărbatului, chiar şi ca soluţie finală, să-şi lovească soţia atunci când vede că are un comportament imoral?!”
    Pentru a răspunde la această întrebare, în primul rând trebuie să explicăm diferenţa dintre semnificaţia termenului de „lovire” în viaţa noastră de zi cu zi şi semnificaţia acestuia în islam. Spre exemplu,  astăzi, dacă cineva aude că un bărbat şi-a lovit soţia, în mintea lui imediat apare imaginea unui bărbat violent şi nedrept, care se năpustește asupra soţiei cu o ploaie de lovituri şi de pumni. În afară de această imagine, în mintea omului mai apare şi cea a soţiei slabe şi abuzate, al cărei corp este plin de răni, vânătăi şi fracturi. Acesta este sensul cuvântului „a lovi” în zilele noastre, dobândit prin experienţa de zi cu zi și prin numeroasele exemple de bărbaţi barbari care-şi lovesc soţiile. Însă, în acelaşi timp, dacă spun că „am bătut un ou” sau „am bătut toba” ai înţelege că am bătut oul sau toba cu pumnii şi cu picioarele?!
    Prin urmare, sensul cuvântului „a bate” se modifică total în funcţie de contextul lingvistic în care este folosit şi, de asemenea, în funcţie de scopul, caracterul şi morala vorbitorului. Din toate acestea, înţelegem la ce se referă atunci când rosteşte cuvântul „a bate”.  Acesta este motivul pentru care cuvântul „a bate” în islam are cu totul şi cu totul altă conotaţie decât cea pe care o percepem astăzi, pentru că „bătaia” aşa cum este percepută astăzi este strict interzisă în islam.
    Astfel, nu există absolut nicio şansă ca aceste două sensuri să coincidă, atât timp cât ele sunt în totală contradicţie. Dacă vrem să fim imparţiali, trebuie să spunem că în islam nu există lovirea femeii şi nimic asemenea care să fie permis. Din contră, islamul a interzis acest lucru, după cum i-a interzis bărbatului să-şi dezonoreze sau să-şi jignească soţia ori să îi vorbească într-un limbaj obscen.
    Cu adevărat, sensul cuvântului „a lovi” în islam înseamnă mai degrabă „a înghionti”, cu scopul de a-i atrage atenţia femeii și a o face să înţeleagă că greşeşte faţă de drepturile soțului ei şi că el are dreptul să îi corecteze comportamentul.
    Islamul a stabilit, de asemenea, anumite etape care o precedă pe cea din urmă a lovirii, pentru ca soțul să rezolve problema soției lui, atunci când observă un comportament imoral la ea, şi aceasta numai după ce toate etapele anterioare au eșuat. Islamul îi impune bărbatului multe prescripții pe care, dacă le încalcă, devine un păcătos care a depășit limitele impuse de Allah Preaînaltul, meritând pedeapsa atât în această lume, cât şi în Viaţa de Apoi. Acestea sunt:
    1. Încercarea de a rezolva problemele în mod gradual
    Bărbatul trebuie să se străduiască să rezolve problema în etapa mustrării și, dacă acest lucru a fost zadarnic, atunci trebuie să recurgă la a doua etapă a întoarcerii spatelui și, dacă nici această etapă nu dă rezultat, atunci el poate apela la ultima etapă şi anume lovirea imperceptibilă.
    2. Lovirea trebuie să fie cu siwak-ul şi imperceptibilă
    Siwak-ul, după cum se vede în fotografia de mai sus, este de mărimea unui creion.
    3. El nu trebuie să-i lovească niciodată faţa şi nicio altă parte sensibilă a corpului ei
    Dacă soţul nu găseşte nicio altă soluţie în afară de recurgerea la lovirea soţiei lui, atunci el trebuie să fie foarte atent să nu încalce limitele impuse de Allah, deoarece El a interzis lovirea cuiva peste faţă. Mai mult decât atât, a interzis să se lovească părţile sensibile ale corpului, iar oricine face aşa ceva este un păcătos. Dacă bărbatului i-a fost permis să-şi lovească soţia cu siwak-ul, aceasta înseamnă că bătaia nu are loc cu scopul de a provoca durere sau lezare, deci chiar şi cu siwak-ul este interzisă lovirea feţei sau a părţilor sensibile ale corpului.
         4. El nu trebuie să-şi jignească sau să-şi dezonoreze soţia
    Profetul (ﷺ) a spus:
    „Adevăratul credincios nu este un linguşitor, nici unul care-i blesteamă pe alţii, nu este nici imoral şi nici unul care foloseşte cuvinte indecente.” (Al-Bukhari, clasificat sahih de către Albani)
    După cum am menţionat în mai multe locuri, scopul celor trei etape este de a corecta comportamentul soţiei şi nu de a o ofensa, deoarece ofensarea niciodată nu are rol de corectare, ci, din contră, poate adânci problema în loc să o rezolve.  
    5. Lovirea nu trebuie să aibă loc în faţa copiilor sau a altor persoane
    Bărbatului nu îi este permis să-şi lovească soţia sau să o corecteze în faţa altora, în special în faţa copiilor, deoarece aceasta este o problemă care îi privește numai pe cei doi soți şi pe nimeni altcineva. Dacă aceasta ar avea loc în faţa copiilor, în primul rând ar fi jignitor pentru soție și, în al doilea rând, ar afecta educaţia copiilor. Ce fel de exemplu le poate oferi un bărbat copiilor săi, dacă o loveşte pe mamă în fața lor?
    6. Lovirea nu trebuie să lase urme pe corpul ei
    Se consideră că soţul a comis un păcat dacă încalcă limitele impuse de Allah şi îşi loveşte soţia lăsând urme pe corpul ei sau dacă îi provoacă o sângerare sau îi rupe un os. Oricine face aceste lucruri este un om violent sau chiar barbar, care, de fapt, nu vrea să corecteze comportamentul soţiei sale, ci doar să se răzbune lăsând urme pe corpul ei.  Un astfel de om trebuie să fie condamnat şi pedepsit legal pentru fapta lui.
 ● Problema lovirii femeii în celelalte religii
    Problema lovirii femeilor nu este caracteristică unui moment sau unui loc specific. Astfel, nu este legată de o anumită epocă sau societate, ci există în toate societăţile şi epocile, fără nicio excepţie. Oricine doreşte să afle mai multe despre statutul femeilor în societăţile antice poate găsi informaţii referitoare la acest subiect în această carte, putând afla care era statutul femeii în societatea greacă, romană, chineză, indiană etc.
    Cum au tratat iudaismul şi creştinismul fenomenul lovirii femeii, care a fost larg răspândit în societăţile antice, chiar şi pe vremea lui Isus Hristos (Pacea fie asupra sa!)? A vorbit vreodată el (Pacea fie asupra sa!) despre interdicţia lovirii femeii? Există texte în Biblie, în Vechiul sau în Noul Testament, care interzic lovirea femeii sau care măcar să facă referire la aceasta ca fiind un act nerecomandat? Din studiile de specialitate, se pare că nu există nicio referire la acest subiect.
Comite astfel bărbatul evreu sau creştin un păcat dacă-şi loveşte soţia, în conformitate cu religia sa? Şi care este pedeapsa lui în conformitate cu versetele din Biblie? Evident, el nu comite niciun păcat, deoarece nu există niciun verset din Vechiul sau Noul Testament care să sugereze ceva de genul acesta. Mai mult decât atât, soţul nu este nici măcar condamnat conform legilor statului şi nici pedepsit, exceptând cazul în care există semne de violenţă pe corpul soţiei sale, aşa cum sunt fracturile, vânătăile sau rănile. Dar dacă nu există semne evidente de violenţă pe corpul ei, cum poate dovedi că a fost victima unei agresiuni? Cu alte cuvinte, o bătaie imperceptibilă nu este condamnată de creştini sau evrei nici din punct de vedere religios, nici legal.
    Să aruncăm, de asemenea, o privire către budism şi alte religii din Orientul Îndepărtat. Există vreo referire în textele lor sacre care să condamne lovirea femeii?
    Desigur, nu există niciun text religios în nicio religie care să interzică lovirea femeii, cu excepţia islamului! Chiar şi după transferarea faptei din categoria actelor interzise în categoria celor nerecomandate, islamul este singura religie care descrie în mod clar lovirea femeii ca fiind un act nerecomandat! Însă, niciuna dintre celelalte religii nu face referire la acest subiect ca la ceva interzis şi nici măcar nerecomandat. Mai mult decât atât, nu există nicio religie în afară de islam care să stabilească limite pentru bărbat în ceea ce privește permisiunea lovirii soţiei. Cu alte cuvinte, dacă un evreu, creştin sau budist îşi pierde autocontrolul într-o clipă de mânie şi îşi loveşte soţia, care sunt limitele pe care acesta nu trebuie să le încalce? Impun aceste religii limite pentru soţul care şi-a pierdut temperamentul şi-şi loveşte soţia, cum ar fi să nu lase urme pe corpul ei, să nu-i lovească faţa, etc.? Desigur că nu.
    Cel care observă realitatea vieţii noastre zilnice îşi va da seama de procentajul mare de evrei, creştini sau budişti care-şi lovesc soţiile. Aruncă o privire, dragă cititorule, la procesele care au loc în secţiile de poliţie şi instanţele judecătoreşti din Europa şi America şi vei vedea numărul uriaş de bărbaţi care au comis violenţă domestică împotriva soţiilor şi a copiilor lor.
    Chiar şi în societatea arabă de dinainte de islam, bărbaţii obişnuiau să-şi lovească soţiile cu biciul, ca şi cum ar fi fost sclave, iar acest lucru era ceva obişnuit, nefiind interzis. Însă, atunci când Profetul Mohammed (ﷺ) a venit, el (ﷺ) a condamnat cu asprime acest act. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:
    „Unii dintre voi îşi biciuiesc soţiile ca pe nişte sclave, apoi îşi doresc să aibă relaţii intime cu ele la sfârşitul zilei” (Al-Bukhari)
    În acest hadith, Profetul Mohammed (ﷺ) îi mustră şi-i condamnă pe cei care-şi lovesc soţiile în timpul zilei și își doresc ca noaptea să aibă relaţii intime cu ele!! Cu alte cuvinte, cum poate cineva să fie violent şi dur cu soţia sa ziua şi apoi noaptea să se aştepte la compania şi tandreţea ei?!
● Citate din Biblie cu privire la statutul femeii
    Unii creştini susţin în mod constant că Isus Hristos (Pacea fie asupra sa!) a fost primul apărător al drepturilor femeilor, oferindu-le drepturi pe care nicio altă religie nu le-a dat şi că Biblia tratează femeile în mod imparţial şi le înalță statutul! Corespund însă aceste cuvinte realităţii?!
    Cu toţii ştim că Biblia le-a interzis femeilor, indiferent de vârstă, să intre în sanctuarul sfânt al Bisericii, unde se află altarul. Acest lucru nu este legat de vârstă, ci de gen. Nici în Vechiul şi nici în Noul Testament, Biblia nu include nicio menţiune a faptului că femeii îi este permis să intre în altar. De asemenea, hirotonisirea nu îi este permisă femeii. Mai mult decât atât, unei femei nu îi este permis să vorbească sau să învețe pe altcineva în interiorul Bisericii. Ea nu poate primi funcţii ecleziastice, ci doar de diacon, care este un funcţionar şi nu un preot!
    Biblia ne prezintă tot felul de funcţii ecleziastice care sunt doar pentru bărbaţi, așa cum sunt preoţia primilor Patriarhi, precum Noe, Iov, Avraam, Isaac şi Iacob (Pacea fie asupra lor!), preoţia aaronică, preoţia lui Melchisedec, sau preoţia apostolilor şi a succesorilor lor, episcopii. Toate acestea sunt rezervate pentru bărbaţi, iar dacă vreo femeie ar fi fost demnă să primească o funcţie ecleziastică, aceasta ar fi fost Fecioara Maria (Pacea fie asupra sa!!), însă, conform învăţăturilor creştine, o femeie este lipsită de toate acestea.
    Să vedem câteva versete din Biblie care se referă la statutul femeii:
    1. Femeia este pedepsită pentru păcatul soţului ei:
    „Şi pe proorocul, pe preotul sau pe acela din popor care va zice: «O ameninţare a Domnului» îl voi pedepsi, pe el şi casa lui (soţia şi copii)!” (Biblia, Ieremia, 23:34)
    2. Arderea femeii adulterine:
    „Dacă fata unui preot se necinsteşte curvind, necinsteşte pe tatăl ei: să fie arsă în foc.” (Biblia, Leviticul, 21:9)
    3. Tăierea mâinii femeii din motive iraţionale:
    „Când doi oameni se vor certa unul cu altul, şi nevasta unuia se va apropia să scoată pe bărbatul său din mâna celui ce-l loveşte, dacă întinde mâna şi apucă pe acesta din urmă de părţile ruşinoase, ~ Să-i tai mâna: să n-ai nicio milă de ea.” (Biblia, Deuteronomul, 25:11-12)
    4. Femeia divorţată, cea văduvă şi adulterină sunt egale:
    „Preotul care este mare preot între fraţii lui, (…) ~ Femeia pe care o va lua el de nevastă să fie fecioară. ~ Să nu ia nicio văduvă, nicio femeie despărţită de bărbat, nicio femeie spurcată sau curvă; ci femeia pe care o va lua de nevastă din poporul său să fie fecioară. ~ Să nu-şi necinstească sămânţa în poporul lui; căci Eu sunt Domnul, care-l sfinţesc.” (Biblia, Leviticul, 21:10;13-15)
    5. Supunerea totală a femeii în faţa soţului ei:
    „Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; ~ Căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. ~ Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.” (Biblia, Efeseni, 5:22-24)
    6. Femeia trebuie să fie tăcută în Biserică:
    „Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. ~ Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică.”  (Biblia, 1 Corinteni, 14:34-35)
    7. Femeia este cauza tentaţiilor:
    „Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. ~ Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere. ~ Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva. ~ Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.  ~ Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.” (Biblia, 1 Timotei, 2:11-15)
    8. Bărbaţii hotărăsc asupra femeilor:
    „Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, ~ Când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere. ~ Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ~ Ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. ~ Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor; ~ Ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea «domnul ei». ” (Biblia, 1 Petru, 3:1-6)
    „Femeii i-a zis: «Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.»”  (Biblia, Geneza, 3:16)
    9. Uciderea adulterinelor prin lapidare:
    „Dacă un om care şi-a luat o nevastă şi s-a împreunat cu ea, o urăşte ~ Apoi, o învinuieşte de lucruri nelegiuite şi-i scoate nume rău, zicând: «Am luat pe femeia aceasta, m-am apropiat de ea şi n-am găsit-o fecioară» ~ atunci tatăl şi mama fetei să ia semnele fecioriei ei şi să le aducă înaintea bătrânilor cetăţii, la poartă. ~ Tatăl fetei să spună bătrânilor: «Am dat pe fiica mea de nevastă omului acestuia, şi el a început s-o urască; ~ acum o învinuieşte de lucruri nelegiuite, zicând: „N-am găsit fecioară pe fiica ta.” Dar iată semnele fecioriei fetei mele.» Şi să desfacă haina ei înaintea bătrânilor cetăţii. ~ Bătrânii cetăţii să ia atunci pe omul acela şi să-l pedepsească; ~ Şi, pentru că a scos nume rău unei fecioare din Israel, să-l osândească la o gloabă de o sută sicli de argint, pe care să-i dea tatălui fetei. Ea să rămână nevasta lui, şi el nu va putea s-o gonească, toată viaţa lui.~ Dar dacă faptul este adevărat, dacă fata nu s-a găsit fecioară, ~ Să scoată pe fată la uşa casei tatălui ei; să fie ucisă cu pietre de oamenii din cetate şi să moară, pentru că a săvârşit o mişelie în Israel, curvind în casa tatălui ei. Să cureţi astfel răul din mijlocul tău.” (Biblia, Deuteronomul, 22:13-21)
    „Dacă se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amândoi: şi bărbatul care s-a culcat cu femeia, şi femeia. Să cureţi astfel răul din mijlocul lui Israel.” (Biblia, Deuteronomul 22:22)
    „Dacă o fată fecioară este logodită şi o întâlneşte un om în cetate şi se culcă cu ea, ~ Să-i aduceţi pe amândoi la poarta cetăţii, să-i ucideţi cu pietre şi să moară amândoi: fata, pentru că n-a ţipat în cetate şi omul, pentru că a necinstit pe nevasta aproapelui său. Să cureţi astfel răul din mijlocul tău.” (Biblia, Deuteronomul, 22:23-24)
    10. Femeile sunt inferioare bărbaţilor:
    „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos. ~ Orice bărbat care se roagă sau prooroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte capul său. ~ Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă. ~ Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească. ~ Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. ~ În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; ~ Şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. ~ De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.” (Biblia, 1 Corinteni, 11:3-10)
    11. Didascalia Apostolorum  despre femei:
    În capitolul III din Didascalia Apostolorum găsim, sub titlul „Femeile ar trebui să fie supuse soţilor lor”:
    „Şi o femeie ar trebui să fie supusă soţului ei, deoarece capul femeii este soţul ei… Teme-te, o, femeie, de soţul tău. Şi fii timidă în faţa lui. Şi mulţumeşte-i numai lui, după Dumnezeu. Şi aşa cum am spus, oferă-i lui mângâiere cu serviciile tale, astfel ca soţul tău să te cuprindă... Dacă vrei să fii credincioasă şi Dumnezeu să fie mulţumit de tine, nu te împodobi pentru ca să placi străinilor şi nu-ţi dori să porţi haine uşoare care se potrivesc adulterinelor, astfel ca pe tine să nu te urmeze cei care urmează astfel de femei. Dacă tu nu le porţi pentru a preacurvi, totuşi vei fi pedepsită numai pentru podoabele tale, deoarece astfel îi obligi pe cei care te văd să te urmeze şi să te dorească. De ce nu eşti reţinută, astfel încât să nu cadă în păcat şi să nu cadă în dubii (sau gelozie) spre binele tău?! Şi dacă păcătuieşti numai pentru aceasta, vei cădea şi tu, pentru că eşti motivul distrugerii sufletului acelui om. Dacă tu conduci pe cineva spre păcat, el va fi cauza păcatului şi, mai mult, după cum este scris în Sfânta Scriptură: «Când vine cel rău, vine si dispreţul; şi odată cu ruşinea, vine şi ocara.» (Biblia, Pildele sau Proverbele lui Solomon, 18:3) Oricine face asta va distrus prin păcat şi va urma sufletele celor ignoranţi cu nelegiuire. Lăsaţi-o să ştie ce spune Sfânta Scriptură despre oricine atribuie minciuni bărbaţilor: «Femeia rea este mai dezgustătoare decât moartea, cea care este o capcană pentru ignoranţi.», «La fel cum viermele mănâncă lemnul, la fel şi femeia rea îşi distruge bărbatul.» Nu fi, o, femeie creştină, ca şi acele femei, dacă vrei să fii credincioasă! Ai grijă de soţul tău pentru a-l mulţumi numai pe el. Iar atunci când mergi pe stradă, acoperă-ţi capul cu veşmântul tău, pentru că dacă eşti acoperită cu respect vei fi în siguranţă de ochii celor răutăcioşi. Nu-ţi înfrumuseţa faţa, pe care Dumnezeu a creat-o, pentru că nu are nevoie de înfrumuseţare, deoarece ceea ce Dumnezeu a creat este foarte frumos și nu are nevoie de înfrumuseţare. Şi ceea ce arăţi mai mult din frumuseţea ta schimbă Îndurarea Creatorului. Plecaţi-vă privirile în pământ şi fiţi acoperite în întregime. Staţi departe de îmbăierea cu bărbaţii, deoarece capcanele nelegiuirii sunt numeroase. O femeie credincioasă nu se îmbăiază alături de bărbați. Iar atunci când îşi acoperă faţa, las-o să o acopere de frica ochilor străini... Şi dacă tu eşti un credincios, stai departe de curiozitate şi de priviri insistente. «A trăi în deşert este mai bine decât a trăi cu o femeie cu limba lungă.»”
● Lovirea femeilor în societăţile creştine occidentale
    Mulţi fanatici au încercat să răspândească niște concepţii greşite despre islam, dintre care una este lovirea femeii, folosindu-se de obicei de foarfecele lor magice cu care „taie” din versetele Coranului cel Nobil şi din vorbele Profetului Mohammed (ﷺ), toate cuvintele care preced cuvântul „a lovi” şi toate cuvintele care îl succed, lăsând doar cuvântul „a lovi”. Astfel, ei au tăiat cuvintele care contrazic concepţiile lor greşite, lăsându-le doar pe cele care le confirmă ideea, încercând prin trucuri murdare să răspândească unele concepţii false despre islam, distanţându-se total de adevăr şi obiectivitate. Ei nu prezintă subiectul sub forma sa completă, ci trunchiată, cu scopul de a provoca neînţelegere şi confuzie printre oameni. De asemenea, ei pretind ca sunt cei civilizaţi, care îşi tratează soţiile în cel mai bun mod cu putinţă, în timp ce, de fapt, ignoră următoarele:
    1. cei mai mulţi dintre cei care pretind că soţiile lor sunt tratate în cel mai bun mod cu putinţă, se dovedesc a fi mincinoşi şi prefăcuţi.
    2. islamul este singura religie care menţionează importanţa relaţiei afectuoase şi pline de îndurare dintre cei doi soţi şi, de asemenea, îl previne pe cel care îşi răneşte soţia, verbal sau fizic. Allah Preaînaltul spune:  
    „Şi printre Semnele Lui [este acela] că El v-a creat din voi înşivă soaţe, pentru ca voi să trăiţi în linişte împreună cu ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi întru aceasta sunt cu adevărat semne pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 30:21]
    3. islamul este singura religie care, de mai bine de 1400 de ani, îl condamnă pe cel care-şi insultă şi-şi loveşte soţia sau o priveşte cu aroganţă, de parcă statutul ei ar fi inferior în comparaţie cu statutul lui.
    4. islamul încurajează cel mai bun comportament faţă de soţie, din moment ce toate versetele din Coran şi toate învăţăturile Profetului Mohammed (ﷺ) cu privire la relaţia dintre cei doi soţi încurajează la cel mai bun comportament între ei. Allah Preaînaltul spune:
    „[…] Ele (femeile) au drepturi egale cu obligaţiile lor, după cuviinţă [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:228]
    5. islamul a stabilit o serie de recompense pentru comportamentul bun între oameni și, în special, între cei doi soţi. Profetul Mohammed (ﷺ) a spus:
    „(...)Vei primi o răsplată pentru orice cheltuiești de dragul lui Allah, chiar și pentru ce pui în gura soției (...)»”  (Al-Bukhari)
    6. islamul a făcut din lovirea femeii o excepţie şi nu o regulă, permisă doar în circumstanţe care îl împiedică pe soţ să recurgă la lovirea ei ca o soluţie, ci numai în cazuri  speciale şi ca soluţie finală, pentru a preveni şi mai multe nenorociri. Aceasta se întâmplă deoarece femeile nu au acelaşi tipar în toate epocile, societăţile şi familiile, iar ceea ce funcționează într-o societate, este posibil să nu funcționeze în alta. Din contră, aceasta ar putea să adâncească problema existentă, în loc să o corecteze.
    7. fenomenul violenţei domestice este larg răspândit în ţările cele mai civilizate ale secolului nostru. Câţi bărbaţi occidentali nu-şi atacă soţiile în faţa altor persoane, în aeroporturi, restaurante, baruri sau chiar pe stradă, printre trecători? Acesta nu este un secret, îl puteţi observa şi în mass-media. În plus, câte femei occidentale din America, Europa sau Australia, merg la poliţie pentru a-şi denunța soţii, deoarece ele sunt supuse violenţei? Aceste cauze nu sunt luate în considerare dacă nu există dovezi evidente, aşa cum am menţionat mai înainte, precum fracturi, vânătăi, sângerări etc. Oricine se uită pe statisticile oficiale ale poliţiei din America, Europa sau Australia se va convinge de acest lucru.
● Răspândirea fenomenului de lovire a femeilor în societăţile occidentale
    Vom prezenta următoarele observaţii pentru a clarifica răspândirea fenomenului de violenţă domestică în Occident:
    1. existenţa a numeroase organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale care, deşi au luptat împotriva fenomenului de violenţă domestică împotriva femeilor şi a copiilor, nu au reuşit să-l elimine.
    2. existenţa campaniilor mass-media recurente şi în curs de desfăşurare, care încurajează apelul direct al autorităţilor competente în cazul observării fenomenului de violenţă domestică de către un vecin.
    3. adresăm următoarele întrebări cetăţenilor occidentali:
     Nu vi s-a întâmplat să vă loviţi soţia, măcar o dată?
    Aţi văzut sau auzit vreodată că tatăl vostru vă loveşte mama?
    Aţi auzit vreodată despre o rudă că şi-ar fi lovit soţia?
    Aţi auzit vreodată că vreun vecin şi-ar fi lovit soţia?
    Scopul acestor întrebări este doar acela de a dovedi existenţa fenomenului de violenţă domestică în Europa, America, Australia, etc.
    În cele din urmă, este evident pentru orice persoană imparţială că islamul onorează femeia, îi înalță statutul prin faptul că o fereşte de orice i-ar putea afecta demnitatea şi avertizează cu stricteţe împotriva nedreptăţirii ei. Profetului Mohammed (ﷺ) a spus:
    „O, Allah, declar inviolabile drepturile a două persoane slabe: orfanul și femeia.” (An-Nasa’i)

Concluzii
Islamul este Mesajul etern pe care Allah l-a trimis întregii omeniri prin intermediul Profetului Mohammed (ﷺ). Încă de la început, acest Mesaj Divin a proclamat întâietatea omului, în fața tuturor celorlalte creaturi ale lui Allah Preaînaltul. El spune:
„Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam şi i-am purtat pe ei pe uscat şi pe mare şi le-am dat lor ca hrană felurite bunătăţi şi i-am ales pe ei înaintea multor altora din cei pe care i-am creat.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:70]
După ce Allah Preaînaltul i-a atribuit omului valoarea sa distinsă şi i-a spus că l-a preferat înaintea multor altora dintre cele pe care le-a creat, El a afirmat un alt principiu: acela al egalităţii oamenilor în ceea ce priveşte originea şi crearea lor. Allah Preaînaltul spune cu privire la aceasta:
„O, voi, oameni! Fiţi cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură fiinţă [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:1]
Pornind de la aceasta, omul este egalul fratelui său în ceea ce priveşte valoarea sa umană, fapt pentru care îi este oferită fiecăruia posibilitatea de a îşi exprima opinia. Ei sunt de asemenea egali în ceea ce priveşte binecuvântările pe care Allah le-a revărsat în acest Univers, fapt pentru care posibilitatea de a fi fericit există pentru toţi oamenii. Ei sunt egali în faţa lui Allah și, dacă există vreo diferenţă sau distincţie între ei, aceasta nu se bazează pe descendenţă, culoare sau onoare, iar dacă există o diferenţă la nivelul de trai, aceasta nu este pe baza personalităţilor umane, deoarece în faţa lui Allah diferenţa nu se bazează pe sex, culoare sau etnie. Toţi sunt egali în faţa lui Allah: bărbat sau femeie, bogat sau sărac, nobil sau plebeu.
Diferenţa dintre oameni se face în funcţie de nivelul în care ei pun în aplicare Legea lui Allah Preaînaltul şi de eforturile lor de a rămâne pe Calea Lui cea Dreaptă. Allah Preaînaltul se adresează omenirii, căreia îi explică acest principiu sublim:
„O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o femeie şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 49:13]
Învăţăturile islamului consideră toţi oamenii egali în ceea ce privește valoarea umană şi nu fac nicio diferenţă între bărbat şi femeie, cu excepţia cazului în care există motive valide. Allah Preaînaltul spune:
„Dreptcredincioşii şi dreptcredincioasele îşi sunt aliaţi unii altora [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 9:71]
„Domnul lor le-a răspuns: «Eu nu las să se piardă nici o faptă plinită de vreunul dintre voi, bărbat sau femeie! [...]»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 3:195]
Pentru a încheia, am dori să prezentăm câteva gânduri:
- putem să afirmăm fără nicio îndoială că femeia nu s-a putut şi nu se va putea bucura de drepturile ei şi de o deplină libertate decât în umbra islamului, deoarece aceasta este o religie Divină, venită de la Creatorul ființelor umane, bărbaţi şi femei, şi numai El ştie ceea ce este mai bine pentru ei în această lume şi în Viaţa de Apoi;
- nu trebuie să judecăm islamul pe baza acţiunilor anumitor musulmani, deoarece mulţi dintre cei care pretind că sunt musulmani nu au nimic de a face cu islamul, care nu se limitează la simpla rostire a mărturisirii de credinţă, ci este o religie care se reflectă în fapte. De exemplu, putem întâlni unii musulmani care mint, înşeală şi care comit acte rele, însă, bineînţeles, aceasta nu înseamnă că islamul recomandă sau aprobă aceste acțiuni;
- islamul este precum un cerc măreţ: printre musulmani, sunt unii care aplică toate învăţăturile lui, cu câteva excepţii şi sunt aproape de perfecţiune; și sunt alţii care, din contră, le neglijează până la punctul în care comit infracţiuni care le aduc pedeapsă atât în această viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi, însă ei nu ies din limitele islamului; aceștia sunt numiţi musulmani păcătoşi;
- invităm orice persoană nemusulmană să judece islamul cu o minte deschisă și fără idei preconcepute și să cunoască această religie şi sistemul său din cărţi de încredere. Din moment ce este religia lui Allah (Dumnezeu), suntem convinşi că, in shaa Allah (cu Voia lui Allah), cel care o studiază într-un mod obiectiv și caută adevărul, va fi îndrumat pe Calea cea Dreaptă.

 
WWW.ISLAMLAND.COM